DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 10 septembrie 2011
Nr. 553/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpatul DRĂGANCEA RĂDUCU SERGIU GELU, director executiv la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Dolj, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:

În cursul anului anul 2011, inculpatul Drăgancea Răducu Sergiu Gelu a pretins de la un denunţător, reprezentantul unei societăţi comerciale cu activitate în agricultură, suma de 25.000 USD (dolari americani) în schimbul eliberării adeverinţei privind subvenţia pe suprafaţa cultivată, act emis de APIA care condiţionează plata efectivă a subvenţiei către persoanele care au depus cereri în acest sens. Subvenţiile pe suprafaţa cultivată acordate de APIA sunt finanţate atât din fonduri europene cât şi din bugetul de stat.
Ulterior întocmirii actului, la data de 5 septembrie 2011, acelaşi inculpat a acceptat promisiunea remiterii, în trei tranşe, a sumei de 25.000 euro de către denunţător, pentru a nu dispune un eventual control în ceea ce priveşte suprafaţa de teren agricol efectiv cultivată pentru care se solicitase subvenţia.
La data de 9 septembrie 2011, inculpatul Drăgancea Răducu Sergiu Gelu a primit de la denunţător suma de 10.000 euro reprezentând prima tranşă din suma de 25.000 euro, acceptată de inculpat drept mită pentru a nu dispune un eventual control prin teledetecţie la terenul cultivat de societatea comercială reprezentată de denunţător, precum şi pentru a facilita plata cu prioritate a subvenţiei pe suprafaţa cultivată. Inculpatul a fost surprins în flagrant delict de procurorii anticorupţie imediat după ce a primit de la denunţător suma de 10.000 euro.
Inculpatului Drăgancea Răducu Sergiu Gelu i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 9 septembrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. La data de 10 septembrie 2011, inculpatul este prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.


Update: la data de 10 sept 2011, Tribunalul Bucuresti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Drăgancea Răducu Sergiu Gelu.


Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE