DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR.43487/299/2009 (437/2011)

DECIZIA PENALĂ NR.623
Şedinţa publică de la 17 martie 2011

[...]
CURTEA
Asupra recursului penal de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr.529/18.05.2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus condamnarea inculpatei R C M la pedepse de:
- 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.20 Cod penal raportat la art.181 alin.1 cu referire la art.184 din Legea nr.78/2000, modificată şi completată prin Legea nr.161/2003;
- 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.288 alin.1 Cod penal.
În baza art.33 lit.a – art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpata R C M urmând a executa pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.861 din Codul penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din Codul penal.
În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare s-a stabilit ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului stabilit de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art.359 Cod procedură penală, s-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art.864 şi art.83 Cod penal.
În temeiul art.65 Cod penal i s-au interzis inculpatei R C M, pe o durată de 2 ani, drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II a şi b Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a teza a II a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art.71 alin.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art.14 raportat la art.346 Cod procedură penală s-a luat act că partea vătămată Ministerul Finanţelor Publice–Oficiul Plăţi şi Contractare Phare nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art.348 Cod procedură penală s-au anulat în totalitate următoarele înscrisuri: scrisoare de garanţie bancară pentru participare cu ofertă la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, datată 30.09.2008, cod ref: 00223994/PH/2- R Bank; certificat constatator O.R.C., cu nr. de ieşire 29585/20.08.2008 şi având aplicată ştampila notarului public B M E pe Încheierea de legalizare copie nr.2044/25.08.2008; certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice, nr.22026 cu data eliberării 19.08.2008 şi având aplicată ştampila notarului public B M E pe Încheierea de legalizare copie nr.2042/25.08.2008; certificat de înregistrare O.R.C., seria B, nr.1542574, având aplicată ştampila notarului public B M E pe Încheierea de legalizare copie nr. 2050/25.08.2008; scrisoare de garanţie bancară pentru participare cu oferta la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, datată 03.09.2008, cod ref: 00223994/PH/2- R Bank; certificat de înregistrare nr.972 AEROQ, purtând data emiterii 11.12.2006 şi având aplicată ştampila notarului B M E pe Încheierea de legalizare copie nr. 2102/26.08.2008; înscris în limba engleză – Recomandare LDK C E P SA, având aplicată ştampila notarului public B M E pe Încheierea de legalizare copie nr.2111/26.08.2008; recomandare Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, având aplicată ştampila notarului public B M E pe Încheierea de legalizare copie nr.2106/26.08.2008; recomandare Ministerul Economiei şi Comerţului nr. 55501/07.12.2006, având aplicată ştampila notarului public B M E pe Încheierea de legalizare copie nr. 2107/26.08.2008; erata la scrisoare de garanţie bancară de bună execuţie, datată 03.11.2008, cod ref: 00227862/PH/2- R Bank; scrisoare de garanţie bancară de bună execuţie, datată 27.10.2008, cod ref: 00227759/PH/2 – R Bank; adresă Tribunalul Prahova nr.5992/A/11.09.2008, având aplicată ştampila notarului public B M E pe Încheierea de legalizare copie nr.2823/11.09.2008; certificat fiscal privind impozitele şi taxele locale în cazul persoanelor juridice nr.892320 din 19.08.2008, având aplicată ştampila notarului public B M E pe încheierea de legalizare copie nr.2045/25.08.2008; certificat de cazier judiciar seria B nr.1371480 din 15.08.2008, având aplicată ştampila notarului public B M E pe Încheierea de legalizare copie nr. 2043/25.08.2008.
În temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală, inculpata R C M a fost obligată la plata sumei de 20 200 lei cheltuieli judiciare avansate către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpata R C M şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia naţională Anticorupţie.
Prin decizia penală nr.812/A/20.12.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a II a Penală în dosarul nr.43487/299/2009, instanţa a admis apelul inculpatei R C M, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, pe fond, rejudecând:
În baza art.81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, conform dispoziţiilor art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
Ambele instanţe au reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpata R C M a fost angajată a S.C. M O S.R.L., societate comercială înmatriculată la Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova având sediul în Ploieşti şi punct de lucru în Bucureşti desfăşurând ca obiecte de activitate, printre altele, consultanţă în domeniul tehnologiei informaţiilor, al relaţiilor publice şi al comunicării, activităţi ale agenţiilor de publicitate, prin contractul încheiat la data de 07.01.2008 pe o durată nedeterminată la fel ca şi S M I şi B R F, aceasta din urmă fiind desemnată, de asociatul unic şi administrator al societăţii, A M S, director executiv al firmei.
În scopul executării măsurilor finanţate în România în cadrul programului de Asistenţă al Comunităţii Europene, la data de 27.07.2006 a fost semnat la Bucureşti Memorandumul de Finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul Naţional PHARE 2005/017-553.03.05.
În vederea atribuirii unuia dintre contractele de servicii de publicitate media aferent Proiectului PHARE RO 2005/017-555.03.05 „Creşterea capacităţii instituţionale a României de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, subcomponenta 9 – Creşterea conştientizării publicului”, Oficiul Plăţi şi Contracte Phare (O.P.C.P.), în calitate de Autoritate Contractantă, a organizat, în conformitate cu prevederile OUG 34/2006, o licitaţie, publicând anunţul de participare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice la 23.07.2008.
Contractul avea ca obiect realizarea unei campanii de conştientizare care să atragă atenţia asupra aspectelor ce ţin de protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, a cărei realizare ar fi permis firmei prestatoare să obţină o sumă de până la 128.693,76 euro din fondurile Programului PHARE al Uniuni Europene.
Directorul general al S.C. M O S.R.L., martorul A M S a observat anunţul manifestându-şi intenţia ca societatea sa comercială să participe la licitaţia respectivă, motiv pentru care a convocat la punctul de lucru din Bucureşti al firmei pe R C M, B R F şi S M I.
După ce le-a expus intenţiile sale, A M S a repartizat sarcinile angajatelor sale pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea înscrierii şi participării cu succes la licitaţie, directorul general, de profesie regizor, rezervându-şi exclusiv responsabilităţile legate de activitatea de creaţie publicitară.
Inculpata R C M a fost mandatată să obţină toate documentele necesare pentru participarea la licitaţie, iar martora B R - F a fost mandatată să participe ca reprezentantă a S.C. M O S.R.L. la încheierea contractului respectiv.
Pentru a fi eligibilă în vederea atribuirii contractului, orice societate comercială interesată trebuia să îndeplinească o serie de condiţii cumulative, impuse de legislaţia internă în materie şi de acordul cadru de implementare a Programului Phare amintit, de îndeplinirea acestor condiţii depinzând în mod exclusiv acceptarea firmei înscrise la licitaţie pentru etapa de analiză a ofertelor şi de atribuire a contractului, criteriile de eligibilitate ale ofertei fiind riguros şi explicit definite în procedura stabilită de O.P.C.P.
Între condiţiile impuse pentru participarea la licitaţie, pe lângă cele referitoare la bonitate firmei, la inexistenţa datoriilor la bugetul general consolidat şi cele privind experienţa acumulată în domeniul vizat de contract, a fost stabilită şi obligaţia constituirii unor garanţii bancare, după cum urmează:
- o garanţie bancară de participare la licitaţie de 2.500 euro;
- o garanţie bancară de bună execuţie a contractului, în valoare de 10% din valoarea contractului, cerinţă impusă prin art.30 din Acordul de implementare al Proiectului PHARE RO 2005.
Ambele scrisori de garanţie bancară urmau a fi emise de o bancă agreată de O.P.C.P., atestând depunerea sumelor de bani corespunzătoare.
Ca termen limită de depunere a ofertelor a fost stabilită data de 05.09.2008.
Întrucât întocmirea dosarului de participare la licitaţie a S.C. M O S.R.L. a revenit în sarcina inculpatei R C M, mandatată în acest scop de A M S, aceasta dorind să creeze aparenţa îndeplinirii condiţiilor de participare la licitaţie, fără a parcurge etapele necesare obţinerii documentelor necesare potrivit legii şi ignorând importanţa constituirii garanţiilor impuse de Autoritatea Contractantă, a contrafăcut, utilizând calculatorul de serviciu de la punctul de lucru din Bucureşti – Sector 1 al firmei, imprimanta şi scanner-ul, toate documentele esenţiale, prin modificarea datării şi a conţinutului unor acte similare mai vechi identificate în arhiva societăţii comerciale şi prin preluarea din reţeaua Internet a unor elemente grafice specifice instituţiilor presupus emitente ale acestora.
În această modalitate, inculpata a falsificat scrisoarea de garanţie bancară de participare la licitaţie nr.00223994/PH din 03.09.2008, pretins a fi emisă de R Bank, certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice nr.22026/19.08.2008, pretins a fi emis de Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti, din care reieşea că SC M O S.R.L. nu figura la acea dată cu obligaţii de plată restante la bugetul consolidat, documentul fiind prezentat sub forma unor copii legalizate la Biroul Notarilor Publici Asociaţi Mona Barbu şi Diana Eparu din Bucureşti.
Totodată, inculpata a contrafăcut certificatul nr.972/11.12.2006, cu valabilitate până la 10.12.2009, emis de AEROQ – Organism acreditat pentru certificarea Sistemelor de Management al Calităţii, care atesta din punct de vedere calitativ activitatea S.C. M O S.R.L. certificatul constatator nr.29585/20.08.2008 eliberat de Oficiul Registrului Comerţului Prahova, procedând la fel şi cu certificatul fiscal privind impozitele şi taxele nr.892320/19.08.2008, eliberat de Consiliul Local al municipiului Ploieşti.
Documentele enumerate anterior, precum şi un certificat de înregistrare a societăţii comerciale la O.R.C. Ploieşti, un certificat de cazier judiciar pe numele lui A S, o adresă a Tribunalului Prahova cu nr.5992/2008 şi un număr de trei recomandări cu privire la colaborări anterioare cu S.C. M O S.R.L. (emise de LDK S.A., Ministerul Economiei şi Comerţului) purtau ştampile de legalizare contrafăcute, aplicate de învinuită prin scanare, aspect confirmat de Biroul Notarilor Publici Asociaţi M E B şi D I E.
Inculpata R C M a alcătuit dosarul de participare la licitaţie inserând documentele contrafăcute şi l-a prezentat directorului general S.C. M O S.R.L. pentru contrasemnare, ascunzându-i acestuia atât omisiunea constituirii garanţiilor bancare (atestate în mod nereal de certificatele plăsmuite), cât şi contrafacerea celorlalte documente.
A S, indus în eroare cu privire la veridicitatea acelor documente, a semnat declaraţiile pe propria răspundere obligatorii, intitulate „formularul 5” şi „formularul 6”, prin care afirma, în esenţă, că informaţiile furnizate prin intermediul documentelor ataşate sunt complete şi corecte în fiecare detaliu şi că societatea comercială îndeplineşte condiţiile cerute pentru participarea la licitaţie.
Dosarul întocmit de inculpată a fost preluat de către B R – F şi, înainte de termenul limită – data de 05.09.2008, l-a depus la Comisia de Evaluare a ofertelor desemnată de O.P.C.P., pe lângă oferta S.C. M O S.R.L. (ofertă pentru suma de 118.602,79 euro), fiind depusă încă o ofertă, de către S.C. A A S.A. (pentru suma de 98.790 euro).
După analizarea dosarelor depuse şi după răspunsul oferit de reprezentanţii firmelor participante la clarificările cerute de Comisia de evaluare, ambele oferte au fost admise ca îndeplinind condiţiile cerute de pentru participarea la licitaţie în vederea atribuirii contractului, urmând a participa cu şanse egale la etapa analizării tehnice a acestora.
Ulterior, în urma evaluării tehnice a ofertelor pe baza unor rapoarte întocmite de experţii cooptaţi, a fost respinsă oferta S.C. A A S.A., Comisia de evaluare desemnând drept ofertant câştigător S.C. M O S.R.L., raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică fiind aprobat de Autoritatea Contractantă (O.P.C.P.) la data de 10.10.2008.
La data de 27.10.2008 s-a încheiat contractul de servicii nr. 493828/2008 între O.P.C.P., în calitate de Autoritate Contractantă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de Autoritate de Implementare/Beneficiar, şi S.C. M O S.R.L., reprezentată de B R – F, în calitate de Prestator. Valoarea contractului a fost stabilită la 118.602,79 euro, perioada de execuţie fiind de 5 săptămâni, în perioada 27.10.- 01.12.2008.
Prin articolul 4 din contractul menţionat s-a stipulat obligaţia prestatorului de a prezenta Autorităţii Contractante o garanţie de bună execuţie în valoare de 10% din valoarea contractului, respectiv 11.860 euro.
Inculpata R C M, împuternicită fiind prin delegaţia nr.89/2008 semnată de A M S, directorul general al S.C. M O S.R.L., a prezentat o astfel de scrisoare de garanţie bancară (nr. 00227754/PH din 27.10.2008, aparent emisă de R Bank), precum şi o „erată” a aceasta (nr.00227862/PH din 03.11.2008), ambele contrafăcute în modalitatea prezentată mai sus, creând din nou o aparenţă de conformare cu prevederile contractuale de natură să permită derularea contractului şi obţinerea fondurilor aferente.
La data de 25.11.2008, R.B.S. a transmis O.P.C.P., la solicitarea Autorităţii Contractante, că atât scrisoarea de garanţie de bună execuţie nr. 00227754/PH din 27.10.2008, cât şi „Erata” la scrisoarea bancară de bună execuţie nr.00227862/PH din 03.11.2008 nu se regăsesc în baza de date a R Bank.
Urmare acestei comunicări, O.P.C.P. a hotărât suspendarea contractului de servicii încheiat cu S.C. M O S.R.L. şi a efectuării plăţilor aferente, în conformitate cu prevederile art.35 – Anexa II Condiţii Generale ale Contractului de servicii, după adoptarea acestei decizii, O.P.CP. sesizând D.L.A.F., prin adresa nr.501.548/27.11.2008, cu privire la suspiciunile de fals referitoare la cele două documente.
Din probele administrate în cauză a rezultat că A S şi B R – F nu au avut cunoştinţă despre demersurile ilicite ale inculpatei, participând astfel fără vinovăţie la comiterea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, în faza tentativei, precum şi a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art.292 Cod penal pentru administratorul S.C. M O S.R.L..
Conduita lor a fost determinată de modalitatea în care a acţionat inculpata R C M, care a ascuns făptuitorilor contrafacerea înscrisurilor.
Întrucât până în prezent nu au fost efectuate plăţi aferente contractului de servicii către Prestatorul S.C. M O S.R.L., în acest sens fiind emisă de către O.P.C.P. Nota de suspendare nr.501547/2008, comunicată părţilor din contract la 26.11.2008, partea vătămată Ministerul Finanţelor Publice – Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
La individualizarea pedepselor instanţa de apel a considerat că aplicarea dispoziţiilor art.81 Cod penal privitor la suspendarea condiţionată a executării pedepsei sunt mai potrivite în raport cu persoana inculpatei care poate fi reeducată şi reintegrată social şi fără a fi supusă setului de obligaţii pe care îl presupune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei astfel cum a dispus instanţa de fond.
Instanţa de apel nu a împărtăşit însă punctul de vedere al inculpatei care susţinea că-i sunt incidente dispoziţiile art.181 Cod penal şi drept consecinţă aplicarea unei amenzi administrative, pe considerentul că faptei nu-i lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni de vreme ce aceasta a săvârşit două infracţiuni în concurs, respectiv fals material în înscrisuri oficiale ce au vizat 14 documente şi infracţiunea prevăzută de art.181 raportat la 184 din Legea 78/2000 referitoare la infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene.
Chiar dacă aceasta din urmă infracţiune a rămas în forma tentativei, consecinţele săvârşirii ei fiind astfel mult diminuate, aceasta nu înseamnă că în concret faptei îi lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni, ci reprezintă un element care permite o individualizare judiciară mai blândă.
Nici reţinerea dispoziţiilor art.74,76 Cod penal nu a fost primită, deoarece sinceritatea inculpatei şi lipsa antecedentelor penale deja avute în vedere la stabilirea unui cuantum minim al pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal şi uşor peste minim pentru infracţiunea prevăzută de art.181 alin.1 din Legea 78/2000.
Situaţia personală a inculpatei, legată de accidentul rutier suferit şi care i-a provocat o stare de incapacitate de muncă, reducându-i aptitudinile fizice şi intelectuale, a constituit motivul avut în vedere de tribunal pentru care a dispus înlocuirea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse.
Instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că pentru inculpată nu se impun măsuri speciale de supraveghere, dată fiind personalitatea acesteia, în sensul de a fi o persoană matură, cu pregătire superioară, care conştientizează fapta săvârşită şi pentru care însăşi aplicarea pedepsei a reprezentat un avertisment suficient şi de natură să asigure reintegrarea sa socială.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata R C M.
Parchetul critică nelegalitatea şi netemeinicia deciziei Tribunalului Bucureşti sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatei, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.14 Cod procedură penală, solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatei şi executarea ei în regim de detenţie.
Inculpata R C M a invocat cazul de casare prev.de art. 3859 pct.17 Cod procedură penală, încadrarea juridică corectă fiind infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals prevăzute de art.289 şi 291 Cod penal, precum şi reducerea cuantumului pedepsei.
Motivele susţinute oral cu ocazia dezbaterilor în fond a recursurilor sunt consemnate pe larg în practicaua hotărârii.
Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate şi în baza propriului examen a probelor cauzei, Curtea constată că sub aspectul individualizării cuantumului şi a modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatei, instanţa fondului este cea care a făcut o corectă cuantificare şi apreciere a modalităţii adecvate de reintegrare socială a inculpatei, dând semnificaţia cuvenită atât circumstanţelor reale ale săvârşirii faptelor cât şi celor personale ale inculpatei, optând just către o pedeapsă într-un cuantum şi modalitate de executare apte să realizeze scopul pedepsei instituit de art.52 Cod penal – educativ şi punitiv.
În acest sens, Curtea constată că judecătorul fondului a acordat semnificaţia cuvenită şi faptului că inculpata a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză falsificând întreaga documentaţie (14 înscrisuri) necesară înscrierii la licitaţie a S.C. M O S.R.L. şi că urmările faptelor comise au fost suportate atât de această societate cât şi de societatea concurentă – S.C. A A S.A. care participa la licitaţie şi care ar fi putut încheia, în condiţii de legalitate, contractul.
Însăşi apărările inculpatei, absolut neplauzibile, în sensul că a dorit să se achite cu promptitudine de sarcinile primite, denotă că ea nu a conştientizat gravitatea faptelor comise încercând să le minimalizeze ori să dea vina pe starea sa precară de sănătate.
Conchizând pe acest aspect, considerăm că pedeapsa aplicată inculpatei de instanţa de fond răspunde exigenţelor art.52 Cod penal, atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, nefiind necesară executarea în regim de detenţie a pedepsei, întrucât apreciem că inculpata, atent monitorizată de obligaţiile impuse pe durata termenului de încercare prevăzut de art.863 alin.1 din Cod penal are şanse reale să se reintegreze în societate.
Similar celor două instanţe şi Curtea consideră că probele cauzei dovedesc indubitabil că inculpata a falsificat înscrisurile necesare accesării unor fonduri europene, cu un regim juridic aparte, fapta acesteia întrunind atât din punct de vedere al obiectului material cât şi din cel al laturii subiective şi al urmării produse, conţinutul constitutiv al infracţiunilor incriminate de dispoziţiile art.181 alin.1 din Legea 78/2000 referitoare la interesele financiare ale Comunităţii Europene.
În raport de cele ce preced, Curtea în baza art.38515 pct.2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, va casa decizia penală atacată şi va menţine sentinţa recurată.
În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata R C M, pe care o va obliga, în baza dispoziţiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, la plata de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr.529/18.05.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a deciziei penale nr. 812/A/20.12.2010 a Tribunalului Bucureşti –Secţia a II a Penală.
Casează decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr.529/18.05.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata R C M împotriva aceloraşi hotărâri.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 martie 2011.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 ianuarie 2010
comunicate-hotărâri de condamnare din 17 martie 2011