ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECŢIA PENALĂ ŞI DE MINORI
DOSAR NR.6718/182/2007

DECIZIA PENALĂ NR. 210/R/2010
Şedinţa publică din 17 martie 2010
[...]
Pe rol fiind pronunţarea hotărârii în cauza penală privind recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr.124 din data de 25 iunie 2009 a Tribunalului Maramureş, privind pe inculpatul A C trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 203/P/2006 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prevăzută de art.13² din Legea nr.78/2000 raportat la art.248, 248¹ Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului A C şi a părţii vătămate Municipiul Baia Mare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor şi susţinerile orale ale părţilor au fost consemnate în încheierea şedinţei publice din data de 10 martie 2010, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA:
Prin decizia penală nr.124 din 25 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 6718/182/2007 în temeiul art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen., art.378 C.pr.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr.1598 din 16 iulie 2009, pronunţată de Judecătoria Baia Mare.
În temeiul art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1598 din 16 iulie 2008, Judecătoria Baia Mare a dispus în temeiul art.11 pct.2 lit.a C.pr.penală raportat la art.10 lit.a C.pr.penală, achitarea inculpatului A C, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art.13² din Legea nr.78/2000 raportat la art.248, 248¹ C.penal.
S-a luat act că partea vătămată Municipiul Baia Mare, reprezentată prin viceprimar L I, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului prin ordonanţa nr. 203/P/2006 din data de 01.08.2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
S-a dispus respingerea ca nefondată a cererii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie privind confiscarea de la inculpat a sumei de 394.500 euro, iar conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Baia Mare a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 203/P/2006 din data de 26 septembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, a fost trimis în judecată inculpatul A C, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 240-248¹ din Codul penal.
Prin actul de sesizare al instanţei, s-au reţinut în esenţă următoarele:
În perioada 2004-2006, în calitate de primar al Municipiului Baia Mare, inculpatul A C a refuzat să demareze procedurile legale pentru a cumpăra imobilul situat în Baia Mare, str. Horea, proprietate a „C” S.A. S-a reţinut că, deşi societatea menţionată i-a propus inculpatului înstrăinarea imobilului la un preţ rezonabil, iar acesta îşi asumase în cadrul campaniei electorale din anul 2004 rezolvarea problemei spaţiilor locative pentru persoanele defavorizate, a refuzat achiziţionarea bunului. În aceste condiţii, S.C. „C” S.A. a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare sub nr. [...], prin care înstrăina către P.F.A. C L, imobilul situat în Baia Mare, str. Horea, în schimbul unui preţ de 150.000 euro.
Subsecvent, P.F.A. C L a cesionat o cotă de 20% din drepturile şi obligaţiile cuprinse în antecontract către S.C. C S.R.L. Baia Mare, în schimbul sumei de 30.000 euro.
În perioada imediat următoare, C L a declanşat procedura de evacuare a locatarilor din imobilul menţionat, în general persoane de o condiţie socială şi materială modestă, fapt care a determinat proteste ale acestora în faţa autorităţilor locale.
În aceste condiţii, inculpatul C L a determinat prin acţiunile sale demararea de către Consiliul Local a unei comisii de negociere, din care şi el făcea parte, iar în urma mai multor întâlniri s-a convenit achiziţionarea imobilului de la P.F.A. C L şi S.C. C S.R.L., la un preţ de 544.500 euro.
S-a susţinut prin actul de sesizare al instanţei, că inculpatul A C, în calitatea sa de primar al Municipiului Baia Mare, a determinat prin proiectele de Hotărâri ale Consiliului Local achiziţionarea imobilului situat în Baia Mare, str. Horea, la preţul de 544.500 euro, fiind astfel păgubit bugetul unităţii administrativ – teritoriale cu suma de 394.500 euro.
În concret, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică între S.C. „C” S.A. şi P.F.A. C L şi S.C. C S.R.L. s-a încheiat la data de 26.07.2006 sub nr.3403, iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat între cei doi cumpărători sus menţionaţi şi Municipiul Baia Mare s-a încheiat la data de 31.07.2006 sub nr.2018, astfel încât negocierile dintre C L şi membrii comisiei de negociere au avut loc înainte ca primul să fi deţinut calitatea de proprietar al imobilului.
S-a arătat de asemenea că, deşi prin Hotărârea Consiliului Local nr. 293/2006 prin care s-a aprobat activitatea de negociere şi preţul de 544.500 euro au fost mandatate Serviciului Public „Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi” şi Direcţia Economică din cadrul primăriei să întocmească contractul de vânzare-cumpărare şi să efectueze plăţile, inculpatul A C a semnat în locul acestora contractul menţionat.
Ulterior, tot prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul A C a promovat un proiect de hotărâre a Consiliului Local prin care propunea suplimentarea preţului de 544.500 euro cu valoarea aferentă TVA-ului, propunere însuşită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 428/2006, însă revocată apoi prin Hotărârea Consiliului Local nr. 555/2006.
S-a susţinut prin actul de sesizare a instanţei că încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpat s-a făcut cu intenţie directă, acesta acţionând pentru favorizarea lui C L, acest aspect fiind relevat de refuzurile repetate de a achiziţiona imobilul, urmate de eforturile depuse pentru a-i asigura lui C L preţul întreg, de 544.500 Euro, prin adăugarea TVA-ului la preţ, deşi acesta trebuia considerat ca fiind inclus în suma iniţială. La aceasta se adaugă achiziţia blocului de la un neproprietar, în condiţiile cunoaşterii valorii reale a imobilului, astfel încât, în loc să-l cumpere la preţul de 150.000 Euro, inculpatul l-a cumpărat cu 544.500 Euro, diferenţa reprezentând prejudiciul cauzat bugetului unităţii administrativ – teritoriale şi totodată avantajul patrimonial obţinut pentru C L.
Prin Ordonanţa din data de 01.08.2007 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în temeiul dispoziţiilor art. 163 – 166 Cod procedură penală s-a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A C, până la concurenţa sumei de 1.932.975 RON (fila 62 - volumul II din dosarul de urmărire penală).
În faza de urmărire penală, prin adresa nr. 17640/10.06.2007, Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în cauză (fila 207 – volumul II din dosarul de urmărire penală).
Ulterior sesizării instanţei de judecată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat strămutarea judecării prezentei cauze, cerere respinsă însă prin Încheierea penală nr. 358/25.02.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fila 47).
La termenul de judecată din data de 28.11.2007, în conformitate cu dispoziţiile art.320 C.pr.penală, instanţa a pus în discuţie calitatea de parte vătămată în prezenta cauză, constatând faptul că prin actul de sesizare s-a omis indicarea acesteia potrivit dispoziţiilor art.263 C.pr.penală.
Având în vedere însă că în expunerea situaţiei de fapt şi la încadrarea juridică a faptelor din rechizitoriu s-a făcut referire la producerea unui prejudiciu bugetului unităţii administrativ – teritoriale şi în considerarea prevederilor art.19 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, conform cărora unităţile administrativ – teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, instanţa a constatat că, în prezenta cauză, calitate de parte vătămată revine Municipiului Baia Mare, neindicarea acestuia în partea finală a actului de sesizare constituind o simplă omisiune.
Partea vătămată Municipiul Baia Mare, reprezentată prin viceprimar L I, nu s-a constituit parte civilă în cauză, apreciind că nu s-a produs un prejudiciu bugetului local (fila 25 dosar fond).
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de care este acuzat, arătând că nu se face vinovat de faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul A C deţine funcţia de primar al Municipiului Baia Mare, funcţie pe care a avut-o şi în perioada anilor 2004 – 2008. În cadrul campaniei electorale din anul 2004, inculpatul a susţinut în mod public ideea reabilitării mai multor imobile aflate pe raza teritorială a Municipiului Baia Mare, făcând referire inclusiv la un bloc situat pe str. Horea, acesta fiind de altfel în proprietatea unităţii administrativ – teritoriale şi în administrarea autorităţilor locale.
În vecinătatea blocului menţionat, pe str. Horea din Baia Mare se afla şi imobilul – bloc de locuinţe, înscris în C.F. nr. top.[...], care era în proprietatea SC „C” SA. Potrivit menţiunilor înscrise în C.F., imobilul a aparţinut iniţial SC P SA, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr.[...] emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, a fost preluat în cursul anului 2003 de SC E S SRL pentru ca ulterior, în cadrul unei licitaţii organizate de A.V.A.B., să fie dobândit, tot în cursul anului 2003 de către SC „C” SA (fila 256 – volumul II dosar u.p.).
Din declaraţiile martorilor Ş S M, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC „C” SA Bucureşti şi M I, director al Sucursalei Baia Mare a societăţii comerciale amintite, în cursul anului 2004, la nivelul conducerii SC „C” SA, s-a hotărât vânzarea imobilului situat în Baia Mare, str. Horea. Martorii menţionaţi au precizat că din punct de vedere economic, imobilul constituia o problemă pentru SC „C” SA şi erau dispuşi să îl vândă „la orice preţ” (filele 153, 169 – volumul II d.u.p. şi filele 65, 67).
În aceste condiţii, la nivelul Sucursalei Baia Mare a SC „C” SA au fost întreprinse demersuri pentru a face publică intenţia de vânzare a imobilului, prin intermediul unor anunţuri în mass-media, fără însă a fi indicat un preţ. Aceste aspecte, privind publicitatea făcută în mass-media, au fost susţinute de martorii M I şi P H, dar nu au putut fi identificate publicaţiile în care au apărut anunţuri de acest gen (filele 65, 91).
Totodată, martorii Ş S M şi M I au susţinut că l-au rugat pe martorul R I, care îl cunoştea pe inculpatul A C, să îi comunice acestuia din urmă intenţia de vânzare a blocului, fără a-l mandata expres pe martor în acest sens (filele 65, 67). Martorul R I a precizat că, în cursul anului 2004, într-o întâlnire ocazională, i-a comunicat inculpatului A C intenţia SC „C” SA de a vinde imobilul, iar acesta din urmă i-a răspuns că „nu îl interesa în acea perioadă” (fila 68). Martorul a precizat că nu a fost mandatat în mod expres de conducerea SC „C” SA şi nu l-a căutat pe inculpat în mod special pentru a-i comunica aceste aspecte (f.68, 148 – vol.II d.u.p.).
Ulterior, în cursul lunii martie 2005, conducerea SC „C” SA a concretizat intenţia de vânzare a imobilului situat în Baia Mare, str. Horea, redactând adresa nr.3508/02.03.2005, destinată Primăriei Municipiului Baia Mare. Prin adresa menţionată, SC „C” SA a formulat o „cerere de ofertă”, precizând că solicită din partea Primăriei Baia Mare o ofertă de cumpărare pentru imobil, fiind dispuşi să îl vândă la un preţ rezonabil (f.13 – vol.II d.u.p.).
Martorii A R - C şi H F C, consilieri juridici în cadrul SC „C” SA, au confirmat întocmirea adresei nr. 3508/02.03.2005 şi semnarea ei de către martorul Ş S H, aceasta fiind expediată prin fax către martora V I G către Primăria Municipiului Baia Mare (f.69, 92, 95).
Cu toate acestea, adresa nr.3508/02.03.2005 a SC „C” SA nu a ajuns la Primăria Municipiului Baia Mare, nefiind înregistrată la această instituţie şi nici nu s-a putut stabili cu caracter de certitudine expedierea ei de la postul telefonic aparţinând SC „C” SA (f.14 – vol.II şi f.1,2 – vol.III d.u.p.).
Subsecvent emiterii acestei adrese, martorul M I a susţinut că a avut o convorbire telefonică cu inculpatul A C, căruia i-a comunicat intenţia SC „C” SA de a vinde imobilul, aspect infirmat însă prin declaraţia acestuia din urmă (f.90, 169 – vol.II d.u.p. şi f.49).
Martorii menţionaţi, cu privire la care s-a susţinut prin actul de sesizare a instanţei că au discutat cu inculpatul A C despre vânzarea imobilului din Baia Mare, str. Horea, au precizat că nu i-a fost comunicat acestuia din urmă, nici măcar la modul general, un preţ de vânzare şi condiţiile în care s-ar putea înstrăina bunul.
Tot în cursul anului 2005, martorul C L, care desfăşura activităţi comerciale vizând bunuri imobile prin intermediul P.F.A. (persoană fizică autorizată) C L, a contactat SC „C”, SA, manifestându-şi intenţia de a achiziţiona imobilul situat în Baia Mare, str. Horea. Conform propriilor sale susţineri, martorul C L a demarat negocierile cu SC „C” SA abia în luna martie 2006, propunând un preţ de aproximativ 100.000 Euro (f.177 – vol.II d.u.p.).
În urma negocierilor desfăşurate, între SC „C” SA şi P.F.A. C L s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare de active nr. 38/05.04.2006, prin care vânzătorul – SC „C” SA, înstrăina cumpărătorului – P.F.A. C L (înregistrată la O.R.C. Maramureş sub nr. [...]), activul „Cămin de nefamilişti”, situat în Baia Mare, str. Horea, înscris în C.F. nr. [...] Baia Mare nr. topografic [...], în schimbul unui preţ de 150.000 Euro (fără TVA), plata urmând a fi efectuată în trei tranşe egale, de câte 50.000 Euro (f.271 – vol.II d.u.p.).
La aceeaşi dată, 05.04.2006, părţile au încheiat şi actul adiţional nr. 1/2006 la contractul de vânzare – cumpărare de active nr. 38/05.04.2006, prin care au convenit ca P.F.A. C L să aibă dreptul ”de a începe lucrările de amenajare, renovare şi executare şarpantă la imobilul situat în Baia Mare, str. Horea”. (f.276 – volumul II d.u.p.).
Tot la aceeaşi dată, 05.04.2006, P.F.A. C L a încheiat un contract de cesiune cu SC C C&M SRL, prin care, cu acordul SC „C” SA, a cesionat o cotă de 20% din drepturile şi obligaţiile ce îi reveneau în baza contractului de vânzare – cumpărare de active nr. 38/05.04.2006, în schimbul unui preţ de 30.000 Euro (fără TVA) (f.277– vol.II d.u.p.).
Martorii Ş C R şi P M, asociaţi în cadrul SC C C&M SRL, precum şi martorul P D au arătat că în virtutea unor relaţii de prietenie cu martorul C L, la propunerea acestuia din urmă au fost de acord să investească suma de 30.000 Euro, urmând să dobândească în mod corespunzător, 20% din locuinţele ce formau imobilul situat în Baia Mare, str. Horea. Martorii menţionaţi au precizat că nici un moment, C L nu le-a spus că ar avea vreo înţelegere cu inculpatul sau cu Primăria Municipiului Baia Mare în sensul revânzării imobilului (filele 158, 164, 194 – volumul II din dosarul de urmărire penală şi filele 259, 260). Martorii au mai susţinut că intenţionau să reabiliteze locuinţele din imobil şi apoi să le valorifice prin vânzare, fără să aibă cunoştinţă de negocierile purtate ulterior de C L cu Primăria Municipiului Baia Mare (f.259, 260).
Pentru a efectua plăţile convenite prin contractul de vânzare – cumpărare de active nr.38/05.04.2006, martorul C L i-a contactat pe martorii H V, T N şi P V D, de la care a împrumutat 20.000 Euro, 35.000 Euro şi respectiv, 15.000 Euro, fără a încheia contracte cu aceştia şi asumându-şi obligaţia de a le restitui sumele împrumutate în câteva luni. Martorii menţionaţi au precizat că i-au acordat împrumuturi lui C L în virtutea relaţiilor de prietenie şi încredere dintre aceştia, fără ca acesta din urmă să le spună, direct sau indirect, că ar avea vreo înţelegere cu inculpatul sau cu o altă persoană privind revânzarea imobilului (f.186, 188, 190 – vol.II d.u.p. şi f.151, 257, 258).
În aceste condiţii, martorul C L a achitat către SC „C” SA preţul convenit prin O.P.1/05.04.2006, O.P.2/11.04.2006, O.P. 1/06.07.2006 şi O.P.4/06.07.2006, notificând plata integrală vânzătorului la data de 14.07.2006 (f.279 – vol.II d.u.p.).
Anterior acestui moment, la chiar data încheierii contractului de vânzare – cumpărare de active nr.38/05.04.2006, martorul C L a lipit mai multe anunţuri pe uşa imobilului din str. Horea, prin care soma locatarii, în mare parte persoane de o condiţie materială modestă, să evacueze imobilul până la data de 30.05.2006 sau să cumpere locuinţele, aspect confirmat atât prin declaraţia martorului menţionat, cât şi a martorilor C I şi B V (f.118, 122, 177 – vol.II d.u.p.).
Simultan, martorul C L a încheiat contractul de colaborare nr. 17/06.04.2006 cu SC P SRL – agenţie imobiliară, având ca obiect intermedierea de către aceasta din urmă a vânzării apartamentelor din imobilul situat în Baia Mare, str. Horea (fila 297 – volumul II din dosarul de urmărire penală). Martora M C, administrator al SC P SRL, a precizat că a convenit cu martorul C L, ca apartamentele să fie înstrăinate la un preţ de 7500 Euro, iar în urma demersurilor făcute chiar au existat oferte de cumpărare în acest sens (f. 184, 290 – vol.II d.u.p. şi f.263).
În cursul lunii aprilie 2006, în urma somaţiei de evacuare, locatarii imobilului din str. Horea au declanşat o serie de proteste în faţa sediului Primăriei Municipiului Baia Mare, acestea fiind intens mediatizate. Din declaraţiile martorilor F C D şi Ş O, a rezultat că o parte din persoanele care locuiau în imobil au făcut greva foamei în faţa primăriei şi ameninţau cu gesturi extreme în cazul în care problema socială cu care se confruntau nu ar fi fost rezolvată (f.108, 134 – vol.II d.u.p. şi f.96, 262).
Martorul Ş O, viceprimar al Municipiului Baia Mare la acea dată, îndeplinea, conform art.2 lit.j şi k din Dispoziţia nr.3504/21.07.2004 a primarului Municipiului Baia Mare, atribuţii privind locuinţele sociale din fondul locativ disponibil şi propunea primarului promovarea unor hotărâri de Consiliu Local în domeniile pe care le coordona (f.100 – vol.II d.u.p.).
Potrivit declaraţiei martorului Ş O, acesta a aflat de la locatarii care protestau în faţa primăriei că imobilul fusese vândut unei terţe persoane, astfel încât l-a contactat telefonic pe martorul M I, directorul Sucursalei Baia Mare a SC „C” SA. Martorul M I i-a comunicat lui Ş O că imobilul este de vânzare, că a negociat un preţ de 150.000 Euro şi că dacă primăria oferă mai mult este de acord să oprească negocierile cu C L. Martorul Ş O a susţinut că i-a comunicat inculpatului A C preţul de 150.000 Euro la care era dispus SC „C” SA să vândă, însă acesta nu a iniţiat vreo procedură de negociere sau un proiect de hotărâre de Consiliul Local (f.108 – vol.II d.u.p. şi f.96).
Acelaşi martor, Ş O a afirmat că a discutat cu şeful Serviciului Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare, F G, de la care a obţinut numărul de telefon al martorului C L. În urma unei convorbiri telefonice avută cu acesta din urmă, Ş O a obţinut amânarea evacuării locatarilor pentru o săptămână şi a adus la cunoştinţa atât a inculpatului, cât şi a consilierilor locali că blocul fusese vândut de SC „C” SA şi că ”trebuie acţionat în altă direcţie” (f.229 –vol. IV d.u.p. şi f.96). În acest sens, s-a încercat cumpărarea unui alt imobil, tot de la SC „C” SA şi chiar a fost solicitat sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş, fără a fi obţinute rezultate corespunzătoare (f.49, 96, 252).
Ulterior, în contextul acutizării protestelor locatarilor din imobil, inculpatul A C a avut o întrevedere cu martorul C L, la care a participat şi viceprimarul Ş O, în urma căreia s-a obţinut amânarea evacuării pentru o perioadă de aproximativ o lună de zile.
Din declaraţiile inculpatului, coroborate conform art.69 C.pr.penală cu declaraţiile martorilor N Ţ C, D M, M G A şi V V, a rezultat că în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare desfăşurate în acea perioadă, viceprimarul Ş O a prezentat un raport verbal privind situaţia imobilului din str. Horea, fără însă a aduce la cunoştinţa consilierilor locali preţul la care SC „C” SA ar fi fost dispus să îl vândă sau faptul că acesta era încă proprietar (f.49, 147, 152, 153, 154). Martorii menţionaţi au arătat că la acel moment s-a adus la cunoştinţa Consiliului Local faptul că imobilul a fost înstrăinat de SC „C” SA lui C L, iar acesta din urmă, intenţionează să evacueze locatarii, fapt care a generat protestele acestora. Martorii D M, N Ţ C, M G A, consilieri în cadrul Consiliului Local Baia Mare au precizat că situaţia imobilului din str. Horea nu fusese discutată anterior, iar martorul Ş O, la momentul când i-a informat despre protestele locatarilor, nu le-a comunicat intenţia SC „C” SA de a vinde şi nici preţul de 150.000 Euro, ci doar că blocul a fost deja vândut lui C L, iar acesta intenţionează să evacueze persoanele care locuiau acolo (f. 147, 152, 153).
Aceste susţineri au fost însă infirmate parţial prin menţiunile cuprinse în procesul verbal al şedinţei Consiliului Local din data de 26.05.2006, din care a rezultat că, în cadrul şedinţei, martorul Ş O le-a comunicat consilierilor locali disponibilitatea SC „C” SA de a vinde imobilul la un preţ de 150.000 Euro. Acelaşi martor a susţinut însă, în cadrul aceleiaşi şedinţe, că blocul a fost vândut deja martorului C L şi că acesta a devenit proprietar, astfel încât nu mai era posibilă cumpărarea la preţul menţionat (f.229 – vol.IV d.u.p.).
Ca urmare a obţinerii din partea martorului C L a acordului de amânare a evacuării locatarilor, inculpatul A C i-a dat dispoziţie martorului Ş O să identifice alte locaţii unde să poată fi mutate persoanele care locuiau în imobilul din str. Horea. Martorul Ş O a arătat că au fost întreprinse demersuri în acest sens, inclusiv cu privire la un alt imobil aflat în proprietatea SC „C” SA, fără însă a se putea identifica o locaţie adecvată pentru rezolvarea problemei (f.96 verso).
În cursul lunii mai 2006, a avut loc o nouă întrevedere între inculpatul A C şi martorul C L, în cadrul căreia i s-au propus acestuia din urmă trei posibilităţi: închirierea imobilului, un parteneriat public – privat sau vânzarea acestuia, ultima variantă fiind acceptată de martor şi de altfel apreciată ca cea mai rentabilă de către Consiliul Local (fila 229 – volumul IV din dosarul de urmărire penală). La acel moment, nu s-a discutat şi nu au fost verificate înscrisurile pe care le deţinea C L, inculpatul afirmând că a presupus că acesta era proprietar al imobilului, de vreme ce putea să evacueze locatarii (f.49 verso).
La data de 20.06.2006, P.F. C L şi SC C C&M SRL Baia Mare au expediat Primăriei Municipiului Baia Mare o ofertă de preţ pentru imobilul situat în Baia Mare, str. Horea, înscris în C.F. 19535 Baia Mare nr. topografic 1361/4/1, la o valoare de 350 Euro/mp (respectiv o valoare de 1.048.250 Euro), împuternicindu-l totodată pe martorul C L să participe în numele ofertanţilor la negocierile cu reprezentanţii Primăriei Baia Mare (f.89 – vol.II d.u.p.).
În aceste condiţii, în cadrul şedinţei Consiliului Local Baia Mare din data de 27.06.2006, a fost desemnată o comisie de negociere a preţului de achiziţie a blocurilor de locuinţe situate pe str. Horea şi Valea Borcutului, comisie din care făcea parte inculpatul A C şi martorii Ş O, N Ţ C, D M, precum şi T S D, O V şi F G (fila 190 – volumul IV din dosarul de urmărire penală).Această desemnare a comisiei a avut însă un rol confirmativ, întrucât, potrivit procesul verbal din data de 26.06.2006, întâlnirile dintre persoanele sus-menţionate şi martorul C L, au avut loc la datele de 20.06.2006, 23.06.2006 şi 26.06.2006 (f.248 – vol.II d.u.p.).
Potrivit procesului verbal din data de 26.06.2006, martorul C L a reiterat oferta scrisă din data de 20.06.2006, propunând un preţ global de 1.000.000 Euro (aproximativ 350 Euro/mp) pentru imobilul din str. Horea, pentru ca ulterior, în urma negocierilor, să fie convenit un preţ de 544.500 Euro (250 Euro/mp) (f.248 – vol.II d.u.p.).
La momentul derulării negocierilor cu martorul C L, conform menţiunilor din C.F. 19535 Baia Mare, în favoarea acestuia şi a SC C C&M SRL era înscrisă din data de 06.04.2006 „promisiunea de vânzare asupra competinţei lui SC „C” SA de sub B4”, în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 38/05.04.2006, aspect confirmat şi de martorul N Ţ C (f.266 – vol.II d.u.p. şi f.153).
În consecinţă, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 293/27.06.2006 s-a însuşit procesul verbal de negociere, s-a aprobat preţul de achiziţionare de către Municipiul Baia Mare de 544.500 Euro pentru imobilul situat pe str. Horea şi au fost mandatate Direcţia Economică şi Serviciul Public „Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi” cu efectuarea plăţilor şi întocmirea contractului de vânzare – cumpărare (f.244 – vol.II d.u.p.).
La data de 25.07.2007, deşi C L notificase plata întregului preţ către SC „C” SA încă din data de 17.04.2006, Consiliul de Administraţie al acestei societăţi a aprobat vânzarea imobilului către P.F. C L şi SC C C&M SRL.
În aceste condiţii, la data de 26.07.2006, a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub număr 3403/26.07.2006 având ca obiect vânzarea de către SC „C” SA a imobilului situat în Baia Mare, str. Horea nr. 46 A înscris în C.F. 19535 Baia Mare nr. topografic 1361/4/1, către P.F. C L şi SC C C&M SRL, în schimbului unui preţ de 527.350 RON (f.227 – vol.II d.u.p.).
Ulterior, la data de 31.07.2006, a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub număr 2018/31.07.2006, având ca obiect vânzarea de către P.F. C L şi SC C C&M SRL a imobilului sus-menţionat către Municipiul Baia Mare, reprezentat prin primar, inculpatul A C, în schimbului unui preţ de 544.500 Euro, respectiv în echivalent, 1.932.975 RON (fila 239 – volumul II d.u.p.).
Conform contractului încheiat între părţi, cumpărătorul Municipiul Baia Mare, urma să plătească preţul convenit în patru tranşe, respectiv 150.000 Euro, achitaţi la data de 31.07.2006; 150.000 Euro până la data de 15.09.2006; 150.000 Euro până la data de 15.11.2006 şi 94.500 Euro până la data de 15.12.2006.
Contractul de vânzare – cumpărare a fost semnat de către inculpatul A C, în conformitate cu atribuţia de reprezentare a unităţii administrativ – teritoriale în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice, reglementată de art. 67 din Legea nr. 215/2001, mandatarea Direcţiei Economice şi a Serviciului Public „Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi” realizată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 293/2006 referindu-se exclusiv la întocmirea contractului şi efectuarea plăţilor, iar nu la încheierea acestuia din punct de vedere juridic.
În aceste condiţii, P.F. C L a emis factura fiscală MMVER nr. 3789736/31.07.2006 cu o valoare de 634.103,40 RON; din care 532.860 RON reprezenta valoarea parţială, iar 101.243,40 RON, reprezenta TVA, pe factură fiind făcută menţiunea „taxare inversă” (f.217 – vol.II d.u.p.).
Întrucât cumpărătorul Municipiul Baia Mare nu era plătitor de TVA şi pe cale de consecinţă, procedura taxării inverse nu era operaţională, iar negocierile purtate cu vânzătorii nu au cuprins şi problematica TVA-ului, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 428/29.08.2006 a fost modificată Hotărârea Consiliului Local nr.293/27.06.2006, în sensul însuşirii unui preţ de achiziţie a imobilului de 544.500 Euro plus TVA şi a fost mandatat Serviciul Public „Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi” (plătitor de TVA) cu efectuarea plăţilor, fiind totodată, rectificat bugetul acestui serviciu cu suma de 1.995.000 RON (f.246 – vol.II d.u.p.).
Subsecvent adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 428/29.08.2006, între P.F. C L şi SC C C&M SRL, în calitate de vânzători şi Municipiul Baia Mare, în calitate de cumpărător, prin reprezentantul său – inculpatul A C, s-a încheiat actul adiţional nr. 1/12.09.2006, părţile convenind că preţul imobilului este de 544.500 Euro, echivalentul a 1.932.975 RON şi nu conţinea TVA (f.241 – vol.II d.u.p.).
Ca urmare a acestui act adiţional, prin Încheierea de rectificare nr. 9308/15.09.2006 a Biroul Notarilor Publici C S E a fost modificat conţinutul contractului de vânzare – cumpărare nr. 2018/31.07.2006, în sensul adăugării TVA-ului la preţul de 544.500 Euro (f.243 – vol.II d.u.p.).
În aceste condiţii, P.F. C L a emis factura fiscala seria MMVER nr. 3789744/15.09.2006 prin care a stornat factura emisă anterior şi la aceeaşi dată a emis facturile MMVER nr. 3789743 şi MMVER nr. 3789746, vizând suma de 634.103,40 (facturată iniţial greşit şi apoi stornată) şi respectiv, suma de 633.675 RON (532.500 RON + 101.175 RON = TVA), reprezentând cea de-a doua tranşă ce trebuia plătită de cumpărător, prin intermediul Serviciului Public „Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi” (filele 46, 219 – volumul II din dosarul de urmărire penală). Prin O.P. nr. 821/15.09.2006 Serviciul Public „Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi” achită către Primăria Baia Mare suma de 532.860 RON, pe care aceasta o plătise deja în baza facturii stornate ulterior, iar prin O.P. nr. 823/15.09.2006 Serviciul Public „Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi” plăteşte către P.F. C L, suma de 532.500 RON aferentă facturii MMVER nr. 3789746.
Ulterior, P.F. C L emite către Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi facturile fiscale seriile MMWCE nr. 9809254/15.11.2006, în valoare de 329.721,60 RON şi MMWCE nr. 9809255/15.12.2006, în sumă de 335.475 RON (f.220 – vol.II d.u.p.).
Pe fiecare dintre aceste facturi s-a făcut menţiunea „taxare inversă”, urmărindu-se ca în condiţiile art. 1601 Cod fiscal, vânzătorii să încaseze preţul negociat, de 544.500 Euro, fără ca TVA-ul aferent să fie în mod efectiv achitat, aspect confirmat prin declaraţiile martorilor care au făcut parte din comisia de negociere.
Pe parcursul desfăşurării acestor proceduri însă, prin Hotărârea Consiliului Local nr.555/31.10.2006 a fost revocată Hotărârea Consiliului Local nr.428/2006 privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr.293/2006, întrucât a fost adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind cvorumul necesar (f.213 – vol.II d.u.p.).
În cursul urmăririi penale, s-a solicitat punctul de vedere al Camerei de Conturi Maramureş privind legalitatea procedurii de taxare inversă menţionată anterior, prin adresa nr. 60/18.04.2007 instituţia amintită opinând în sensul că, întrucât atât furnizorul (vânzător), cât şi beneficiarul (cumpărător, prin intermediul Serviciului Public „Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi”) sunt persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoare adăugată, aplicarea procedurii de taxare inversă era obligatorie, având ca efect fiscal autolichidarea TVA, fără consecinţe în relaţia cu bugetul de stat (f.214 – vol.II d.u.p.).
Ulterior, martorii P V şi V R, inspectori în cadrul Camerei de Conturi Maramureş au susţinut că TVA-ul de 19% ar fi trebuit considerat ca fiind inclus în preţul de 544.500 Euro, fără însă a-şi putea motiva pe aspecte concrete această susţinere (f.149, 159).
De altfel, chestiunea adăugării TVA-ului la preţul de 544.500 Euro a format şi obiectul unei cauze civile, apreciindu-se prin decizia civilă nr. 476/R/14.04.2008 a Tribunalului Maramureş că, până la o eventuală anulare de către instanţa de judecată, contractul de vânzare – cumpărare nr. 2018/31.07.2006 modificat prin actul adiţional nr.1/12.09.2006 conţine voinţa reală a părţilor, potrivit căreia preţul de 544.500 Euro nu conţine TVA (f.160).
Prin adresa nr.17640/10.06.2007 a Consiliului Local Baia Mare s-a precizat că nu a fost creat un prejudiciu bugetului local în urma cumpărării imobilului situat în Baia Mare, str. Horea (f.207 – vol.II d.u.p.), poziţie procesuală exprimată şi de partea vătămată Municipiul Baia Mare în cadrul cercetării judecătoreşti (f.25).
În raport de situaţia de fapt expusă, judecătoria a reţinut că exercitarea acţiunii penale împotriva inculpatului A C, pentru săvârşirea infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de articolul 13² din Legea nr.78/2000 raportat la art. 248- 248¹ Cod penal, nu poate avea loc, întrucât fapta nu există.
Astfel, s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că elementul material al infracţiunii săvârşite de inculpat constă, într-o primă etapă, din refuzul explicit al acestuia de a demara procedurile legale pentru a cumpăra imobilul situat în Baia Mare, strada Horea, la un preţ de 150.000 Euro, pentru ca, într-o a doua etapă, cu încălcarea legii, să determine prin proiectele de Hotărâri ale Consiliului Local promovate, achiziţionarea aceluiaşi imobil la un preţ de 544.500 Euro, păgubind astfel bugetul unităţii administrativ - teritoriale cu suma de 394.500 Euro, corespunzătoare avantajului patrimonial obţinut de martorul C L.
Potrivit dispoziţiilor art.248 Cod penal, elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice presupune ca funcţionarul public, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos, producând astfel urmarea socialmente periculoasă a tulburării însemnate a activităţii instituţiei sau un prejudiciu patrimoniului acesteia. Noţiunea de „act” cuprinsă în textul legal evocat presupune o operaţiune care trebuie îndeplinită de către funcţionatul public în virtutea îndatoririlor de serviciu, potrivit normelor legale sau funcţionale ce reglementează activitatea acestuia.
În ceea ce priveşte prima acţiune imputată inculpatului, respectiv refuzul acestuia de a demara procedurile legale pentru achiziţionarea imobilului, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art.68 alin.4 lit.a şi b din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, primarul, în calitatea sa de ordonator principal de credite, întocmeşte proiectul bugetului local, care se aprobă de către Consiliul Local, conform art.38 alin.4 lit.a din acelaşi act normativ, acesta din urmă fiind şi singurul îndreptăţit să hotărască cu privire la cumpărarea de către unitatea administrativ - teritorială a unor bunuri imobile, conform art.125.
În aceste condiţii, cumpărarea de bunuri imobile de către unitatea administrativ - teritorială constituie o chestiune de oportunitate, indisolubil legată de exerciţiul bugetar, de proiectele administraţiei publice şi de eventuala acutizare a problemelor sociale de ordin locativ, iar dreptul autorităţii executive de a avea iniţiativă în acest sens se circumscrie principiului autonomiei locale prevăzute de art.3 din Legea nr.215/2001.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine că la momentul când SC „C” SA şi-a manifestat intenţia de a vinde imobilul situat în Baia Mare, str. Horea, această intenţie a fost adusă la cunoştinţa inculpatului.
Adresa nr.3508/02.03.2005 emisă de SC „C” SA şi cu privire la care s-a susţinut că a fost expediată către inculpat, nu a fost recepţionată de acesta, astfel încât această ofertă de a contracta a fost lipsită de orice efect juridic, teoria informaţiunii, adoptată şi de dreptul civil român, presupunând luarea la cunoştinţă de către emitent a acceptării ofertei de către destinatar. Totodată, de vreme ce adresa nu a fost primită de către inculpat, iar martorii R I şi M I nu au putut preciza dacă i-au comunicat acestuia în mod neechivoc intenţia SC „C” SA de înstrăinare a imobilului, la preţul de 150.000 Euro (sau altul rezonabil), instanţa apreciază că nu se poate reţine că inculpatul avea cunoştinţă despre oportunitatea de a cumpăra la un preţ redus acel bun.
Independent de faptul cunoaşterii de către inculpat a intenţiei de înstrăinare a imobilului de către SC „C” SA şi chiar a eventualului preţ la care s-ar fi putut încheia tranzacţia, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.66 şi art.68 din Legea nr.215/2001, acesta nu avea obligaţia de a iniţia proceduri în sensul cumpărării unui bun, o asemenea obligaţie nefiind reglementată expres sau implicit, cu atât mai mult cu cât ar contraveni în mod flagrant principiului general al libertăţii contractuale conform căreia subiectele de drept sunt libere să încheie contractele pe care le doresc în limitele legii şi ale bunelor moravuri.
În raport de aceste aspecte, judecătoria a constatat că nu se poate reţine în sarcina inculpatului o conduită abuzivă, constând în refuzul explicit de a-şi îndeplini o atribuţie de serviciu ori în omisiunea repetată de a îndeplini o asemenea îndatorire, de vreme ce obligativitatea promovării de proiecte de hotărâri de Consiliu Local în sensul cumpărării de bunuri nu îşi găseşte reglementarea legală corespunzătoare atribuţiilor primarului, conform Legii nr.215/2001.
În ceea ce priveşte susţinerile din rechizitoriu privind acţiunile întreprinse de inculpat cu încălcarea legii, în sensul determinării prin proiectele de Hotărâri ale Consiliului Local promovate a achiziţionării imobilului la preţul de 544.500 Euro, judecătoria a reţinut că acestea nu sunt fondate.
Potrivit dispoziţiilor art.6 alin.2 şi art.21 din Legea nr.215/2001 între consiliul local, autoritate deliberativă şi primar, autoritate executivă, nu există raporturi de subordonare. Totodată, conform art.38 din acelaşi act normativ, consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, având astfel competenţi decizională, în toate probleme de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.
Astfel, în considerarea dispoziţiilor art.45 şi art.125 din Legea nr. 215/2001, proiectul de hotărâre a Consiliului Local promovat de primar are semnificaţia unei propuneri, însoţită de avizele de specialitate ale compartimentelor de resort, decizia revenind însă în exclusivitate Consiliului Local, singura autoritate menită să decidă în sensul cumpărării unor bunuri în numele unităţii administrativ - teritoriale.
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul şi-a însuşit decizia de a propune Consiliului Local cumpărarea imobilului situat pe strada Horea, în contextul unor proteste sociale grave ale locatarilor şi având convingerea că martorul C L este proprietarul blocului, declaraţia sa coroborându-se sub acest aspect, conform art.69 C.pr.penală cu declaraţia martorilor D M şi N Ţ C, precum şi menţiunilor procesului verbal al Şedinţei Consiliului Local Baia Mare din data de 27.06.2006, din care a rezultat că viceprimarul de la acea dată, Ş O a afirmat că a aflat că blocul fusese vândut lui C L, acesta devenind noul proprietar.
Aceeaşi martori au precizat că la momentul desfăşurării negocierilor cu martorul C L nu a fost verificată în mod amănunţit situaţia juridică a imobilului, ultimul prezentând un releveu al blocului şi un extras C.F., în care era consemnată la data de 06.04.2006, promisiunea de vânzare ce forma obiectul contractului nr.38/2006, încheiat între SC „C” SA şi C L şi SC C C&M SRL (f.266 verso – vol.II d.u.p.). Chiar în aceste condiţii, lipsa unor verificări riguroase privind situaţia juridică a imobilului efectuate de compartimentul juridic din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare nu afectează în sine valabilitatea negocierilor purtate cu martorul C L, faptul că acesta nu era proprietar la acel moment neputând constitui o piedică în a trata o eventuală înstrăinare a bunului. De altfel, prin chiar contractul de vânzare cumpărare de active nr.38/05.08.2006 încheiat cu SC „C” SA, la capitolul III art.3.4., părţile au convenit ca martorul C L să poată încheia promisiuni de vânzare - cumpărare cu terţii, după plata integrală a preţului, însă înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică (f.272 – vol.II d.u.p.).
Independent însă de neregularităţile de ordin juridic apărute în procesul de achiziţionare a imobilului, judecătoria a reţinut că din probele administrate în cauză nu a rezultat existenţa unei înţelegeri frauduloase între inculpatul A C şi martorul C L, care să vizeze vânzarea-cumpărarea blocului din str. Horea , astfel încât, în lipsa unei asemenea înţelegeri, fie şi tacite, negocierea cu o persoană care nu avea calitatea de proprietar, neverificarea situaţiei juridice a imobilului şi erorile privind includerea în preţ a TVA-ului nu pot căpăta semnificaţie penală şi nu sunt de natură să atragă răspunderea penală a inculpatului, cu atât mai mult cu cât aceste acţiuni nu îi pot fi imputate direct.
În ceea ce priveşte producerea unui prejudiciu bugetului unităţii administrativ - teritoriale, în cuantum de 394.500 Euro după cum se susţine prin rechizitoriu şi respectiv, crearea unui avantaj patrimonial corelativ în favoarea martorului C L, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit adresei nr.1010021/04.04.2008 emisă de SC „C” SA, imobilul situate în Baia Mare, str. Horea a fost înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi cu o valoare de achiziţie de 60.404,89 RON, conform procesului verbal de licitaţie nr.308/25.04.2003. Ulterior, în luna septembrie 2003 s-a înregistrat o valoare reevaluată de 378.954 RON, pentru ca în luna martie 2006, să fie consemnată o valoare a aceluiaşi imobil de 118.198,14 RON, situaţie explicabilă prin mecanismele economice de amortizare a investiţiilor. Prin aceeaşi adresă, s-a arătat că valoarea terenului aferent imobilului era de 2.074,38 RON, rezultând o valoare totală în luna martie 2006 de 120.272,52 RON (fila 62).
Aceste valori sunt confirmate şi prin declaraţiile de impunere fiscală întocmite de SC „C” SA, conform cărora, în luna iunie 2003, imobilul avea o valoare de inventar de 122.458.062 RON, iar în luna septembrie 2003, de 378.954 RON (f.233, 234 – vol.II d.u.p.).
Martorii Ş S H şi P H au precizat prin declaraţiile date că fluctuaţiile mari de valoare de contabilitate a imobilului, respectiv mărirea valorii de 6 ori în cursul anului 2003 (de la 60404,89 RON la 378.954 RON) şi apoi diminuarea valorii la mai puţin de o treime în anul 2006 (la o valoare de 118.198, 14 RON) au fost generate de mecanismele economice de amortizare, iar valoarea contabilă nu este identică sau apropiată de valoarea de circulaţie a bunului, imobilul constituind în fapt o problemă pentru SC „C” SA întrucât nu producea nici un fel de venituri (f.67, 92).
Prima instanţă a reţinut că, după ce SC „C” SA a înstrăinat către P.F. C L şi SC C C&M SRL imobilul situat în Baia Mare, str. Horea, la un preţ de 527.350 RON (echivalentul a 150.000 Euro), în condiţiile în care valoarea de impunere declarată era de 118.198,14 RON, declaraţiile de impunere ale imobilului, înregistrate de cumpărători în luna iulie 2006, menţionau o valoare de 105.465 RON (pentru cota de 20% deţinută de SC C C&M SRL) şi respectiv, 2.134.507 RON (pentru cota deţinută de P.F. C L), rezultând astfel o valoare impozabilă totală de 2.239.972 RON, de 20 de ori mai mare decât cea declarată de SC „C” SA anterior vânzării (f.228, 231 – vol.II d.u.p.).
Potrivit art.771 Cod fiscal, anual, camera notarilor publici întocmeşte sau reactualizează expertiza privind valoarea orientativă de circulaţie a bunurilor imobile, valoare care constituie baza de calcul pentru impozitul pe venit obţinut din transferul proprietăţilor imobiliare, în cazul în care părţile declară un preţ inferior celui stabilit prin expertiza menţionată.
Potrivit adresei nr.1988/10.06.2008 emisă de camera Notarilor Publici Cluj, pentru anul 2006 au fost în vigoare două expertize privind evaluarea fondului imobiliar în judeţul Maramureş, în perioada 01.01.2006 - 30.04.2006, valorile minime pentru apartamente de 1 - 2 camere situate pe strada Horea din Baia Mare erau de 200 Euro/mp, şi pentru teren de 7 Euro/mp, iar în perioada 01.05.2006 - 31.12.2006, pentru acelaşi tip de spaţii de locuit, valoarea minimă a fost de 300 Euro/mp şi pentru teren, de 20 Euro/mp, imobilul în cauză fiind înscris în categoria zonală C, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 266/2005 (f.130, 131, f.184).
Din probele administrate în cauză a rezultat că în cadrul procedurii de cumpărare a imobilului situat în Baia Mare, str. Horea, de către Municipiul Baia Mare, fiecare dintre părţi a avut în vedere valorile minime expuse mai sus şi totodată, preţul real de circulaţie al bunului. Astfel, prin oferta adresată primăriei, C L a făcut referire la un preţ minim de 350 Euro/mp (fila 89 - volumul II din dosarul de urmărire penală), iar martorii D M şi N Ţ C, membrii în comisia de negociere, au declarat că aveau cunoştinţă de preţul mediu/mp pentru imobilele în zonă şi în aceste condiţii a fost propusă valoarea de 250 Euro/mp. Aceeaşi martori au susţinut că, în cadrul negocierilor purtate cu martorul C L, nu s-a avut în vedere suprafaţa construită a imobilului şi terenul aferent, ci doar suprafaţa locuibilă, în caz contrar preţul fiind mult mai mare, aproximativ 700.000 Euro (filele 147, 153).
La dosarul instanţei de fond a fost depus şi raportul de evaluare extrajudiciară a imobilului situat în Baia mare, str. Horea , stabilindu-se pentru luna septembrie 2006 o valoare de circulaţie (de piaţă) de 669.000 Euro (f.36) şi de asemenea, au fost depuse oferte de cumpărare a imobilului, emise de agenţii imobiliare, acestea apreciind valoarea globală a blocului la aproximativ 1.000.000 Euro în perioada octombrie - noiembrie 2007 (f.248, 249).
Examinând conţinutul legal al infracţiunii prevăzute de art.248 C.penal, instanţa a reţinut că urmarea imediată a producerii unei pagube patrimoniului unui organ sau unei instituţii de stat ori unei alte unităţi din cele la care se referă art.145 C.penal, presupune producerea unui prejudiciu material, efectiv, persoana vinovată urmând a răspunde numai pentru valorile efectiv pierdute din patrimoniu, nu şi pentru cele considerate ca pierdere doar sub aspect nominal şi care nu sunt certe.
Or, având în vedere faptul că în temeiul principiului libertăţii contractuale părţile au posibilitatea de a determina conform propriei lor voinţe obiectul contractului, inclusiv preţul, prima instanţă a apreciat că nu poate fi reţinut ca prejudiciu material cert diferenţa dintre obiectul unor contraprestaţii cuprinse în contracte diferite, această diferenţă fiind de esenţa tranzacţiilor comerciale.
În plus, s-a reţinut şi că din probele administrate în cauză a rezultat că preţul imobilului, de 544.500 Euro + TVA, se încadrează în limitele valorilor de circulaţie pentru imobilele situate în Baia Mare, iar posibilitatea de a se fi plătit un preţ mai redus constituie o împrejurare aleatorie, circumstanţiată de deţinerea informaţiilor necesare şi de abilităţile de negociere, ceea ce face ca prejudiciul la care se face referire prin rechizitoriu, să aibă un caracter strict nominal, virtual, iar nu unul cert.
În consecinţă, inexistenţa unor acţiuni cu caracter abuziv desfăşurate de inculpat şi a unui prejudiciu cauzat prin acestea nu pot constitui premisa obţinerii unui avantaj patrimonial în mod fraudulos de către martorul C L, susţinerile din actul de sesizare a instanţei privind întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de articolul 13² din Legea 78/2000 raportat la art.248 – 248¹ C.pr.penală nefiind fondate.
În raport de aceste aspecte, reţinând că acţiunile întreprinse de inculpatul A C privind modalitatea de achiziţionare de către Municipiul Baia Mare a imobilului situat pe strada Horea, nu au avut un caracter abuziv, respectiv nu i se poate imputa neîndeplinirea, îndeplinirea în mod defectuos a unei atribuţii de serviciu sau producerea unui prejudiciu bugetului unităţii administrativ-teritoriale, instanţa în temeiul art.11 pct.2 lit.a C.pr.penală raportat la art.10 lit.a C.pr.penală a dispus achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art.13² din Legea 78/2000 raportat la art.248 – 248¹ C.penal, constatând că fapta nu există.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a luat act că partea vătămată Municipiul Baia Mare nu s-a constituit parte civilă în cauză.
De asemenea, judecătoria a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, prin Ordonanţa nr.203/P/2006 din data de 01.08.2007 a Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi va respinge ca nefondată, cererea de confiscare a sumei de 394.500 Euro.
Prima instanţă a avut în vedere, în raport de dispoziţia art.163 C.pr. penală, că în prezenta cauză din probele administrate nu a rezultat săvârşirea unei infracţiuni de către inculpat şi nici producerea unui prejudiciu prin faptele acestuia, astfel încât menţinerea măsurilor asiguratorii nu se impune, iar confiscarea specială a sumei menţionate este lipsită de fundament.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului A C pentru comiterea infracţiunii prev. de art.13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art.248 C.penal şi art.248¹ C.penal, la pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege, iar în temeiul art.19 din Legea nr.78/2000 confiscarea de la inculpat a sumei de 544.500 euro.
În motivarea apelului, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj a criticat hotărârea instanţei de fond considerând că aceasta nu a realizat o corectă apreciere a probelor administrate.
În primul rând, hotărârea a fost criticată întrucât Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj a apreciat că în cauză a fost probat prin declaraţia martorilor audiaţi (R I, M I) inculpatul a refuzat într-o manieră categorică şi neechivocă achiziţionarea imobilului de la S.C. „C” S.A. Baia Mare.
De asemenea, hotărârea Judecătoriei Baia Mare a fost criticată pentru faptul că instanţa de fond a omis să analizeze un alt aspect extrem de important în verificarea acuzaţiilor aduse inculpatului şi anume, provenienţa banilor prin care C L a achitat preţul imobilului.
În continuare, în motivarea apelului s-a arătat că întrucât numitul C L a obţinut banii din împrumuturi de la persoane fizice stabilind termene de restituire foarte mici, acesta „avea cunoştinţă dintr-o sursă sigură cum era Primăria Baia Mare că, în termen de o lună, va vinde un bloc întreg în stare dezastruoasă, astfel încât să poată restitui împrumuturile”.
De asemenea, în susţinerea apelului declarat, s-a precizat că probele demonstrează pe de altă parte că, în ciuda faptului că primarul A C a refuzat în mod constant să achiziţioneze blocul la un preţ mic, iar la scurt timp după ce C L a devenit proprietar „inculpatul a cumpărat la un preţ de peste trei ori mai mare acelaşi bun a cărui achiziţionare o refuzase”, în această manieră apreciindu-se că s-a ajuns la situaţia în care Primăria Baia Mare a cumpărat în condiţii net defavorabile blocul de pe str. Horea, nr.46 din Baia Mare.
Având în vedere aceste considerente, s-a apreciat că vinovăţia inculpatului A C este dovedită, probele administrate relevând faptul că în calitate de primar al Municipiului Baia Mare, în perioada 2004-iulie 2006 a refuzat să demareze procedurile legale pentru a cumpăra un imobil la preţul de 150.000 euro, după care, a determinat prin proiectele de hotărâri ale consiliului local promovate, achiziţionarea imobilului la preţul de 544.500 euro, păgubind astfel bugetul unităţii administrativ-teritoriale cu suma de 394.500 euro, corespunzătoare avantajului patrimonial obţinut de altul, respectiv C L. Urmare acestei conduite, în loc să cumpere blocul cu 150.000 euro, inculpatul l-a cumpărat cu 544.500 euro, diferenţa reprezentând prejudiciul cauzat.
Procedând la judecarea apelului prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, tribunalul a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a reţinut în baza probelor administrate o stare de fapt corectă în raport de care a apreciat că în cauză nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatului A C pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13² din Legea nr.78/2000 rap. la art.248, 248¹ C.penal, întrucât o asemenea faptă nu există.
Fără a relua motivele expuse pe larg de către Judecătoria Baia Mare, în considerentele sentinţei atacate şi care au stat la baza pronunţării soluţiei de achitare, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie –Secţia de combatere a infracţiunilor conexe, infracţiuni de corupţie, inculpatul A C a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.13² din Legea nr.78/2000, rap. la art.248 – 248¹ din C.penal, reţinându-se că în calitate de primar al Municipiului Baia Mare, în perioada 2004 – iulie 2006 a refuzat să demareze procedurile legale pentru a cumpăra un imobil la preţul de 150.000 euro, după care, cu încălcarea legii a determinat prin proiectele de hotărâri ale Consiliului Local promovate, achiziţionarea imobilului la preţul de 544.500 euro, păgubind astfel bugetul unităţii administrativ-teritoriale cu suma de 394.500 euro, corespunzătoare avantajului patrimonial obţinut de numitul C L.
Tribunalul a analizat acuzaţia adusă inculpatului pornind în primul rând de la definiţia dată de legiuitor infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Astfel, potrivit art.248 C.penal, abuzul în serviciu contra intereselor publice constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act, ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat, ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art.145 sau o pagubă patrimoniului acesteia.
Aşadar, din analiza textului rezultă că subiectul activ nemijlocit al infracţiunii este calificat, respectiv trebuie să aibă calitatea de funcţionar public, din această perspectivă privind cauza dedusă judecăţii condiţia este îndeplinită.
Tot din definiţia legală a infracţiunii se poate observa că elementul material constă dintr-o inacţiune sau o acţiune, respectiv neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea actului în mod defectuos.
Termenul de „act” este înţeles în sensul de operaţie care trebuie efectuată de un funcţionar conform atribuţiilor sale de serviciu, actul respectiv căzând în sarcina funcţionarului potrivit normelor care reglementează activitatea acestuia.
În raport de precizările de mai sus, susţinerile acuzării atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel, în sensul că inculpatul A C, în calitatea sa de primar „a omis în mod repetat exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, nepromovând proiect de HCL pentru cumpărarea imobilului” situat în Baia Mare, str. Horea, nr.46A pentru ca ulterior prin „încălcarea atribuţiilor specifice primarului prin promovarea HCL 293/2006 şi semnarea contractului în locul SPAPLU şi Direcţiei Economice”, nu sunt fondate, mai mult chiar nici nu îşi găsesc suport legal.
Potrivit Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, primarul reprezintă autoritatea executivă, unipersonală, reprezentativă şi eligibilă, pe când consiliul local reprezintă autoritatea deliberativă şi colegială a administraţiei publice locale, competenţa organelor administraţiei publice locale fiind stabilită de Constituţie şi legile în vigoare, fiind stabilite totodată şi prerogativele legale, aptitudinile legale sau drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru realizarea unei activităţi determinate.
Astfel, tribunalul a reţinut că în raport de dispoziţiile art.63–66 din Legea nr.215/2001, inculpatul A C, în calitatea sa de primar al Municipiului Baia Mare, nu avea printre atribuţii obligaţia a iniţia proceduri în sensul cumpărării unui bun, mai mult chiar această competenţă fiind prevăzută în mod expres în sarcina consiliilor locale.
Potrivit art.123 din Legea nr.215/2001, „consiliile locale şi consiliile judeţene... hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat de interes local sau judeţean în condiţiile legii”.
Or, în raport de dispoziţiile enunţate, „actul”, respectiv achiziţionarea imobilului nu intră în atribuţiile primarului, ci ale consiliului local, situaţie în care susţinerile Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu au suport legal în ceea ce priveşte prima acţiune imputată inculpatului, respectiv refuzul acestuia de a demara procedurile legale pentru achiziţionarea imobilului.
Aşa cum am arătat, competenţa decizională exclusivă în ceea ce priveşte achiziţionarea de imobile în numele unităţii administrativ – teritoriale revine Consiliului Local.
Din probele administrate în dosar a reieşit faptul că inculpatul şi-a însuşit decizia de a propune Consiliului Local cumpărarea imobilului situat pe str. Horea , în contextul în care au avut loc proteste sociale grave ale locatarilor.
Fără a face o analiză a deficienţelor şi neregularităţilor de ordin juridic, în ceea ce priveşte procedura de achiziţionare a imobilului, tribunalul apreciază că în cauză Direcţia Naţională Anticorupţie nu a reuşit să facă dovada prin probele administrate, că în cauză a existat o înţelegere frauduloasă între inculpatul A C şi numitul C L care să vizeze vânzarea-cumpărarea blocului din str. Horea şi prin aceasta să fi cauzat o pagubă patrimoniului unităţii administrativ – teritoriale.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că atât susţinerile din rechizitoriu, cât şi din motivele de apel formulate, Direcţia Naţională Anticorupţie a rămas la stadiul de supoziţii fără a fi dovedite, astfel încât prezumţia absolută a nevinovăţiei inculpatului nu a fost înlăturată.
În aceeaşi ordine de idei, tribunalul nu a împărtăşit nici critica adusă hotărârii instanţei de fond, în sensul că aceasta „ar fi omis să analizeze un alt aspect extrem de important în verificarea acuzaţiilor aduse inculpatului şi anume, provenienţa banilor prin care C L a achitat preţul imobilului”.
S-a apreciat că în cauză, întrucât organul de urmărire penală nu a făcut dovada prin probe a existenţei unei legături frauduloase între inculpatul A C şi numitul C L, verificarea provenienţei banilor necesari pentru achiziţia imobilului respectiv de către martorul C L, excede oricum obiectului infracţiunii deduse judecăţii, ori potrivit art. 317 C.pr.penală judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
În ceea ce priveşte producerea unui prejudiciu bugetului unităţii administrativ – teritoriale în cuantum de 394.500 euro după cum se susţine prin rechizitoriu datorită refuzului constant al inculpatului de a achiziţiona blocul la un preţ mic, iar la scurt timp după ce C L a devenit proprietar, „inculpatul a cumpărat la un preţ de peste trei ori mai mare acelaşi bun a cărui achiziţionare o refuzase, tribunalul a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte urmarea imediată din conţinutul laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, trebuie subliniat faptul că aceasta este explicit prevăzută de lege şi se poate caracteriza prin două rezultate alternative, respectiv cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat, ori al unei unităţi din cele la care se referă art. 145, sau o pagubă patrimoniului acesteia.
Trebuie remarcat că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice există numai atunci când paguba este efectivă şi concretă.
Or, în cauză aşa cum se poate observa, procurorul se raportează la un prejudiciu eventual şi nicidecum un prejudiciu cert şi efectiv.
Astfel, prejudiciul eventual fiind lipsit de certitudine nu poate avea semnificaţia necesară pentru a duce la calificarea faptei ca infracţiune.
Tribunalul nu şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de Direcţia Naţională Anticorupţie, în sensul că prejudiciul ar consta în diferenţa dintre suma de achiziţie a imobilului situat în Baia Mare, str. Horea, de către numitul C L şi preţul cu care acesta a revândut ulterior acelaşi imobil Municipiului Baia Mare.
O astfel de interpretare ar ignora principiul libertăţii contractuale cu tot ce implică acesta, inclusiv negocierea şi stabilirea preţului.
Raţionamentul Direcţiei Naţionale Anticorupţie are în vedere un fapt eventual, nimic neputând garanta că şi în eventualitatea în care Consiliul Local ar fi apreciat asupra oportunităţii achiziţiei direct de la proprietarul iniţial S.C „C” S.A. (în situaţia în care există o ofertă de vânzare adresată Consiliului Local Baia Mare) clauzele contractuale, inclusiv preţul erau identice cu cele stabilite în contractul încheiat între S.C. „C” S.A. şi numitul C L.
Trebuie însă analizat inclusiv acest aspect, având în vedere un alt element esenţial şi anume că, nici o atribuţie de serviciu a primarului nu prevedea o competenţă decizională a acestuia în ceea ce priveşte achiziţia de bunuri, această competenţă revenind exclusiv consiliului local.
Eventualele neregularităţi apărute în procesul de achiziţie a imobilului situat în Baia Mare, str. Horea, nr.46A, nu pot fi analizate de către instanţa penală în cadrul prezentului proces penal, excedând faptei deduse judecăţii.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a sentinţei nr.1598/2008 a Judecătoriei Baia Mare şi a deciziei nr.124/2009 a Tribunalului Maramureş, cu consecinţa rejudecării cauzei şi condamnării inculpatului A C pentru comiterea infracţiunii de corupţie de abuz în serviciu în forma calificată prev. de art.13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art.248 C.penal şi art.248¹ C.penal.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârile instanţelor de fond şi apel sunt nelegale şi se bazează pe o greşită interpretare a probelor administrate în cauză, reţinând greşit că primarul nu ar fi avut atribuţii în sensul achiziţionări imobilului şi că prejudiciul ar fi unul eventual şi nu unul concret.
Raportat la prevederile art.68 alin 1 lit.b, c şi d, alin.3 lit.b alin.4 lit.a, alin.5 lit.c din Legea nr.215/2001, ale art.38 alin.6 lit.a pct.1, pct.17, art.66 alin.3,4 şi 5 din acelaşi act normativ consideră că inculpatul în calitatea de primar avea obligaţii clare pe care le-a încălcat constant şi intenţionat, iar în raport cu Consiliul Local şi-a încălcat atribuţia privind corecta informare a acestuia, dezinformând membrii acestuia pe tot parcursul negocierilor şi a luării deciziei de cumpărare a imobilului, neinformându-i despre intenţia anterioară a S.C. „C” S.A. de a vinde la preţ de inventar sau chiar de a ceda acel imobil gratuit, având atribuţii de a lua măsuri pentru protecţia unor grupuri aflate în nevoie socială şi legate de domeniul locuinţelor sociale.
Încălcând prevederile art.68 alin.1 lit.b,c d, alin3 lit.b, alin.4 lit.c din Legea 215/2001, art.66 alin.3,4 şi 5 din acelaşi act normativ, inculpatul nu a informat membrii Comisiei de negociere cu C L despre oferta „C”, nu a dispus efectuarea de către compartimentele de specialitate a unor verificări privind proprietatea imobilului, starea lui, preţul de piaţă, deşi cunoştea că negociază cu un neproprietar şi că adevăratul proprietar ar vinde la un preţ mai mic, acest ultim aspect reieşind din declaraţia martorului Ş O - viceprimar al municipiului Baia Mare, dată în faza de cercetare judecătorească f.96.
Faptul că din anul 2004 până în anul 2006 inculpatul, în mod constant a refuzat să pună în discuţia Consiliului Local achiziţionarea imobilului şi reabilitarea lui, deşi a avut oferte verbale şi scrise de la S.C. "„C”" S.A. denotă o intenţie directă a inculpatul în încălcarea atribuţiei de serviciu menţionată, astfel că, susţine recurentul, ne aflăm în situaţia nerespectării unei obligaţii stabilite de lege iar nu lipsa "unor abilităţi de negociere”, aşa cum au reţinut instanţele de fond şi de apel.
Deşi timp de doi ani a refuzat în mod constant, cel puţin să discute cu reprezentanţii S.C. „C” S.A. "negocierile" cu A.F. C L, persoană care nu era proprietar al imobilului, s-au terminat în 6 zile.
Pe lângă aceste aspecte, inculpatul nu a iniţiat o hotărâre de cumpărare a imobilului care să fie însoţită de o documentaţie completă şi a iniţiat o hotărâre "prin care se propune însuşirea de către Consiliul Local al procesului verbal de negociere a preţului şi aprobarea preţului de achiziţie a imobilului situat pe strada Horea cu funcţiunea actuală de cămin de nefamilişti”. Acest proiect, iniţiat de inculpat nu a fost însoţit de un raport al compartimentelor specializate din subordinea primarului şi nici de actele de proprietate ale imobilului. Nici cu ocazia dezbaterii acestui proiect de H.C.L., membrii Consiliului Local nu au fost informaţi cu privire la oferta S.C. „C” S.A. şi nici cu privire la proprietatea imobilului.
În consecinţă, a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local nr. 293/27.06.2006 prin care este însuşit proiectul iniţiat de inculpat în forma propusă de către acesta. (f.244 VoI.II. u.p.).
Inculpatul, conform art.68 alin.4 lit.a din Legea nr.215/2001 este ordonator principal de credite. În această calitate, este obligat să se supună principiului transparentei şi eficienţei cheltuirii banilor publici, principiu care stă la baza întregii legislaţii naţionale şi comunitare în domeniul achiziţiilor publice.
Pentru punerea în aplicare a acestui principiu, inculpatul era de asemenea obligat să solicite o ofertă din partea adevăratului proprietar al imobilului, respectiv de la S.C. „C” S.A. Inculpatul, dimpotrivă, nu numai că nu a solicitat o asemenea ofertă, ci a ascuns chiar oferta făcută de această societate în scris şi verbal prin reprezentanţii săi legali. Oferta adevăratului proprietar era chiar foarte clară, respectiv achiziţionarea imobilului la preţ de inventar, iar ulterior după încheierea antecontractului cu A.F. C L, cel puţin 150.000 euro. In condiţiile acestea, când există două oferte pentru acelaşi bun, iar ordonatorul principal de credite o alege pe cea mai costisitoare, prejudiciul nu mai este unul , ci este un prejudiciu cert, determinat şi determinabil. De altfel, acest prejudiciu este stabilit cu exactitate chiar de raportul de constatare tehnico­-ştiinţifică, existent la dosarul cauzei, mijloc de probă, de care instanţele de fond nu au ţinut cont şi nu au făcut trimitere nici la următoarele mijloace de probă: a). declaraţiile martorilor M I, Ş S F, R I, Ş O; b). adresa S.C. "„C”" S.A. nr.3508/02.03.2005.
Din coroborarea tuturor acestor mijloace de probă reiese cu certitudine existenţa unei oferte, făcută în mod constant, de către proprietarii imobilului, de vânzare a imobilului la un preţ de inventar şi în scopul protejării grupului de persoane aflate în nevoi sociale, ofertă refuzată constant de inculpat în calitate de ordonator principal de credite.
S-a apreciat că dintr-o analiză corectă, obiectivă şi coerentă a tuturor mijloacelor de probă administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de cercetare judecătorească, rezultă faptul că inculpatul A C, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, în perioada 2004-2006, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, a refuzat să demareze procedurile legale pentru a cumpăra un imobil destinat refacerii unor locuinţe sociale la preţul de 150.000 euro, după care, tot cu încălcarea atribuţiilor legale a iniţiat proiecte de Hotărâri ale Consiliului Local pentru achiziţionarea aceluiaşi imobil la preţul de 544.500 euro, şi prin aceste fapte a cauzat un prejudiciu bugetului unităţii administrative-teritoriale în valoare de 394.500 euro.
Luând în considerare motivele de fapt şi de drept expuse în temeiul art.385¹⁵ pct.2 lit.d rap. la art.385⁹ alin.1 pct.18 C.pr.penală s-a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinţei penale nr. 1598/16.08.2008 a Judecătoriei Baia Mare şi a deciziei nr. 124/A/25.06.2009 a Tribunalului Maramureş pronunţate în dosar nr.6718/182/2007 şi rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului C A pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art.13² din Legea 78/2000 raportat la art.248, 248¹ C.penal.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, conform art.385¹⁴ C.pr.penală, Curtea constată că recursul este fondat şi îl va admite, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că instanţa de fond şi cea de apel au dat o greşită apreciere probelor administrate în cauză.
În şedinţa publică din data de 10 martie 2010, Curtea a adus la cunoştinţa inculpatului A C împrejurarea că, procedura în faţa instanţei de recurs este una completă, care urmează aceleaşi reguli ca o procedură de fond, Curtea fiind pusă în situaţia de a cunoaşte atât faptele cauzei cât şi situaţia de drept, jurisdicţia de recurs putând decide, fie de a confirma achitarea inculpatului, fie de a-l declara vinovat, făcând o apreciere completă a problemei vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, administrând, după caz, noi probe.
Inculpatul a declarat că a înţeles motivul pentru care s-a formulat recurs de către parchet şi că s-a solicitat condamnarea sa şi a precizat că nu are alte probe de solicitat.
Ca urmare, Curtea va examina cauza în fapt şi în drept, pe baza probelor care au fost administrate.
Astfel, un prim aspect care se remarcă este acela că, deşi fapta de achiziţie a imobilului situat în Baia Mare, strada Horea nu este contestată nici de către inculpat, instanţa de fond şi-a întemeiat în mod greşit soluţia pe prevederile art.10 lit.a C.pr.penală, respectiv fapta nu există, soluţie menţinută greşit de tribunal.
Odată stabilită existenţa faptei, urmează a analiza dacă aceasta s-a săvârşit prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, ori prin îndeplinirea defectuoasă a acestora de către inculpatul A C, dacă prin aceasta s-a cauzat o pagubă instituţiei şi dacă s-a creat un avantaj patrimonial ori nepatrimonial pentru sine sau pentru altul.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.13² din Legea nr.78/2000, raportat la art.248, 248¹ C.penal.
Astfel, potrivit prevederilor art.63 alin.1 lit.c din Legea nr.215/2001 primarul are atribuţii referitoare la bugetul local, iar în exercitarea acestei atribuţii, îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite, astfel cum dispune art.63 alin.4 lit.c din acelaşi act normativ.
Art.63 alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001 prevede că primarul are atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local şi în exercitarea acestora prezintă, la solicitarea consiliului local, rapoarte şi informări (art.63 alin.3 lit.b din Legea nr.215/2001).
Art.63 alin.1 lit.d din Legea nr.215/2001 prevede că primarul are atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor şi în exercitarea acestora ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art.36 alin.6 lit.a-d (art.63 alin.5 lit.c din Legea nr.215/2001).
Art.36 alin.6 lit.a pct.17 din Legea nr.215/2001 prevede ca atribuţie a consiliului local asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa.
Art.61 din acelaşi act normativ prevede la alin.3 că, pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa [. . .] primarul beneficiază de un aparat de specialitate pe care îl conduce, la alin.4 se arată că aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente funcţionale în condiţiile legii, iar la alin.5 se prevede că primarul conduce serviciile publice locale.
Art.44 alin.1 din Legea nr.215/2001 prevede că proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum şi de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.39 alin.2 şi 4.
Art.39 alin.2 şi 4 din actul normativ menţionat se referă la existenţa unui caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă când pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului sau în alte situaţii stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată.
Art.6 alin.2 din Legea nr.215/2001 prevede că în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.
Art.21 din Legea nr.215/2001 prevede că unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
In raporturile juridice unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.
Din coroborarea acestor prevederi legale reiese că inculpatul A C, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, avea atribuţii clare în ceea ce priveşte cumpărarea de bunuri imobile, în mod special în ce priveşte propunerea de achiziţie şi plăţile pentru achiziţiile menţionate, acesta fiind cel care, în calitate de ordonator principal de credite, efectuează plata.
Inculpatul A C a fost de acord să dea o declaraţie în faţa instanţei de recurs, declaraţie în care a arătat că atribuţiile privind propunerea către Consiliul Local a achiziţiei de imobile erau delegate viceprimarului, astfel că apreciază că acesta trebuia să prezinte situaţia imobilului şi din acest motiv nu a făcut alte verificări.
Această susţinere este contrazisă de actele de la dosar, nefiind depus niciun act prin care aceste atribuţii să fi fost delegate viceprimarului, existând doar dispoziţia nr.3504 din 21 iulie 2004 (f.100-107 vol.II d.u.p.) în care la art.2 lit.k este delegată viceprimarului Ş O atribuţia de a propune primarului promovarea unor hotărâri de consiliu local în domeniile pe care le coordonează.
Ori, se observă că este delegată atribuţia de a face propuneri către primar, nu către consiliul local, iar odată făcută propunerea şi însuşită de primar, acesta este cel răspunzător de solicitarea tuturor documentelor necesare pentru fundamentarea propunerii.
Mai mult decât atât, în cazul concret inculpatul, în calitate de primar şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, este cel care a propus Consiliului adoptarea unei hotărârii privind achiziţia imobilului din strada Horea nr.46A, menţiune care apare în preambulul Hotărârii nr.293 din 27.06.2006, în care se arată ”examinând proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Municipiului Baia Mare”.
De asemenea, se constată că imobilul a fost achiziţionat de Municipiul Baia Mare, prin primar.
Ori, câtă vreme între consiliul local şi primar nu există raporturi de subordonare, nu se poate susţine că primarul este un simplu executant al hotărârilor consiliului local şi că, în situaţia în care consiliul local ar adopta o hotărâre privind cheltuirea întregului buget pentru achiziţia de chibrituri, primarul ar avea obligaţia să pună în executare o astfel de hotărâre.
În cazul concret, se constată că din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că la momentul când S.C. „C” S.A. şi-a manifestat intenţia de a vinde imobilul situat în Baia Mare, str. Horea, această intenţie a fost adusă la cunoştinţa inculpatului.
Aceste aspecte reies din declaraţiile martorilor R I şi M I, precum şi ale martorei V I G.
Întrebat fiind în şedinţa publică din data de 10 martie 2010, inculpatul A C a declarat că nu se află în relaţii de duşmănie cu vreo persoană de la S.C. „C” S.A.
În această situaţie, susţinerea instanţelor inferioare că nu s-a demonstrat faptul că inculpatul a cunoscut oferta S.C. „C” S.A., ignorându-se declaraţiile martorilor M I, Ş S H, R I, A R C, V I G, nu poate fi primită, nefiind demonstrată lipsa de credibilitate a acestora.
Martorul M I a declarat că S.C. „C” S.A. era dispusă să vândă Primăriei Baia Mare imobilul de pe strada Horea, cu preferinţă, din cauza problemelor sociale care s-ar fi putut ivi în cazul în care, imobilul era vândut unui particular şi că s-a transmis prin fax în anul 2005 o adresă prin care solicitau Primăriei să comunice dacă sunt interesaţi să cumpere blocul de pe strada Horea 46A, dar nu au primit nici un răspuns.
Martorul R I a declarat că a avut o discuţie cu inculpatul în cursul anului 2004, în care i-a comunicat acestuia intenţia de a vinde blocul menţionat, inculpatul răspunzând că nu îl interesa în acea perioadă.
Martorii Ş S H şi A R C confirmă trimiterea ofertei către Primăria Baia Mare, iar martora V I G, secretară la S.C. „C” S.A. a declarat că a expediat prin fax adresa cuprinzând oferta S.C. „C” S.A. de vânzare a blocului de pe strada Horea către Primăria Baia Mare şi întrucât nu avea numărul de fax al Primăriei, a sunat la secretariatul acesteia şi astfel l-a obţinut, după care a expediat faxul, recepţionând confirmarea de primire a acestuia.
Relevante sunt declaraţiile martorului M I şi în privinţa stării imobilului, care se afla într-­o stare deplorabilă, pentru reabilitare necesitând o investiţie de aproximativ 400.000-500.000 euro, imobilul nefiind racordat la reţeaua de apă şi curent.
De asemenea, acest martor a precizat că în luna aprilie 2006 a discutat cu viceprimarul Ş O, i-a spus că se află în negocieri avansate cu C L, inclusiv preţul convenit cu acesta, comunicându-i şi faptul că, dacă Primăria este interesată să cumpere imobilul, opresc negocierile şi vând Primăriei, viceprimarul spunându-i că o asemenea hotărâre trebuie discutată în Consiliul Local.
Martorul Ş O a declarat că i-a comunicat aspectele spuse de martorul M I inculpatului A C, inclusiv preţul de 150.000 euro.
De asemenea, din procesul verbal al şedinţei Consiliului Local Baia Mare din data de 26.05.2006 rezultă că, în cadrul şedinţei martorul Ş O le-a comunicat consilierilor locali disponibilitatea S.C. „C” S.A. de a vinde imobilul la un preţ de 150.000 Euro. Acelaşi martor a susţinut însă, în cadrul şedinţei menţionate, că blocul a fost vândut deja martorului C L şi că acesta a devenit proprietar, astfel încât nu mai era posibilă cumpărarea la preţul menţionat (f.229 – vol.IV d.u.p.), fără însă a prezenta documentele din care rezulta calitatea de proprietar a martorului C L.
Inculpatul A C a declarat în faţa instanţei că a decis achiziţionarea imobilului după ce locatarii au protestat în faţa primăriei şi că a aflat de la aceste persoane că imobilul a aparţinut S.C. „C” S.A., dar că a fost cumpărat de o altă persoană care îi ameninţa cu evacuarea. Deşi a discutat cu persoanele care protestau, inculpatul a confirmat în faţa instanţei că nu le-a întrebat pe acestea dacă deţineau vreun titlu locativ (contract de închiriere).
Nu poate fi primită susţinerea inculpatului că datorită protestelor locatarilor a apreciat că există o situaţie de urgenţă şi a decis achiziţionarea imobilului, câtă vreme nu a făcut minime verificări cu privire la situaţia de urgenţă invocată, pentru a se stabili dacă este sau nu o situaţie care reclamă urgenţă.
Protestul locatarilor se putea rezolva extrem de simplu, prin verificarea situaţiei juridice a acestora, iar dacă respectivele persoane deţineau contracte legale de închiriere, urma a se explica acestora faptul că pe durata valabilităţii contractelor, noul proprietar nu putea cere evacuarea lor.
În acest sens, art.1441 Cod civil prevede că dacă locatorul vinde lucrul închiriat, cumpărătorul este dator să respecte locaţiunea ( închirierea) făcută înainte de vânzare, afară numai când desfiinţarea ei din cauza vânzării s-ar fi prevăzut în însuşi contractul de locaţiune.
Cu toate că a invocat în apărarea sa faptul că locatarii au protestat deoarece exista pericolul să fie evacuaţi, inculpatul nu a depus la dosarul cauzei nici un document din care să rezulte pericolul real ca aceştia să fie evacuaţi.
După cum s-a arătat anterior, C L nu era proprietarul imobilului, astfel că nu putea cere evacuarea, iar în privinţa locatarilor nu s-a depus nici un contrat din care să rezulte că perioada închirierii urma să expire pentru aceştia în cursul lunii aprilie 2006, când au protestat.
Admiţând chiar faptul că inculpatul A C nu avea cunoştinţele juridice necesare, pentru clarificarea situaţiei putea şi trebuia să apeleze la serviciul juridic din cadrul Primăriei.
În continuare, se observă că acest protest a avut loc în preajma sărbătorilor de Paşte din anul 2006 (23 aprilie 2006) şi că procesul-verbal de negociere a preţului de achiziţie este datat 26.06.2006 – f.248 vol.II dosar u.p., perioadă suficientă pentru ca inculpatul să fi putut face demersuri pentru a afla cine este proprietarul imobilului şi dacă protestatarii deţin acte legale de închiriere.
Nu revine primarului sarcina de a asigura locuinţe persoanelor, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a li se repartiza o locuinţă socială.
Conform art.2 lit.c din Legea locuinţei nr.114/1996, o locuinţă socială este locuinţa care „se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii, a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.”
În situaţia în care protestatarii locuiau în imobilul de pe strada Horea nr.46A, fără a deţine vreun titlu locativ, nu era sarcina primarului să le asigure şederea în continuare în imobil, al având datoria faţă de comunitatea care l-a ales să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, dar cu respectarea Constituţiei şi a legilor ţării, astfel cum prevede şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001.
A asigura în mod gratuit locuinţe unor persoane care nu sunt îndreptăţite la aceasta, neavând un loc de muncă stabil în Baia Mare, ar fi echivalat cu menţinerea unei potenţiale surse de infracţionalitate în localitate, ori primarul unei localităţii nu trebuie să acţioneze pentru a încuraja ilegalitatea.
Curtea observă că apărarea nu a depus la dosar acte, din care să rezulte situaţia de urgenţă reclamată, simplele proteste la care au făcut referire martorii, nefiind suficiente pentru a formula o astfel de convingere.
Chiar dacă nu ar fi avut cunoştinţă anterior lunii aprilie 2006 despre intenţia S.C. „C” S.A. de a vinde Primăriei la un preţ acceptabil imobilul, inculpatul avea datoria de a se informa în momentul când a decis că trebuie rezolvată problema locatarilor din imobilul de pe strada Horea, cine este proprietarul şi în ce condiţii vinde acesta. Mai mult decât atât, prin intermediul martorului Ş O, viceprimar, a aflat în luna aprilie 2006 despre intenţia S.C. „C” S.A. de a opri negocierile cu C L şi a vinde Primăriei imobilul la un preţ rezonabil.
În plus, se observă că în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5.04.2006 între S.C. „C” S.A. şi C L - f.271-275 vol.II dosar u.p. - se menţionează la punctul 2.3 că, la data semnării acestui act, promitentului cumpărător i se transmite doar posesia, iar proprietatea se va transmite prin act autentic, în momentul achitării integrale a preţului.
Aşadar, până la data de 26.07.2007 când s-a autentificat la notarul public C C R sub nr.3403/2006 contractul de vânzare-cumpărare, C L nu a dobândit calitatea de proprietar.
Deşi potrivit prevederilor art.1294 alin.1 Cod civil vânzarea-cumpărarea este un act juridic consensual, părţile sunt libere să subordoneze prin voinţa lor valabilitatea contractului de încheierea acestuia în formă autentică, situaţie în care îndeplinirea acestei formalităţii apare ca şi o condiţie ad validitatem.
Câtă vreme părţile au stabilit forma solemnă pentru transmiterea dreptului de proprietate, aceasta s-a realizat conform voinţei lor, în 26.07.2006.
Prin urmare, susţinerea apărării că cel puţin asupra construcţiei C L avea un drept de proprietate în luna iunie 2006, când s-au purtat negocierile, este contrazisă de clauza contractuală, prin care părţile au stabilit forma solemnă pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra întregului imobil - teren de 651 m.p. şi bloc de locuinţe P+4 cu suprafaţa construită de 599 m.p.
Toate aceste aspecte puteau şi trebuiau să fie cunoscute de primar prin solicitarea documentelor de la C L, verificarea realităţii acestora la Oficiul de Cadastru şi Publicitatea Imobiliară Baia Mare şi analiza antecontractului deţinut de acesta.
Inculpatul A C a declarat în faţa Curţii că, dacă ar fi dorit să achiziţioneze un apartament în calitate de persoană fizică, în mod evident s-ar interesa cine este proprietarul, pentru că, cu acesta ar urma să negocieze şi ar fi interesat şi să vadă imobilul respectiv.
Cu toate acestea, în calitate de primar, inculpatul nu a fost la faţa locului pentru a vedea imobilul şi starea în care se află şi nu a făcut şi nu a cerut compartimentelor de specialitate, să efectueze verificări privind proprietarul imobilului.
Ori, calitatea de primar presupune a fi în primul rând un bun gospodar, ceea ce semnifică a avea grijă de bunurile comunităţii, cel puţin la fel cum ai grijă de propriile bunuri.
Este adevărat că în negocierea şi stabilirea preţului în cazul unei achiziţii imobiliare, părţile se bucură de libertate contractuală, însă în situaţia în care una din părţi este instituţie publică, aceasta trebuie să ţină seama de principiul eficienţei şi transparenţei cheltuirii banului public.
Totodată, Curtea observă că şi pe pieţele imobiliare cele mai scumpe din lume, cum este Costa del Sol, în perioada de creştere economică anterioară anului 2008, randamentul unei investiţii imobiliare era de 100% după trei ani, respectiv dublarea preţului avea loc după circa 3 ani de zile.
De asemenea, în Algarve, una dintre destinaţiile favorite de vacanţă ale Europei, se putea obţine un profit din investiţii imobiliare de 25%- 30% într-un an de zile.
Aceste aspecte sunt reţinute cu titlu de exemplu, nefiind probe în dosar şi nestând la baza soluţiei curţii.
La dosarul cauzei există şi un raport de evaluare extrajudiciar întocmit de expert evaluator G Ş în luna septembrie 2006 la cererea Consiliului Local Baia Mare (f.30-36 dosar fond, capitolul 5), reiese că începând cu anul 2002 s-a observat o creştere a preţurilor apartamentelor cu peste 20%, ajungându-se în anul 2006 la triplarea preţurilor faţă de anul 2001.
Aşadar, până şi în acest raport de evaluare, se arată că o creştere a preţului imobilelor are loc în timp, ajungându-se la triplarea preţului acestora în decurs de 5 ani de zile.
În Baia Mare însă, C P, devenit proprietar în data de 26.07.2006, întabulat în CF în 31.07.2006 - f.256 vol.II dosar u.p., înstrăinează la data de 31.07.2006, după 5 zile de la data la care a devenit proprietar şi în aceeaşi zi cu cea în care şi-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate, acelaşi imobil, fără nicio îmbunătăţire, cu un preţ de peste 3 ori mai mare, însemnând un randament de 363% al investiţiei după 5 zile.
Un astfel de mod de achiziţie de bunuri din publici, nu se află la adăpostul libertăţii contractuale, greşit invocată de instanţele de fond şi apel, ci intră în sfera abuzului de funcţie.
Aşadar, inculpatul A C a cunoscut oferta S.C. „C” S.A. în mod cert în luna aprilie 2006, iar pentru existenţa infracţiunii reţinute în sarcina sa, fundamentale rămân încălcarea obligaţiilor privind o corectă documentare cu privire la proprietarul imobilului, fie direct, fie prin compartimentele de specialitate, situaţia locatarilor şi în funcţie de aceasta, oportunitatea achiziţiei imobilului, purtarea unor negocieri cu proprietarul pornind de la preţul cu care acesta a achiziţionat imobilul şi durata de timp scursă de la achiziţie.
Nu formează obiectul prezentului dosar, motivul pentru care consilierii locali au adoptat propunerea inculpatului de achiziţie a imobilului la preţul menţionat, în lipsa oricăror documente.
Inculpatul este cel care, în calitate de reprezentant al Municipiului Baia Mare, a semnat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2018 din 31.07.2006 de notar public C S E.
Încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpat s-a făcut cu intenţie directă, acesta acţionând pentru favorizarea lui C L, aspect relevat de informarea incorectă a Consiliului Local cu privire la proprietarul imobilului şi preţul la care proprietarul vinde, precum şi cu privire la situaţia locatarilor, aprobarea achiziţiei blocului în iunie 2006, de la un neproprietar, în condiţiile cunoaşterii valorii reale a imobilului, astfel încât, în loc să-l cumpere la preţul de 150.000 Euro, inculpatul l-a cumpărat cu 544.500 Euro, diferenţa reprezentând prejudiciul cauzat bugetului unităţii administrativ – teritoriale şi totodată, avantajul patrimonial obţinut pentru C L.
În drept, fapta inculpatului A C, care în calitate de primar al Municipiului Baia Mare şi-a îndeplinit defectuos atribuţia de ordonator principal de credite, şi-a încălcat atribuţiile privind corecta informare a Consiliului Local cu privire la proprietarul imobilului situat în Baia Mare, strada Horea nr.46A şi la situaţia locatarilor din imobil, negociind în luna iunie 2006 în cunoştinţă de cauză cu un neproprietar şi acceptând plata sumei de 544.500 euro pentru achiziţionarea imobilul menţionat, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2018 la data de 31.07 2006, imobil care fusese cumpărat de numitul C L cu 5 zile înainte, conform contractului autentificat sub nr.3403 din 26.07.2006 cu suma de 150.000 Euro, cauzând o pagubă Municipiului Baia Mare în sumă de 394.500 Euro, corespunzătoare avantajului patrimonial obţinut de numitul C L, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.13² din Legea nr.78/2000 raportat la art.248-248¹ C.penal.
La dozarea pedepsei ce se va aplica inculpatului A C, instanţa va ţine seama de dispoziţiile Legii nr.78/2000, de cele ale părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, care este unul ridicat, rezultat atât din modalitatea de comitere, cât şi din rezultatul produs – prejudicierea bugetului local cu suma de 394.500 euro - , de persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, fiind cunoscut cu o conduită bună în societate până la vârsta de 56 de ani, avută la data comiterii prezentei fapte, motiv pentru care, va reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă prev.de art.74 lit.a C.penal.
În raport de aceste criterii, Curtea va aplica inculpatului A C pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, dispunând executarea în regim de detenţie a pedepsei, raportat la gradul de pericol social al faptei mai sus menţionat, aplicând totodată şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a 2-a şi lit.b C.penal pe o perioadă de 2 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Curtea nu a interzis şi dreptul prevăzut de art. 64 lit.c C.penal, întrucât în cazul concret, funcţia în exercitarea căreia a comis inculpatul infracţiunea, este una care implică exerciţiul autorităţii de stat, astfel că practic, interzicerea dreptului prevăzut de art.64 lit.b C.penal acoperă şi ipoteza reglementată de art.64 lit.c C.penal.
În baza art.71 C.pen. se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a 2-a şi lit.b C.penal pe durata executării pedepsei închisorii.
În privinţa laturii civile a cauzei, Curtea reţine că partea vătămată Municipiul Baia Mare prin viceprimar L I, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Curtea constată că potrivit prevederilor art.221 alin.4 C.pr.penală atunci când prin săvârşirea unei infracţiuni s-a produs o pagubă uneia dintre unităţile la care se referă art.145 C.penal, unitatea păgubită este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală, să prezinte situaţii explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită şi să se constituie parte civilă.
Aşadar, această dispoziţie din Codul de procedură penală este una derogatorie de la principiul disponibilităţii părţilor, în cazul de faţă partea vătămată neputând opta între a solicita sau nu, repararea pagubei, fiind obligată să se constituie parte civilă în cauză.
Întinderea pagubei se stabileşte de instanţă, pe baza probelor din dosar, în cazul de faţă paguba reprezentând şi o condiţie de existenţă a infracţiunii de abuz în serviciu.
Aşa cum s-a reţinut mai sus, şi în raportul de evaluare extrajudiciar întocmit de expert evaluator G Ş în luna septembrie 2006 la cererea Consiliului Local Baia Mare (f.30-36 dosar fond), se menţionează că o creştere a preţului imobilelor are loc în timp, ajungându-se la triplarea acestora în decurs de 5 ani de zile.
În prezenta cauză, inculpatul a achiziţionat după 5 zile un imobil cu un preţ de 3,63 ori mai mare.
Diferenţa de preţ de 394.500 euro achitată de Municipiul Baia Mare prin primar martorului C L, reprezintă suma cu care a fost prejudiciată partea vătămată Municipiul Baia Mare.
Ca urmare, faţă de dispoziţiile imperative ale legii privind obligativitatea constituirii ca parte civilă, Curtea urmează ca în baza art.14, 346 şi art.221 alin.4 C.pr.penală, art.998 C.civil să îl oblige pe inculpat să plătească echivalentul în lei la dată plăţii al sumei de 394.500 Euro în favoarea părţii vătămate Municipiul Baia Mare.
Fiind stabilită obligaţia inculpatului de reparare a prejudiciului cauzat, având în vedere că în cauză au fost instituite măsuri asiguratorii în conformitate cu prevederile art.20 din Legea nr.78/2000, urmează ca în baza art.343 alin.3 C.pr.penală să fie menţinut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului prin Ordonanţa nr.203/P/2006 din 1.08.2007 a DNA, respectiv teren în cotă exclusivă, înscris în CF nr.18093 Baia Mare nr.topo 3887/43/2/2/2/2 şi 3887/43/2/2/2/3 în suprafaţă de 1493 mp şi teren în cotă indiviză, înscris în CF nr.148095 Baia Mare nr.topo 3887/43/2/2/2/6, în suprafaţă de 51 mp din 153 mp, situate în municipiul Baia Mare, achiziţionate în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.[...], casă în construcţie de tip demisol, parter şi mansardă, formată din şase camere şi dependinţe, cu suprafaţă construită de 140,67 mp şi cea desfăşurată de 281,34 mp, edificată la adresa: Baia Mare, str. Dealul Florilor, teren arabil în suprafaţă de 2400 mp, situat în localitatea Cicârlău, jud. Maramureş, înscris în CF nr.1800 Cicârlău, cu nr.topo [...], achiziţionat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3495/19.09.2002, apartament situat în Baia Mare, str. Republicii, în suprafaţă utilă de 78,11 mp, înscris în CF nr.[...] Baia Mare, compus din patru camere şi dependinţe, achiziţionat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.464/1990, suma de 15.512,34 euro, aflată în contul nr.2071632500 deschis la Banca Română de Dezvoltare, Sucursala Baia Mare, sold la data de 03.08.2007, titular cont A C.
În baza art.191 C.pr.penală va fi obligat inculpatul să plătească suma de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.la

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385¹⁵ pct.2 lit.d C.pr.pen., admite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr.124 din data de 25 iunie 2009 a Tribunalului Maramureş, pe care o casează în întregime împreună cu sentinţa penală nr.1598 din data de 16 iulie 2008 a Judecătoriei Baia Mare.
Rejudecând cauza, în baza art.13² din Legea nr.78/2000, raportat la art.248-248¹ C.penal, cu aplicarea art.74 lit.a, art.76 lit.b C.penal condamnă pe inculpatul A C, [...], la pedeapsa de:
- 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a 2-a şi lit.b C.penal pe o perioadă de 2 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a 2-a şi lit.b C.penal pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art.14, 346 şi art.221 alin.4 C.pr.penală, art.998 C.civil obligă pe inculpat să plătească echivalentul în lei la dată plăţii al sumei de 394.500 Euro în favoarea părţii vătămate Municipiul Baia Mare.
În baza art.343 alin.3 C.pr.penală menţine sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului prin Ordonanţa nr.203/P/2006 din 1.08.2007 a DNA, respectiv [...].
În baza art.191 C.pr.penală obligă pe inculpat să plătească suma de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 martie 2010.

---

ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECŢIA PENALĂ ŞI DE MINORI
DOSAR NR.6718/182/2007


ÎNCHEIERE PENALĂ
Şedinţa Camerei de Consiliu din 12 aprilie 2010

[...]
S-a luat spre examinare cererea formulată de avocat A V, având ca obiect înlăturarea omisiunii vădite din decizia penală nr.210/R/2010 a Curţii de Apel Cluj, dosar nr.6178/182/2007.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa acordă cuvântul pentru dezbaterea judiciară a cauzei.
Reprezentanta Parchetului susţine înlăturarea omisiunii vădite, în sensul de a se dispune acordarea onorariului parţial pentru apărător din oficiu, cheltuielile judiciare urmând a rămâne în sarcina statului.

CURTEA
Instanţa a fost sesizată cu cererea formulată de d-na avocat A V pentru înlăturarea omisiunii vădite în decizia penală nr.210/R/2010 a Curţii de Apel Cluj, dosar nr.6178/182/2007, în sensul de a se menţiona că se stabileşte suma de 50 lei ca onorariu parţial pentru apărător din oficiu, ce se va avansa din FMJ în favoarea av. A V.
În motivare s-a arătat că petenta a fost desemnată apărător din oficiu al inculpatului, a studiat dosarul în arhivă, iar potrivit art.3 şi 4 din Protocolul 61573/2008 i se cuvine onorariu parţial.
Analizând actele dosarului instanţa constată că cererea este întemeiată, d-na avocat prezentându-se la data de 24.02.2010 la arhiva instanţei pentru studierea dosarului, însă la primul termen de judecată mandatul său a încetat prin prezentarea apărătorilor aleşi ai inculpatului.
Ca urmare instanţa va admite cererea, dispunând în baza art.196 C.pr.pen., înlăturarea omisiunii vădite din decizia penală nr.210/R/2010 a Curţii de Apel Cluj, dosar nr.6178/182/2007, în sensul de a se menţiona că în baza art.189 C.pr.penală stabileşte suma de 50 lei ca onorariu parţial pentru apărător din oficiu, sumă ce se va avansa din FMJ în favoarea av. A V.
În temeiul art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Dispune înlăturarea omisiunii vădite din decizia penală nr.210/R/2010 a Curţii de Apel Cluj, dosar nr.6178/182/2007, în sensul de a se menţiona că în baza art.189 C.pr.penală stabileşte suma de 50 lei ca onorariu parţial pentru apărător din oficiu, sumă ce se va avansa din FMJ în favoarea av. A V.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2010.

---

Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 27 septembrie 2007
comunicate-hotărâri de condamnare din 17 martie 2010
comunicate de presă din 27 octombrie 2006