DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
29 iunie 2010
Nr. 253/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii:

ŢOPA DUMITRU, director al Grupului Şcolar „Al. Vlahuţă” din comuna Podu Turcului, judeţul Bacău, ANTOHE DOINA, director adjunct al Grupului Şcolar „Al. Vlahuţă” şi MORARU TATIANA, secretară în cadrul Grupului Şcolar „Al. Vlahuţă” în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada martie - iunie 2010, inculpaţii Ţopa Dumitru, Antohe Doina şi Moraru Tatiana, în calitate de director, director adjunct, respectiv secretar al Grupului Şcolar „Al. Vlahuţă” din comuna Podu Turcului, judeţul Bacău, au pretins şi primit de la mai multe persoane (elevi ai acestui liceu sau părinţii acestora) diferite sume de bani, în lei sau valută, în vederea promovării în mod fraudulos de către aceşti elevi a examenului de bacalaureat organizat în anul 2010 – prima sesiune.
În concret, inculpaţii, prevalându-se de influenţa pe care o au asupra comisiei de examinare, au stabilit că suma ce trebuie achitată de fiecare candidat în vederea promovării examenului să fie de aproximativ 600 euro, respectiv câte 200 euro pentru fiecare probă scrisă, sau 2.000 lei. De asemenea, aceştia au făcut demersuri în vederea asigurării condiţiilor necesare candidaţilor în vederea promovării frauduloase a examenului, cum ar fi repartizarea prioritară în anumite săli a celor care au dat ori urmează să dea sume de bani, stabilirea profesorilor supraveghetori agreaţi, a comisiei de examinare sau furnizarea de materiale cu răspunsuri către candidaţi în timpul susţinerii probelor.
Cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul Grupului Şcolar „Al. Vlahuţă”, procurorii au descoperit un număr total de 54 plicuri pe care erau înscrise nume ale unor candidaţi la examenul de bacalaureat organizat în cadrul unităţii şcolare, în interiorul cărora a fost identificată suma totală de 91.850 lei şi 7.750 euro.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 29 iunie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 29 iunie 2010, Tribunalul Bacău a hotărât arestarea preventivă a celor trei inculpaţi pe termen de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE