IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 334 din 25.09.2024, definitivă prin neapelare la 15.10.2024, Tribunalul Dâmbovița admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției cu inculpata D.C. și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 11 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la deturnarea licitațiilor publice.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile în cadrul Bibliotecii Județene George Barițiu Brașov sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă.
Obligă inculpata la plata sumei de 1.100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției în data de 16 aprilie 2024, vezi comunicatul nr. 350/VIII/3 din data de 17 aprilie 2024.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
17 aprilie 2024