DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 188 din 26.09.2024, definitivă prin neapelare la 16.10.2024, Tribunalul Bacău admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Iași cu inculpatul APETRI SORIN, la data faptelor inspector tehnic atestat R.A.R. în cadrul unei stații I.T.P. din municipiul Bacău și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani și 9 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, respectiv cea de inspector tehnic atestat R.A.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și fals intelectual în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău - Centrul de îngrijire și asistență pentru persoanele adulte cu dizabilități Condorul, jud. Bacău sau în cadrul Primăriei Bacău - Direcția Patrimoniu - Serviciul Administrare Spații de Agrement și Grădini Publice, Baze Sportive, jud. Bacău, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.
Confiscă de la inculpat suma de 1.800 euro în echivalent în lei, la data plății.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Iași în data de 31 iulie 2024, vezi comunicatul nr. 906/VIII/3 din data de 24 decembrie 2024.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 24 decembrie 2024