DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 24 noiembrie 2023
Nr. 1086/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 noiembrie 2023, a inculpatului

ADAM GEORGE MARIUS, șef Serviciu managementul documentelor și comunicare instituțională în cadrul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale (D.G.I.T.L.) Sector 6 Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită, în formă continuată,
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată,
- favorizarea făptuitorului.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 16.10. – 23.11.2023, inculpatul Adam George Marius, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la o persoană (martor în cauză), în mai multe rânduri, sumele de 2.800 de lei și 4.500 de euro pentru a pune la dispoziția acesteia mai multe documente emise de Direcția Națională Anticorupție prin care se solicitau informații de la D.G.I.T.L. Sector 6 în trei dosare de urmărire penală ce aveau ca obiect fraude cu imobile. În același context, inculpatul urma să-i furnizeze martorului și documente ce vizau 37 de imobile cu situație juridică incertă ori contribuabili care și-au stabilit domiciliul în străinătate, în scopul de a identifica succesiunile vacante și a-i facilita acestuia din urmă obținerea dreptului de proprietate asupra lor.
În data de 23.11.2023, inculpatul Adam George Marius a primit suma de 4.500 euro menționată mai sus, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Anterior, în perioada septembrie–noiembrie 2022, inculpatul Adam George Marius, în aceeași calitate, după ce a intrat în posesia unor documente emise de Direcția Națională Anticorupție într-un alt dosar penal, ar fi adus la cunoștința martorului despre existența cercetărilor penale în curs, desfășurate cu privire la angajații unui birou notarial și la apropiații acestora și ar fi remis acestuia documentele respective.
Inculpatului Adam George Marius i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 24 noiembrie 2024, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE