DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 714 din 08.06.2023, Curtea de Apel Bacău a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul MITREA NICOLAE la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 3 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
2. Condamnă pe inculpata MITREA MARIA la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Dispune achitarea inculpatelor Mitrea Cristina Silvia și Isăilă Nadia, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu există.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Mitrea Nicolae și Mitrea Maria vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, respectiv 60 de zile, la Primăria comunei Șuțești, județul Brăila sau la Școala gimnazială din comuna Șuțești, județul Brăila, în afară de cazul în care din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.
Obligă în solidar pe inculpații Mitrea Cristina Silvia, Mitrea Maria și Mitrea Nicolae la plata către partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, la plata sumei totale de 181.538 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități calculate potrivit Codului de procedură fiscală, de la data efectuării fiecărei plăți, până la data achitării integrale a debitului principal.
Obligă pe inculpații Mitrea Cristina Silvia, Mitrea Maria, Mitrea Nicolae și Isăilă Nadia la plata sumei de câte 4.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați la data de 28 iunie 2018, vezi comunicatul nr. 666/VIII/3 din data de 08 august 2018 (comunicatul nr. 4).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 august 2018