DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 38 I din 02.05.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul VÂLCOV DARIUS-BOGDAN, la data faptelor primar al municipiului Slatina, județul Olt, la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor.
2. Condamnă pe inculpatul PRINA MINEL-FLORIN, fost primar al municipiului Slatina, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și complicitate la spălare a banilor.
3. Condamnă pe inculpatul TIMOFTE PETRE BOGDAN, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, în timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
4. Condamnă pe inculpatul TOMESCU CONSTANTIN CRISTIAN, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, în timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
5. Condamnă pe inculpatul ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, complicitate la spălare a banilor și complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În cazul inculpatului Șușală Lucian Petruț, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Dispune confiscarea de la inculpatul Vâlcov Darius – Bogdan a sumei de 6.200.000 lei.
Dispune desființarea înscrisurilor care au stat la baza tranzacțiilor comerciale fictive dintre societățile comerciale folosite de inculpați la comiterea infracțiunilor.
Obligă pe inculpații Vâlcov Darius Bogdan, Prina Minel Florin, Tomescu Constantin Cristian și Timofte Petre Bogdan, la plata sumei de 15.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul Șușală Lucian Petruț la plata sumei de 7.000 lei, cu același titlu.
Obligă inculpații apelanți Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin și Timofte Petre Bogdan la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 19 mai 2015, vezi comunicatul nr. 938/VIII/3 din data de 21 mai 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 21 mai 2015