DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 238 din 10.03.2021, Curtea de Apel Bacău a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul BĂLĂU RADU, la data faptei administrator al S.C. TCE Agrosuind S.R.L., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie (sub forma determinării și ajutorului) la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul ZDROB CORNEL, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie, sub forma ajutorării, la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

Condamnă pe inculpata S.C. TCE Agrosuind S.R.L. la pedeapsa principală constând în plata amenzii în valoare de 72.000 lei și pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la proceduri de achiziții publice pe o durată de un an și a afișării hotărârii de condamnare, în extras, la sediul inculpatei, pe o perioadă de 2 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

Obligă inculpații, în solidar, la plata către partea civilă, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București (A.F.I.R.), a sumei de 8.815.661,84 lei, cu dobânzi și penalități calculate de la momentul decontării sumelor și până la data plății efective, conform Codului de procedură fiscală.
Obligă pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 1.800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău la data de 21 decembrie 2018, vezi comunicatul nr. 18/VIII/3 din data de 14 ianuarie august 2019 (comunicatul nr. 4).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 14 ianuarie 2019