DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 374 din 15.12.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpata CRECAN SONIA NATALIA, la data faptei administrator al S.C. Sim Consulting S.R.L. la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Condamnă pe inculpatul CRECAN IOAN GHEORGHE la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Condamnă pe inculpatul CHEZAN SORIN-VALER, la data faptei administrator al S.C. Ianus S.R.L. la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Condamnă pe inculpata SC SIM CONSULTING SRL la pedeapsa principală constând în plata amenzii în valoare de 30.000 lei și pedeapsa complementară a interzicerii inculpatei de a participa la procedurile de achiziții publice pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Condamnă pe inculpata SC IANUS SRL la pedeapsa principală constând în plata amenzii în valoare de 15.000 lei și pedeapsa complementară a interzicerii inculpatei de a participa la procedurile de achiziții publice pe o perioadă de un an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Constată că a fost recuperat prejudiciul produs părții civile Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate.
Obligă pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de 2.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj la data de 14 decembrie 2017, vezi comunicatul nr. 18/VIII/3 din data de 08 ianuarie 2018 (comunicatul nr. 2).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 ianuarie 2018