DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
21 august 2008
Nr. 217/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:
- HOBAN IOAN, consilier local în cadrul Consiliului Local Baia Mare (judeţul Maramureş), în legislatura 2000-2004 şi membru al Comisiei de Urbanism a Consiliului, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice;
- SOARE MIHAIL BOGDAN, intermediar, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită;
- STREUŢI TITUS MIRCEA, consilier superior la Primăria Municipiului Baia Mare, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare de mită şi fals intelectual.
Din rechizitoriul întocmit de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În cursul lunilor aprilie - mai 2003, odată cu iniţierea construirii unui supermarket pe raza municipiului Baia Mare, inculpatul Hoban Ioan a realizat o înţelegere frauduloasă cu inculpatul Soare Mihail Bogdan şi cu Streuţi Titus Mircea. Prin această înţelegere, Hoban Ioan a condiţionat avizarea unui schimb de terenuri în Comisia de urbanism a Consiliului Local, de achiziţionarea, de către firma Kaufland (prin intermediarul Soare Mihail Bogdan) a unui teren ce îi aparţinea, la un preţ supraevaluat, situat la periferia municipiului. Prin schimbul de terenuri, Consiliul Local primea acest teren şi dădea, în schimb, un teren subevaluat situat în zonă centrală.
Subevaluarea terenului situat în centrul municipiului Baia Mare, aparţinând Consiliului Local şi supraevaluarea terenului de la periferie, aparţinând inculpatului Hoban Ioan, a fost făcută de inculpatul Streuţi Titus Mircea printr-un raport de evaluare.
În urma supraevaluării terenului proprietate personală şi a realizării schimbului, inculpatul Hoban Ioan a încasat 490.000 euro în plus faţa de valoarea reală a terenului.
Diferenţa dintre valoarea de piaţă a terenului din centrul oraşului aparţinând Consiliului Local şi cea stabilită în raportul de evaluare şi încasată de Consiliul Local, diferenţă însumând 651.195 euro, reprezintă prejudiciul în dauna Consiliului Local Baia Mare.
Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurator în vederea recuperării prejudiciului şi confiscării obiectului mitei numai împotriva inculpatului Soare Mihai Bogdan, pe numele celorlalţi doi inculpaţi nefiind identificate bunuri personale.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa acestei instanţe de judecată fiind atrasă de calitatea actuală de deputat în Parlamentul României a inculpatului Hoban Ioan.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 27 mai 2015