DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 1 noiembrie 2011
Nr. 675/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj efectuează acte de urmărire penală şi faţă inculpatul BICA RADU VASILE, vicepreşedinte al Consiliului judeţean Cluj, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:

În cursul lunii octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile a acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012. În aceleaşi împrejurări, inculpatul Bica Radu Vasile a pretins ca, la data de 27 octombrie 2011, să-i fie remisă o primă tranşă, în sumă de 10.000 de euro.La data de 31 octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile a primit de la una dintre persoanele cu care făcuse înţelegerea suma de 43.000 de lei, echivalent a 10.000 de euro, ca obiect al infracţiunii de corupţie, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.
Inculpatului Bica Radu Vasile i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 1 noiembrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. La aceeaşi dată, acesta este prezentat la Curtea de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
În aceeaşi cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, învinuite pentru infracţiunea de dare de mită.


Actualizare: La data de 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului BICA RADU VASILE pe un termen de 29 de zile.


Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE