DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
12 mai 2011
Nr. 315/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată a inculpatei ENAN AIFER, ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii, cu gradul de maior, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anilor 2009 şi 2010, inculpata Enan Aifer, ofiţer în cadrul S.R.I. Bucureşti, a pretins şi primit de la un denunţător suma totală de 6.100 de euro, afirmând că, prin relaţiile pe care le are la nivelul conducerii Serviciului Român de Informaţii şi în cadrul Parlamentului României, poate rezolva angajarea denunţătorului în cadrul unei unităţi S.R.I. din Bucureşti cât şi angajarea soţiei denunţătorului în Parlamentul României.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 07 iunie 2013