DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
20 august 2010
Nr. 325/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări penale faţă de inculpatul CORNOIU ILIE, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Cluj şi profesor universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată, în contextul presupusei fraudări a examenului de bacalaureat desfăşurat la Centrul de examen Grup Şcolar „Alexandru Borza” din Cluj Napoca, în vara anului 2010.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul lunii iunie 2010, cu ocazia sesiunii iunie-iulie 2010 a examenului de bacalaureat desfăşurat la centrul de examen menţionat, inculpatul Cornoiu Ilie, în calitate de preşedinte al comisiei de examen, a acceptat primirea cu titlu de mită, de la Rus Ioan, director grupului şcolar „Alexandru Borza” din Cluj şi de la Văidăhăzan Ioan, membru în comisia de bacalaureat, coinculpaţi în acelaşi dosar, a unei sume de bani (al cărei cuantum nu a fost precizat), bani care proveneau de la candidaţii la examen. Suma strânsă de inculpaţii Rus Ioan, Avram Dorel şi Văidăhăzan Ioan de la candidaţii care au apelat la aceştia pentru fraudarea examenului se ridică la aproximativ 30.000 euro.
Pentru a asigura promovarea frauduloasă a unui număr de 42 de candidaţi, la data de 28 iunie 2010, după susţinerea probei scrise la Limba şi literatura română, inculpatul Cornoiu Ilie - preşedintele comisiei de bacalaureat şi inculpatul Văidăhăzan Ioan cu ştiinţa inculpatului Rus Ioan, au sustras lucrările scrise ale respectivilor candidaţi în vederea falsificării. După falsificarea şi multiplicarea lucrărilor prin xerocopiere color, Cornoiu Ilie a ştampilat toate cele 42 de lucrări falsificate, introducându-le între celelalte lucrări de la Limba şi literatura română.
De asemenea, pentru a crea aparenţa de legalitate şi pentru a îngreuna verificările, în perioada 28-30 iunie 2010, inculpatul Cornoiu Ilie a sustras documentele care ar fi putut atesta înlocuirea lucrărilor (borderourile de predare a lucrărilor scrise profesorilor supraveghetori la proba de limba şi literatura română).

Inculpatului Cornoiu Ilie i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 19 august 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 20 august 2010, Tribunalul Cluj a hotărât arestarea preventivă a inculpatului Cornoiu Ilie pentru 29 de zile.
În aceeaşi cauză procurorii continuă administrarea actelor de urmărire penală faţă de alţi trei inculpaţi arestaţi preventiv, Rus Ioan, Văidăhăzan Ioan şi Avram Dorel, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de corupţie în legătură cu fraudarea examenului de bacalaureat desfăşurat la Centrul de examen Grup Şcolar „Alexandru Borza” din Cluj Napoca (comunicatele nr. 281/VIII/3 din data de 14 iulie 2010 şi 305/VIII/3 din data de 28 iulie 2010 afişate pe site-ul www.pna.ro).

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE