DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
16 iunie 2010
Nr. 223/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări penale faţă de inculpatul KOVACS MIRCEA IOAN, lider de sindicat la grupul de firme CENTRUM/H.ESSERS SRL Oradea, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada 5 februarie – 7 iunie 2010, inculpatul Kovacs Mircea Ioan, în calitate de lider de sindicat la grupul de firme CENTRUM/H.ESSERS SRL Oradea, a pretins de la un reprezentant legal al acestei societăţi comerciale (denunţător în cauză) suma totală de 44.700 euro pentru a semna contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, varianta propusă de conducerea firmei.
Astfel, la data de 5 februarie 2010, inculpatul Kovacs Mircea Ioan a pretins şi primit de la denunţător suma de 20.000 euro în scopul menţionat mai sus. Primirea drept mită a sumei de 20.000 euro a fost disimulată într-un contract de împrumut, încheiat între firma CENTRUM şi angajatul Kovacs Mircea Ioan, în condiţiile în care obiectul de activitate al societăţii comerciale este exclusiv transportul intern şi internaţional.
De asemenea, la data de 7 iunie 2010, inculpatul Kovacs Mircea Ioan a mai pretins de la acelaşi denunţător suma 24.700 euro pentru a perfecta încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, din care să primească un avans de 15.000 euro, restul 9.700 euro urmând să-i primească după încheierea documentului.
În ziua de 15 iunie 2010, Kovacs Mircea Ioan a fost prins în flagrant când primea drept mită de la denunţător suma de 15.000 euro.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 16 iunie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar în aceeaşi zi, Tribunalul Bihor a hotărât arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE