DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
6 mai 2010
Nr. 159/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii ANGHEL LAURENŢIU TRAIAN, judecător la Tribunalul Dolj – Secţia penală, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, MILITARU ION, avocat în cadrul Baroului Olt, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, CIUCĂ OCTAVIAN TIBERIUS, avocat în cadrul Baroului Dolj, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
La data de 18 martie 2010, inculpatul Militaru Ion a pretins unor denunţători suma de 45 000 de euro, susţinând că, împreună cu inculpaţii Ciucă Octavian Tiberius şi Anghel Laurenţiu Traian va interveni pe lângă judecători de la Tribunalul Craiova şi Curtea de Apel Craiova pentru ca cei doi denunţători (trimişi în judecată în stare de arest preventiv) să fie judecaţi în stare de libertate, iar în final să primească o pedeapsă blândă pentru faptele pentru care sunt judecaţi.
În ziua de 5 mai 2010, inculpatul Militaru Ion a primit suma de 45.000 euro de un intermediar, bani pe care i-a împărţit cu inculpatul Ciucă Octavian Tiberius la sediul Biroului de avocatură aparţinând celui din urmă. Ulterior, avocatul Ciucă Octavian Tiberius i-a remis o parte din bani judecătorului Anghel Laurenţiu Traian.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. Având în vedere că, la data de 5 mai 2010, în conformitate cu prevederile art. 95 alin. 1 din Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea judecătorului Anghel Laurenţiu Traian. La data de 5 mai 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea celor trei inculpaţi pe o perioadă de 24 de ore, iar la 6 mai 2010, Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a celor trei inculpaţi.
În cauză procurorii efectuează acte de urmărire penală faţă de încă o persoană.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE