DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
13 aprilie 2010
Nr. 119/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul ZAHARIA ROMEO AURELIAN, medic veterinar, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare Alba, circumscripţia Cugir, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada 29 martie – 12 aprilie 2010, inculpatul Zaharia Romeo Aurelian, în calitate de inspector sanitar veterinar a pretins şi primit de la un denunţător suma de 3.000 lei, în doua tranşe, pentru a îndeplini un act din sfera atribuţiilor sale de serviciu, respectiv aplicarea vizei sanitar-veterinare în lipsa căreia denunţătorul nu ar fi putut comercializa, în mod legal, animale sacrificate.
La data de 12 aprilie 2010, inculpatul Zaharia Romeo Aurelian a fost surprins în flagrant în timp ce primea a doua tranşă din suma pretinsă ca mită, în valoare de 1.500 lei.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 12 aprilie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 13 aprilie 2010, Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE