IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
| Decizia nr. 1565 |
Dosar nr. 47/81/2007 |
Şedinţa publică din 7 mai 2008
S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr.16 din 4 decembrie 2007 a Curţii Militare de Apel, privind pe intimatul inculpat CF.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns intimaţii inculpaţi CF personal şi asistat de apărător ales avocat R G şi I M L P personal şi asistat de apărător desemnat din oficiul avocat D C, precum şi intimata parte civilă Ministerul Apărării prin consilier juridic VA.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent de şedinţă, după care:
Înalta Curte, a învederat că recursului parchetului îl vizează doar pe intimatul inculpat CF, inculpatul I M L P fiind citat din eroare; iar în conformitate cu dispoziţiile art.38514 alin.11 şi art.70 alin.2 din Codul de procedură penală a învederat intimatului inculpat CF, că are dreptul să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, dat şi faptul că poate beneficia de dreptul la tăcere, iar în situaţia în care acesta consimte să dea o nouă declaraţie i s-a atras atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.
Inculpatul nu a consimţit să dea o nouă declaraţie, susţinând că-şi menţine declaraţiile date anterior în cauză şi nu mai are nimic de adăugat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul reprezentantului parchetului în dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetului a precizat că recursul nu-l priveşte decât pe inculpatul CF, a indicat ca motive de casare dispoziţiile art.3859 pct.14 din Codul de procedură penală, şi a solicitat admiterea recursului casarea hotărârilor, şi să se facă o corectă aplicare a dispoziţiilor art.72 şi 52 din Codul penal cu consecinţa majorării pedepsei şi înlocuirea modalităţii de executare prin înlăturarea suspendării, şi executarea în regim de detenţie motivat de gravitatea faptei, a modalităţii de săvârşire, cât şi de persoana inculpatului.
Apărătorul ales al intimatului inculpat CF, a solicitat respingerea recursului parchetului ca nefondat, susţinând ca acesta a fost motivat la modul general şi este motivat identic ca şi apelul.
Reprezentantul legal al intimatei parte civilă Ministerul Apărării, a lăsat la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa.
Intimatul inculpat CF, în ultimul cuvânt a achiesat la concluziile apărătorului său ales.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.40 din 28 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti au fost condamnaţi inculpaţii:
1.Lt.col. C F la:
-3 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
-3 ani închisoare pentru infracţiunea de delapidare prevăzută de art.2151 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
-1 an închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal;
-3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art.6 din Legea nr.78/2000, în referire la art.254 alin.2 Cod penal şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal;
-1 an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art.291 teza I Cod penal.
În temeiul art.33 lit.a – 34 lit.b Cod penal, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal.
În baza art.861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultant sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, urmând ca inculpatul să se supună unor măsuri de supraveghere dispuse de instanţă.
2.Inculpatul plt.maj.ILP la:
-2 ani închisoare pentru infracţiunea de delapidare prevăzută de art.2151 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
-6 luni închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
-6 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art.291 teza I Cod penal.
În temeiul art.33 lit.a – 34 lit.b Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.
Potrivit art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Totodată, i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.
În acelaşi timp, s-a constatat că prejudiciul produs părţii civile Ministerul Apărării Naţionale în cuantum de 17.053,01 lei a fost reparat.
În sfârşit, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, pe baza unui amplu probatoriu administrat a reţinut că inculpatul lt.col.CF în perioada 1 ianuarie 2001 – 30 mai 2006, a fost comandantul UM 01379 Târgovişte, iar inculpatul plt.major ILP a îndeplinit funcţia de gestionar la magazia PSA – Artilerii, iar din 5 ianuarie 2004, prin cumul de funcţii, şi pe cea de gestionar la magazia serviciului cazarmare. Ca atribuţie principală de serviciu, inculpatul răspunderea în mod direct de modul în care erau gestionate materialele pe care le avea în primire.
Instanţa de fond a reţinut că în perioada 2003 – 30 aprilie 2006, din dispoziţia inculpatului CF, martorii LLM, A P I şi AE au lucrat cu utilajele UM 01370 Târgovişte la SC „S.” SA, care produce sticle şi borcane pentru diverşi beneficiari şi care este situată lângă unitatea militară. Utilajele unităţii militare deservite de personalul aceleaşi unităţi au efectuat lucrări de încărcare a baxpoleţilor cu sticle şi borcane în autocamioanele cu care se livra marfa la beneficiari.
S-a stabilit că în perioada sus-arătată LLM, A P-I şi AE au lucrat un număr diferit de zile la SC „S.” SA, atât cu motostivuitorul Balkan Car de 3,5 tone, cât şi cu UMT de 1,6 tone. Uneori, SC „S.” SA asigura motorina necesară funcţionării utilajelor însă, de cele mai multe ori, combustibilul era asigurat de UM 01370 care suporta şi contravaloarea reparaţiilor şi care plătea şi salariu integral celor trei muncitori.
S-a stabilit ca L L-M a lucrat la SC „S.” SA circa 120 de zile, în medie câte 2-3 ore, A PI 20 zile, aproximativ 3 ore pe zi, iar A E a fost să muncească la fabrica de sticlă 100 de zile, în medie 2 ore pe zi, fără ca între UM 01370 şi SC „S.” SA să existe relaţie contractuală, în acest sens, sau unitatea militară să beneficieze, în compensaţie, de anumite avantaje, din contră, avantajul patrimonial fiind din partea fabricii de sticlă, iar pentru UM 01370 înregistrându-se o pagubă.
Contravaloarea prestaţiilor ilegale efectuate în folosul SC „S.” SA s-a ridicat la suma de 13.461,514 lei RON.
Instanţa de fond a mai reţinut că inculpatul CF, profitând de funcţia pe care o avea a dispus ca salariaţi civili din cadrul unităţii să lucreze în timpul orelor de serviciu la casa pe care şi-o construia în comuna Aninoasa, str.Valea Mare nr.42, jud.Dâmboviţa.
Astfel, pe baza declaraţiilor martorilor M C, T N şi D C s-a reţinut că, aceştia au muncit pentru inculpatul C F un număr de 21 zile, 15 zile şi respectiv 16 zile, fiind pontaţi ca prezenţi la program şi primind salariu în totalitate, iar ca recompensă li s-a acordat salariu de merit.
S-a mai reţinut că inculpatul C F, nu a folosit în interes propriu doar mâna de lucru a unităţii militare ci şi o parte din materialele de construcţie şi materiale tehnico-sanitare şi electrice achiziţionate pentru repararea pavilioanelor unităţii.
Astfel, cu mijloacele de transport ale unităţii militare au fost transportate la imobilul în construcţie al inculpatului, materiale în valoare de 898,87 lei RON din gestiunea inculpatului I L P, care la ordinul inculpatului C. a fost de acord să-i dea din gestiunea sa aceste materiale.
Pentru ca aceste materiale să fie scăzute din gestiunea inculpatului ILP, acesta din ordinul inculpatului C a întocmit în fals, bonurile de predare-transfer, restituire numerele 31/17 aprilie 2006, 32/17 aprilie 2006, 33/17 aprilie 2006 şi 34/17 aprilie 2006, 38/18 aprilie 2006 şi 40/20 aprilie 2006, din conţinutul cărora rezultă că materialele duse la imobilul pe care îl construia comandantul au fost predate pentru a fi folosite la reparaţiile ce s-au efectuat în unitate în urma furtunii de la sfârşitul lunii martie 2006. Aceste bunuri au fost semnate şi de căpitanul H M – şeful serviciului logistic care a confirmat realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunii documentelor, fiind indus în eroare cu privire la destinaţia pe care au avut-o respectivele materiale.
Pentru ca operaţiunile să pară a fi legale, învinuitul I L-P, profitând de neştiinţa salariaţilor civili G C, R Ş, P A şi MA, i-a pus să semneze de primirea materialelor consemnate în conţinutul celor şase bonuri de predare-transfer – restituire după ce, în prealabil, i-a pus să semneze câte un raport către condamnatul UM 01370 pentru a fi aprobată scoaterea acestora din magazia serviciului cazarmare.
În final, bonurile de predare – transfer – restituire, cu numerele 31, 32, 33, 34, toate din 17 aprilie 2006, 38/18 aprilie 2006 şi 40/20 aprilie 2006, au fost prezentate spre aprobare învinuitului C F. Acesta, cunoscând că respectivele documente sunt false şi că materialele de construcţie electrice şi tehnico-sanitare nu au fost folosite pentru reparaţii în unitate ci au fost duse la reşedinţa sa, le-a aprobat, făcându-le apte să producă consecinţe juridice.
Paguba creată de inculpat prin folosirea ilegală a autoturismelor unităţii şi a subordonaţilor în interesul său a fost de 2.967,96 lei RON.
În fine, instanţa de fond a mai reţinut că la sfârşitul lunii mai 2002, inculpatul CF a pretins şi primit, de la plt.maj.P I suma de 10.000.000 lei în scopul de a o angaja pe cumnata acestuia B C pe funcţia de bucătar la UM 01370. Întrucât după circa două luni, postul de lucrător a fost desfiinţat, iar inculpatul primise banii pentru angajarea numitei B C, s-a oferit să o angajeze pe un alt post, dar numai pe perioadă determinată de maxim 2 ani. Fiindcă aceasta nu a fost de acord, inculpatul a restituit banii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi inculpatul plt.maj. I L P.
Printr-un prim motiv de apel, Parchetul Militar a criticat hotărârea atacată pentru neconcordanţa dintre considerente şi dispozitivul sentinţei, învederând faptul că deşi s-a reţinut că inculpatul lt.col. CF a comis infracţiunea de delapidare în forma continuată, ca de altfel şi infracţiunile mijloc, de fals intelectual şi uz de fals, în dispozitiv s-a omis ca în cazul acestor două infracţiuni să se facă aplicaţiunea art.41 alin.2 Cod penal.
Tot astfel, în cazul inculpatului plt.maj. ILP s-a omis a se face aplicarea art.41 alin.2 Cod penal pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art.291 teza I Cod penal.
Printr-un al doilea motiv de apel, Parchetul Militar a criticat sentinţa atacată pentru nerespectarea dispoziţiilor art.118 lit.e Cod penal, întrucât s-a omis să se constate ca suma de 10.000.000 lei vechi primită drept mită de inculpatul CF a fost restituită mituitorului.
În sfârşit, în apelul declarat de procuror şi susţinut de procurorul de şedinţă, hotărârea atacată a fost criticată şi pentru greşita individualizare a termenului de încercare, susţinându-se că acesta este prea mic.
La rândul lui, inculpatul I L P a criticat sentinţa atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate susţinând printr-un prim motiv de apel că faptei de delapidare îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume vinovăţia, motiv pentru care a solicitat achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală.
Printr-un al doilea motiv de apel, acesta a criticat hotărârea atacată susţinând că faptele de fals intelectual şi uz de fals, prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul lor concret, fiind lipsite în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, solicită achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a combinat cu art.10 lit.b1 Cod procedură penală în referire la art.181 Cod penal.
Prin decizia nr.16 din 4 decembrie 2007 pronunţată de Curtea Militară de Apel, a fost admis apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei instanţei de fond care a fost desfiinţată în parte şi rejudecând s-a făcut aplicarea art.41 alin.2 Cod penal pentru infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal şi respectiv 291 teza I Cod penal săvârşite de inculpatul lt.col.CF şi pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art.291 teza 1 Cod penal săvârşită de inculpatul ILP.
S-a constatat că inculpatul lt.col. CF a restituit suma de 10.000.000 lei vechi denunţătorului P I.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Cu privire la motivul de apel privitor la greşita individualizare a termenului de încercare pe durata căruia s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru CF s-a apreciat că este nefondat întrucât el a fost corect apreciat pentru ca scopul sancţiunii finale să fie lesne realizat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând decizia şi sentinţa primei instanţe, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului lt.col. C F, şi a modului de executare a acesteia.
În motivele de recurs, s-a susţinut că, cuantumul pedepsei aplicate inculpatului nu corespunde gradului de pericol social al faptelor comise. S-a apreciat că pericolul social concret al infracţiunii săvârşită de inculpat rezultă, în esenţă, din faptul că inculpatul C F a folosit în mod discreţionar prerogativele funcţiei deţinute în scopul realizării propriilor interese, prin mijloace oprite de legea penală, dând dovadă de o conduită imorală.
În continuarea motivelor de recurs s-a arătat că faţă de limitele la care a ajuns fenomenul corupţiei, de împrejurarea că inculpatul a lucrat într-un sector perceput de populaţie ca fiind vulnerabil la corupţie şi recunoscut ca atare de autorităţile statului român, aplicarea unei pedepse minime a cărei executare este suspendată sub supraveghere, pune sub semnul incertitudinii obţinerea unor rezultate eficiente în activitatea de combatere a corupţiei.
În concluzie, s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cu executare în regim de detenţie.
Examinând decizia recurată, în raport de motivele de recurs formulate care vor fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art.3859 pct.14 Cod procedură penală Înalta Curte, constată că recursul Parchetului este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Art.72 Cod penal stabileşte criteriile generale de individualizare a pedepsei respectiv dispoziţiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Aplicând aceste criterii generale de individualizare a pedepsei la cauza de faţă, se reţine că pericolul social concret al faptelor comise de inculpat este relevat atât de împrejurarea că inculpatul era comandantul unităţii militare şi în această calitate avea obligaţia, nu numai să respecte îndatoririle de serviciu dar să fie un model de comportament şi integritate morală pentru subordonaţii militari şi civili, cât şi de faptele concrete comise de inculpat, caracterizate ca nefiind fapte grave datorită cuantumului redus al prejudiciului produs. Astfel prin comiterea faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice, constând în ordinul dat angajaţilor unităţii de a lucra pentru SC „S.” SA este de 13.461,514 lei, iar inculpatul nu a avut niciun beneficiu material personal în urma comiterii acestei infracţiuni, iar beneficiul obţinut pentru sine în detrimentul unităţii militare, prin comiterea celorlalte infracţiuni, este relativ mic de 2.967,96 lei la care se adaugă valoarea materialelor de 898,87 lei.
Având în vedere şi suma pretinsă şi primită de inculpat ca mită, de 1000 lei, se pot caracteriza faptele inculpatului ca făcând parte din mica corupţie. În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială se apreciază că, cuantumul pedepselor stabilite corespunde gradului de pericol social al faptelor comise chiar dacă acesta este stabilit la limita inferioară prevăzută de această lege.
Totodată la stabilirea acestui cuantum au fost avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului respectiv lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptelor şi regretul manifestat, recuperarea prejudiciului, împrejurare care, chiar dacă nu au fost considerate circumstanţe atenuante au avut efect în orientarea pedepsei aplicate, spre minim.
Având în vedere şi faptul că inculpatul a fost înlăturat din cadrul armatei, împrejurare care l-a făcut să simtă consecinţele faptei sale, că timp de 6 ani, pe durata termenului de încercare, inculpatul va fi supus unei supravegheri permanente din partea Serviciului de Probaţiune, şi că trebuie să fie în permanenţă încadrat în muncă, Înalta Curte apreciază că modalitatea de executare a pedepsei în condiţiile art.861 Cod penal este corectă şi ea va contribui la reeducarea inculpatului şi la reinserţia socială a acestuia.
Aplicarea unei pedepse severe, disproporţionate în raport de circumstanţele reale ce privesc fapta şi circumstanţele personale ale inculpatului, nu sunt de natură să realizeze nici scopul educativ, nici scopul preventiv al pedepsei aşa cum este reglementat de art.52 Cod penal.
Este adevărat că fenomenul corupţiei, în România a luat amploare, dar aplicarea unor pedepse excesive numai pe criteriul limitelor în creştere ale fenomenului corupţiei, nu va duce la diminuarea acestuia.
Evoluţia acestui fenomen a fost avută în vedere de legiuitor când a stabilit limitele speciale de pedeapsă pentru fiecare infracţiune de corupţie. Individualizarea pedepselor în fiecare caz în parte se face în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal şi de mijloacele de individualizare a pedepselor prevăzute de acelaşi cod.
Diminuarea acestui fenomen poate fi determinată în aceeaşi măsură ca şi individualizarea pedepsei, de promptitudinea descoperirii acestor infracţiuni şi de punerea în executare a sancţiunilor aplicate. Această promptitudine va avea valenţe educative faţă de cei care sunt traşi la răspundere penală şi cărora şi s-a aplicat o sancţiune penală, dar va avea şi un ecou pozitiv în rândul opiniei publice, care va avea satisfacţia condamnării celor vinovaţi de asemenea fapte, precum şi un sentiment de siguranţă, că asemenea fapte nu vor mai fi comise.
Concluzionând, în raport de toate aceste considerente prezentate anterior Înalta Curte constată că, în cazul de faţă, pedeapsa aplicată inculpatului şi modalitatea de executare a acesteia au fost corect individualizate astfel că în raport de faptele comise şi de valoarea minimă a prejudiciului nu se impune nici majorarea pedepsei, nici schimbarea modalităţii de executare a acesteia.
Urmează ca în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, recursul Parchetului să fie respins ca nefondat.
Potrivit art.192 alin.2 Cod procedură penală cheltuielile prilejuite de judecarea recursului rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr .16 din 4 decembrie 2007 a Curţii Militare de Apel, privind pe intimatul inculpat CF.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2008.