DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 32 din 17.02.2020, Curtea de Apel Tîrgu Mureș a hotărât condamnarea inculpatului BORȘAN IOAN, consilier principal în cadrul A.P.I.A. – Centrul Local Tîrgu Mureș, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de consilier principal în cadrul A.P.I.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals intelectual în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, uz de fals și participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu.
Prin aceeași decizie penală instanța a dispus achitarea inculpatului Sava Mihail, pentru infracțiunea reținută în sarcina lui, întrucât nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.
În cazul inculpatului Borșan Ioan, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Borșan Ioan va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca sau în cadrul Asociației Filantropice Medical-Creștine Cluj-Napoca.
Dispune anularea înscrisurilor false.
Constată repararea pagubei cauzate persoanei vătămate, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Obligă inculpatul Borșan Ioan la plata sumei de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș la data de 19 noiembrie 2015, vezi comunicatul nr. 1924/VIII/3 din data de 08 decembrie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 decembrie 2015