DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 814/A din 10.06.2019, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul DAHER ORLANDO EMIL, la data faptei reprezentant al S.C. Avicola Călărași S.A., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul SILEANU ANDREI, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul ALZAID ABDUL MOUNIM, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
În cazul inculpaților Daher Orlando Emil, Moubarak Mahmoud Sleiman, Sileanu Andrei și Alzaid Abdul Mounim, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Disjunge cauza privind pe inculpații Daher Hanna, Raicu Daniel Marian și S.C. Avicola S.A. Călărași, urmând a se forma un nou dosar.
Obligă pe inculpații Daher Orlando Emil și Sileanu Andrei, în solidar, la plata către partea civilă, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 772.883,07 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Obligă pe inculpații Daher Orlando Emil, Moubarak Mahmoud Sleiman și Alzaid Abdul Mounim, în solidar, la plata către partea civilă, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 6.532.328,03 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Constată că inculpatul Daher Orlando Emil a achitat din prejudiciu suma de 10.000 lei la data de 27.10.2017.
Dispune comunicarea prezentei hotărâri și către Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Obligă inculpații Daher Orlando Emil, Moubarak Mahmoud Sleiman, Alzaid Abdul Mounim și Sileanu Andrei la plata sumei de 13.500 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 29 septembrie 2017, vezi comunicatul nr. 946/VIII/3 din data de 10 octombrie 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 octombrie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din 14 martie 2023