DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 570 din 03.11.2016, definitivă prin neapelare la data de 05.12.2016, Tribunalul Giurgiu admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției cu inculpata POSTOLACHE CRISTINA-LUCIANA și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, dacă fapta are care rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracțiuni).
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare - București ori în cadrul Direcției de Asistenta Educațională - Voluntari, jud. Ilfov.
Obligă inculpata la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (urmărire penală și instanță).

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției la data de 05 septembrie 2016, vezi comunicat 1166/VIII/3 din 07 septembrie 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 septembrie 2016