DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 674 din 22.10.2015, Curtea de Apel Pitești a hotărât condamnarea inculpatului STĂNESCU ION, primar al comunei Sutești, județul Vâlcea, la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu amânarea executării pedepsei de durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligația de a nu ocupa sau exercita funcția de primar.

Desființează înscrisurile falsificate, anexate cererii de finanțare depusă la O.J.P.D.R.P Vâlcea în data de 31.05.2011.

Obligă pe inculpatul Stănescu Ion la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.500 lei.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești la data de 29 ianuarie 2013, vezi comunicat 65/VIII/3 din 31 ianuarie 2013.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 31 ianuarie 2013