DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
31 ianuarie 2013
Nr. 65/VIII/3

COMUNICAT



Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului STĂNESCU ION, primar al comunei Suteşti, judeţul Vâlcea, în sarcina căruia s-a reţinut tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 30 mai 2011, inculpatul Stănescu Ion, în calitate de primar al comunei Suteşti, judeţul Vâlcea, a prezentat Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Vâlcea o cerere de finanţare aferentă unui proiect de modernizare a trei drumuri de exploatare de pe raza comunei respective. În acest sens, inculpatul a solicitat sprijin financiar în valoare de 2.169.747 lei (528.176 euro) din fonduri comunitare şi, în susţinerea cererii sale, Stănescu Ion a prezentat mai multe înscrisuri falsificate ( ex. studiu de fezabilitate, studiu geotehnic, aviz al Inspectoratului de Stat în Construcţii, inclusiv o anexă a unei hotărâri de guvern).
Inculpatul Stănescu Ion nu a obţinut suma solicitată întrucât reprezentanţii Agenţiei au sesizat unele nereguli şi au declarat cererea de finanţare neeligibilă.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 22 octombrie 2015