DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
5 noiembrie 2013
Nr. 975/VIII/3

COMUNICAT


În completarea comunicatului 01 noiembrie 2013 nr. 965/VIII/3 privind începerea urmăririi penale față de un director din cadrul Agenției Domeniului Statului (ADS), față de președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii Conexe AGROSTAR și față de alte persoane, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

Procurorii - au dispus începerea urmăririi penale și față de MOGOȘ ȘTEFAN LUCIAN DAN, președinte al A.D.S. în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de instigare la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Din rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie-octombrie 2013, în exercitarea funcției de președinte al ADS, învinuiții Mogoș Ștefan Lucian Dan și Cuc Vincențiu Relu Lucian (în calitate de director al Direcției strategie, managementul datelor și activităților din cadrul ADS) au instigat funcționarii din subordinea acestora cu atribuții în domeniul achizițiilor publice să încalce dispozițiile legale pentru favorizarea unor firme private, finalizate cu încheierea de contracte care prejudiciau bugetul instituției.
Totodată învinuiții au făcut presiuni cu amenințarea demiterii din funcție a funcționarilor din subordine, pentru ca aceștia să nu respecte procedurile legale de achiziție și să accepte încheierea contractelor în condiții păguboase pentru ADS. În baza aceleiași rezoluții infracționale, cei doi învinuiți, au modificat programul anual de achiziții publice pe 2013 al ADS cu încălcarea BVC prin realocări de fonduri de la repere necesare și utile companiei la altele nejustificate.
În perioada iunie-octombrie 2013, învinuitul NICULAE ȘTEFAN, în calitate de președinte al Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii Conexe AGROSTAR s-a asociat cu Sandu Ilie Cristian, Gheorghiu Ștefăniță Dragoș, Todea Ioan Florin, Bolla Alexandru, Rădulescu Bogdan în vederea săvârșirii unei infracțiuni de șantaj împotriva unei persoane din cadrul AGROSTAR. Scopul șantajului era acela ca învinuitul Niculae Ștefan să preia controlul patrimonial al AGROSTAR.

Învinuitului Mogoș Ștefan Lucian Dan i s-au adus la cunoștință acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul D.G.A. și S.R.I.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penală reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE