DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 427 din 08.04.2024 Curtea de Apel Galați a hotărât condamnarea inculpatei D.M.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
În cazul acestei inculpate, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din municipiul Brăila sau la Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de utilitate publică, administrare și gospodărire locală Brăila.
Obligă inculpata la plata către partea civilă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a sumei de 34.053 lei reprezentând sprijin financiar acordat necuvenit în Campania 2021, sumă la care se adaugă dobânzile și penalitățile potrivit Codului de procedură fiscală, calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal.
Dispune anularea înscrisurilor întocmite în fals de inculpată și folosite la comiterea infracțiunii.
Obligă inculpata la plata sumei de 1.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpata a fost trimisă în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați la data de 21 decembrie 2022, vezi comunicatul nr. 254/VIII/3 din data de 01 martie 2023 (comunicatul nr. 5).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 01 martie 2023