DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 839 din 30.06.2023, definitivă prin neapelare la data de 26.07.2023, Tribunalul București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Timișoara cu inculpata JÂJÂIE AURORA – LUMINIȚA, la data faptei director al Direcției Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției generale de asistență socială și protecție a copilului, sector 1 București sau în cadrul Direcției generale de asistență socială și protecție a copilului, sector 6 București.
Dispune confiscarea de la inculpată a sumei de 39.250 de lei și a următoarelor bunuri, ridicate de către organele de urmărire penală, conform proceselor verbale: un telefon mobil marca IPhone 8, două laptop-uri Apple Macbook Air, un aparat de cafea marca Krups și un covor de dimensiuni 4m/3m, bani și bunuri primite drept mită de către inculpată de la martora denunțătoare înainte de denunțarea faptei.
Obligă inculpata la plata sumei de 5.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Timișoara în data de 24 aprilie 2023, vezi comunicatul nr. 528/VIII/3 din data de 08 mai 2023 (comunicatul nr. 6).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 mai 2023