DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 857 din 02.07.2021, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatei POANTA DORINA TANȚA, la data faptei rector al Universității Financiar Bancare București la o pedeapsă de 2 ani, 5 luni și 10 zile închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria, ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie, în forma complicității, la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În cazul acestei inculpate, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul A.D.P. - Sector 2, București sau în cadrul D.G.A.S.P.C. - Sector 2, București.
Obligă inculpata la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpata a fost trimisă în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 25 noiembrie 2019, vezi comunicatul nr. 936/VIII/3 din data de 06 decembrie 2019 (comunicatul nr. 1).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 decembrie 2019