DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 6 decembrie 2019
Nr. 936/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ


Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna noiembrie 2019, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei
POANTA DORINA TANȚA, la data faptei rector al Universității Financiar Bancare București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie, în forma complicității, la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2011, în cadrul derulării proiectului „BRING IT – Angajați calificați și competitivi într-o economie bazată pe cunoaștere – FPC pentru calificarea de operator introducere, validare și prelucrare de date", inculpata Poanta Dorina Tanța, în calitate de responsabil de proiect, ar fi pus la dispoziția beneficiarului proiectului (o societate comercială), mai multe adeverințe false prin care s-ar fi atestat în mod nereal calitatea de angajați în cadrul unei instituții nebancare a unui număr de 21 de persoane participante la cursurile organizate în cadrul proiectului.
Ulterior, fără să cunoască caracterul fals al acestora, reprezentanții societății respective ar fi depus aceste documente la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (C.N.D.I.P.T.) pentru rambursarea cheltuielilor efectuate.
Prin aceste demersuri au fost obținute pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta în cuantum de 504.720 lei.
Ministerul Educației și Cercetării a comunicat că se va constitui parte civilă până la momentul începerii cercetării judecătorești.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Precizăm că în cursul anului 2015, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Poanta Dorina Tanța în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene (vezi comunicat nr. 1462/VIII/3 din 11 septembrie 2015).
În cauza respectivă, Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 671/A din 15.04.2016, a stabilit față de inculpată o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani.



2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
Persoană fizică, reprezentant legal al Asociației „Clubul Sportiv Montan Altitudine”, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
ASOCIAȚIA „CLUBUL SPORTIV MONTAN ALTITUDINE”, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
2 administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012-2014, în contextul derulării proiectului „Cheile Râșnoavei – Turism și Aventură”, reprezentantul legal al Asociației „Clubul Sportiv Montan Altitudine”, beneficiind de ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri, ar fi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, mai multe documente false în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene.
Documentele respective făceau referire la proceduri de achiziții care nu au fost desfășurate în realitate și la diferite cheltuieli pretins a fi efectuate.
Prin aceste demersuri, beneficiarul fondurilor nerambursabile ar fi intrat, pe nedrept, în posesia sumei de 219.446 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului și a popririi asigurătorii asupra conturilor bancare aparținând inculpaților.
De asemenea, s-a dispus mai dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin ultimilor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Actualizare (01.02.2024):

Prin decizia penală nr. 990 din 22.12.2023 Curtea de Apel Brașov a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților ASOCIAȚIA „CLUBUL SPORTIV MONTAN ALTITUDINE”, D.I.V., P.O.I. și B.A.Ș., pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Obligă în solidar pe inculpați să plătească părții civile Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice următoarele despăgubiri civile:
- suma de 82.600,43 lei în solidar pe inculpații P.O.I., Asociația Clubul Sportiv Montan Altitudine și B.A.Ș.
- suma de 82.961,06 lei în solidar pe inculpații P.O.I., Asociația Clubul Sportiv Montan Altitudine și D.I.V.
Obligă pe fiecare dintre cei patru inculpați la plata sumei de câte 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă inculpații D.I.V. și B.A.Ș. la plata sumei de câte 500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

DEFINITIVĂ



3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei

PATRICHE DIDINA, la data faptelor referent în cadrul Primăria Comunei Vîrlezi, județul Galați, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- fals material în înscrisuri oficiale.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2015-2019, inculpata Patriche Didina ar fi depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pentru o suprafață de 14,95 hectare teren agricol, deși în realitate aceasta ar fi folosit o suprafață de doar 6,55 ha.
Unul dintre documentele folosite în cadrul campaniei agricole din 2015, ar fi fost falsificat de inculpată prin înscrierea unei suprafețe mai mari decât cea real atestată la nivelul primăriei Comunei Vîrlezi.
Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 71.920 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză, s-a dispus instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani, datorate de Primăria Comunei Vîrlezi, cu titlu de salariu, angajatei sale Patriche Didina.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.



4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
Persoană fizică, administrator al SC BORA BORA SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
SC BORA BORA SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
Persoană fizică, administrator al unei alte societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2012, în contextul derulării proiectului „Modernizare și extindere fermă păsări în localitatea Galda de Jos, județul Alba”, administratorul SC Bora Bora SRL, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – A.P.D.R.P. mai multe documente false și inexacte în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene.
În contextul în care finanțarea nerambursabilă prin Programul Național de Dezvoltare Rurală era condiționată de asigurarea unei cofinanțări din partea beneficiarului (SC BORA BORA SRL), cei doi inculpați ar fi acționat concertat și ar fi pus în practică un mecanism bazat pe supraevaluarea lucrărilor, manipularea procedurilor de achiziție în vederea atribuirii contractului unei societăți controlate prin interpuși și prin relații comerciale fictive derulate prin intermediul a trei societăți comerciale pe care le-ar fi controlat (printre care și SC Bora Bora SRL).
În final, sumele de bani obținute nelegal din grantul european ar fi fost recuperate prin extragerea în numerar din conturile uneia din societățile controlate.
Prin aceste demersuri, beneficiarul fondurilor nerambursabile ar fi intrat, pe nedrept, în posesia sumei de 2.441.541 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin celor trei inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (autorat și complicitate), fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.


În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2014-2015, în cadrul derulării proiectului „Implementarea unui sistem TIC integrat pentru afaceri în cadrul societății E–Invest Marketing, în scopul creșterii eficienței firmei”, unul dintre inculpați ar fi depus la Organismul Intermediar pentru promovarea Societății Informaționale mai multe documente false (contracte, facturi, adeverințe, etc.) în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene.
Majoritatea acestor documente ar fi fost întocmite de celelalte două persoane inculpate în prezenta cauză.
Concret, în contextul menționat mai sus, inculpatul ar fi creat un mecanism infracțional, simulând procedurile de atribuire a două contracte de furnizare echipamente TIC și licențe software pentru care au fost solicitate cheltuielile eligibile, prin interpunerea unor societăți comerciale deținute de persoane obediente lui, având astfel control asupra documentelor întocmite.
Prin aceste demersuri, beneficiarul fondurilor nerambursabile ar fi intrat, pe nedrept, în posesia sumei de 105.000 lei, sumă cu care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin celor trei inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, la data de 05 septembrie 2019, între procurorii anticorupție și o altă persoană din anturajul inculpaților a fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.



6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

Persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2013-2017, inculpatul ar fi depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) două contracte de arendare ce ar fi fost falsificate chiar de el, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pentru suprafețe de teren agricol pe care nu le deținea în realitate.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 1.374.839 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.



7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

Persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În campania aferentă anului 2011, în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false sau inexacte prin care atesta că îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile.
Concret, numărul de animale ce ar fi fost declarat de inculpat (cel 2.256 ovine și 15 bovine) este cu mult mai mare decât cel existent în registrul agricol și în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (S.N.I.I.A.).
Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în cuantum de 306.985,28 lei, prejudiciu ce a fost reparat integral până în acest moment procesual.
A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 742.566 lei, reprezentând valoarea întregului sprijin aferent campaniei 2011, la care se adaugă accesoriile fiscale, prevăzute de legislația în vigoare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș – Severin.



8.Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului
GHEORGHE MARIN SORIN, inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (I.T.M.) Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În data de 21 octombrie 2019, inculpatul Gheorghe Marin Sorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză) suma de 1.500 lei, pentru ca în schimb inspectorul să nu mai efectueze controale la firmele acestuia din urmă pentru presupuse abateri la legislația muncii.
În aceeași zi, inculpatul a primit de la omul de afaceri suma de 1.000 lei iar cealaltă parte i-a fost remisă în data de 22 octombrie 2019, conform înțelegerii, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În prezența avocatului său, inculpatul Gheorghe Marin Sorin a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfașura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Gheorghe Marin Sorin, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Dolj.



9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului
AMELIAN MIHAIL, la data faptelor comisar șef de poliție, șeful Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- favorizarea făptuitorului
- fals intelectual
- uz de fals.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În după amiaza zilei de 17 martie 2018, inculpatul Amelian Mihail, în calitatea menționată mai sus, a ajutat un conducător auto să nu fie tras la răspundere penală, în sensul că a dispus unor subordonați să nu întocmească acte de constatare a săvârșirii, de către acesta din urmă, a unei infracțiuni de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
Ulterior, la începutul lunii aprilie 2018, pe fondul discuțiilor și a tensiunilor generate de această ”intervenție”, și de pericolul care plana asupra agenților de poliție, în ipoteza în care fapta lor ar fi fost sesizată organelor judiciare, la indicațiile inculpatului Amelian Mihail, aceeași subordonați au întocmit un act de constatare a infracțiunii flagrante (conducerea unui autovehicul neînmatriculat), pe care l-au antedatat 17 martie 2018.
Documentul respectiv a fost înmânat inculpatului Amelian Mihail care, după ce l-a rezoluționat în fals cu mențiunea „Către secretariat, 19.03.2018”, l-a introdus în circuitul civil pentru a produce consecințe juridice, în sensul că a dispus să fie înregistrat și trimis unui post de poliție spre competentă soluționare.

În prezența avocatului său, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an și o lună închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Tulcea.

Actualizare (14.07.2020):

Ulterior, la data de 11 decembrie 2019, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu Szoke Alexandru, la data faptei agent în cadrul Poliţiei de Frontieră Tulcea, în sarcina acestuia fiind reținută infracțiunea de favorizarea făptuitorului.
În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate respectiv 9 (nouă) luni închisoare cu amânarea aplicarea pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Actualizare (08.09.2020):

Ulterior, la data de 12 decembrie 2019, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu Talpău Sorin Angel, la data faptei agent în cadrul Poliției de Frontieră Tulcea, în sarcina acestuia fiind reținută infracțiunea de favorizare a făptuitorului.
În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate respectiv 9 luni închisoare cu amânarea aplicarea pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.



10. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului DEMETER FERENC, la data faptei manager al Spitalului județean de Urgență Miercurea Ciuc, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie 2011 – martie 2012, inculpatul Demeter Ferenc, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, ar fi atribuit în mod direct către o societate comercială, cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de legislația primară, trei contracte de modernizare și reabilitare a mai multor secții din cadrul spitalului, prin acestea vătămându-se interesele Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc concomitent cu obținerea unui folos necuvenit de către societatea respectivă.
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv un an și 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an, de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Harghita.



Cu referire la toate dosarele anterior menționate, facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 15 octombrie 2021
comunicate-hotărâri de condamnare din 10 iunie 2020
comunicate-hotărâri de condamnare din 10 martie 2020
comunicate-hotărâri de condamnare din 11 decembrie 2019
comunicate-hotărâri de condamnare din 02 iulie 2021
comunicate-hotărâri de condamnare din 11 iunie 2020
comunicate-hotărâri de condamnare din 14 ianuarie 2020
comunicate-hotărâri de condamnare din 20 aprilie 2023
comunicate-hotărâri de condamnare din 18 septembrie 2020