DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 259/A din 03.03.2021, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatei E.A.G. la o pedeapsă de 10 luni și 20 zile închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
În cazul acestei inculpate, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Enică Afrodita Gabriela va presta muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de ore, în cadrul Primăriei Călărași sau al Primăriei Cuza Vodă.
Ia act că prejudiciul produs părții civile, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia Călărași, în valoare de 9.977 lei a fost acoperit în integralitate.
Obligă inculpata la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpata a fost trimisă în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța la data de 01 iulie 2020, vezi comunicatul nr. 474/VIII/3 din data de 07 august 2020 (comunicatul nr. 9).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 august 2020