DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 3 din 11.01.2021, definitivă prin neapelare la data de 02.02.2021, Tribunalul militar Cluj admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari cu inculpatul B.V.C. și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercitarea autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Nimigea, jud. Bistrița-Năsăud sau Școlii Gimnaziale Nimigea din comuna Nimigea, jud. Bistrița-Năsăud.
Lasă nesoluționată latura civilă.
Declară fals și anulează în totalitate înscrisul folosit de inculpat pentru obținerea fondurilor europene.
Obligă inculpatul la plata sumei de 4.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari la data de 16 decembrie 2020, vezi comunicat nr. 18/VIII/3 din data de 08 ianuarie 2021 (comunicatul nr. 17).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 ianuarie 2021