DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 244 din 27.07.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpații DENIEL LUC HENRI MARIE și TUDORACHE CRISTINA la câte o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
2. Condamnă pe inculpatul KHALIL SAAD la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
3. Condamnă pe inculpatul IORDACHE MIHAIL, administrator al SC Cast SRL la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
4. Condamnă pe inculpata LUTHER SIMONA MARIANA, reprezentant legal al SC Passavant Roediger Romania SRL la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
5. Condamnă pe inculpata SC CAST SRL la pedeapsa principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 625.000 lei și pedeapsa complementară constând în interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
6. Condamnă pe inculpata S.C. BALKANSTEK S.R.L. (fostă S.C. PASSAVANT ENERGY&ENVIRONMENT S.R.L., fostă SC PASSAVANT ROEDIGER ROMÂNIA S.R.L.) la pedeapsa principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 875.000 lei și pedeapsa complementară constând în interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Dispune încetarea procesului penal împotriva inculpatei Beșchia Georgeta-Daniela, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii decesului inculpatei.
Dispune încetarea procesului penal împotriva inculpatei Buzea Valeria Doina pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, iar pentru restul infracțiunilor dispune achitarea, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.
Dispune achitarea inculpaților Dimitriu Ștefan-Florea, Palada Costin Gimi, Bachir Mazen, Younes Ziad, Homsi Ghassan și Societatea de Construcții Napoca SA, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu există, faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege ori nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Iordache Mihail va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, la Școala Gimnazială „Ioan Duhovnicul” Bănești sau la Parohia Urleta „Arhanghelii Mihail și Gavril”.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Luther Simona Mariana va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia sau la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia.
Obligă, în solidar, pe inculpații Deniel Luc Henri Marie, Tudorache Cristina, Iordache Mihail, Luther Simona Mariana, Khalil Saad, Buzea Valeria Doina, S.C. Cast S.R.L., S.C. Balkanstek S.R.L. la plata către partea civilă S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. a sumei de 7.581.307,23 lei.
Obligă, în solidar, pe inculpații Deniel Luc Henri Marie, Tudorache Cristina și Buzea Valeria Doina la plata către partea civilă Butec SAL a sumei de 30.000 euro în echivalent în lei la data plății cu titlu de daune morale.
Confiscă de la inculpata S.C. Balkanstek S.R.L. suma de 120.555,22 lei, iar de la inculpata S.C. Cast S.R.L. suma de 3.728,51 lei.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate.
Obligă pe inculpații Deniel Luc Henri Marie, Tudorache Cristina, Iordache Mihail, Luther Simona Mariana, Khalil Saad, Buzea Valeria Doina la plata sumei de câte 10.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatele S.C. Balkanstek S.R.L. și S.C. Cast S.R.L. la plata sumei de câte 9.000 lei fiecare, cu același titlu.
Obligă apelanții inculpați Luther Simona Mariana, Homsi Ghassan, SC Cast SRL, Iordache Mihail și SC Balkanstek SRL, precum și apelantele părțile civile Butec SAL și SC Hidro Prahova SA la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia la data de 04 septembrie 2015, vezi comunicatul nr. 1450/VIII/3 din data de 09 septembrie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 09 septembrie 2015