increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 28 iunie 2022
Nr. 568/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului PĂRPĂNEAȚĂ VIOREL, cercetat sub control judiciar, la data faptelor și în prezent inspector de stat șef în cadrul Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (I.S.C.I.R.), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Pe data de 20 mai 2022, în cadrul unei ședințe de management organizată la un hotel din Sinaia, jud. Prahova, inculpatul Părpăneață Viorel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la fiecare dintre șefii inspecțiilor teritoriale din cadrul I.S.C.I.R. câte 1.000 de euro lunar pentru menținerea lor în funcție. Cu aceeași ocazie, inculpatul ar fi lăsat să se înțeleagă că, dacă inspectorii șefi nu sunt de acord cu această solicitare, vor fi demiși (revocați) și vor fi numite alte persoane pe funcțiile lor.
Ulterior, la data de 08 iunie 2022, inculpatul Părpăneață Viorel ar fi primit de la unul dintre inspectorii respectivi suma de 5.000 de lei.

În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv inspector de stat șef al I.S.C.I.R..

Dosarul de urmărire penală privind-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE