DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 977/A din 29.09.2021, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul MIHAI ION-STELICĂ la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale, pentru săvârșirea a infracțiunii de tentativă la stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.
Condamnă pe inculpații MIHAI MARIA, MIHAI IOAN și DUMITRA IONUȚ la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale, pentru săvârșirea a infracțiunii de complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.
Condamnă pe inculpatul GHEORGHE GHEORGHE la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale, pentru săvârșirea a infracțiunii de complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.
Obligă pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 20 decembrie 2017, vezi comunicatul nr. 14/VIII/3 din data de 05 ianuarie 2018.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 ianuarie 2018