DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

ORDIN NR. 60

din 16 iunie 2022
pentru constituirea Comisiei paritare a funcționarilor publici din Direcția Națională Anticorupție



PROCURORUL ȘEF AL DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE,
în conformitate cu dispozițiile art.488 din Codul administrativ aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, art.3 și art. 4, art. 6 alin. 1 și 2 și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 302 din 2 martie 2022 pentru aprobarea normelor privind modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor paritare, componența, atribuțiile și procedura de lucru ale acestora, precum și a normelor privind încheierea și monitorizarea aplicării acordurilor colective;
având în vedere Ordinul nr. 41 din 17 mai 2022 pentru desemnarea membrilor și secretarilor Comisiei paritare a funcționarilor publici din Direcția Națională Anticorupție, procesul-verbal încheiat la data de 31 mai 2022 privind adunarea generală a funcționarilor publici din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, organizată la data de 24 mai 2022, precum și procesul-verbal privind alegerea președintelui Comisiei paritare, încheiat la data de 10 iunie 2022;
în temeiul art.3 alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, și art.85 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

emite prezentul ordin:

Art. 1 - Se constituie Comisia paritară a funcționarilor publici din Direcția Națională Anticorupție, având următoarea componență:

Președinte: Costea Ovidiu Cristian Specialist în cadrul Serviciului specialiști (membru desemnat);
Membri titulari: Dociu Mariana Consilier achiziții publice în cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ (membru desemnat);
Crăciun Mihai Specialist în cadrul Serviciului specialiști (membru ales);
Miron Iulian Specialist în cadrul Serviciului Teritorial Galați (membru ales);
Membri supleanți: Balaur Liviu Constantin Specialist în cadrul Serviciului specialiști – (membru desemnat)
Roșu Adrian Mădălin Specialist în cadrul Serviciului specialiști (membru ales);
Secretar titular: Belean Carmen Maria Specialist în cadrul Serviciului specialiști;
Secretar supleant: Hossu Cristian Specialist în cadrul Biroului pentru tehnologia informației și comunicației.

Art. 2 (1) Comisia paritară și secretarul acesteia exercită atribuțiile și procedura de lucru prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 302/2022 pentru aprobarea normelor privind modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor paritare, componența, atribuțiile și procedura de lucru ale acestora, precum și a normelor privind încheierea și monitorizarea aplicării acordurilor colective.
(2) Membrii titulari și secretarul comisiei paritare, precum și supleanții acestora sunt numiți pentru o perioadă de 3 ani, de la intrarea în vigoare a prezentului ordin. Mandatul lor poate fi reînnoit o singură dată.
(3) Președintele Comisiei paritare este ales cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor titulari, din rândul acestora, pentru o perioadă de 1 an și jumătate.

Art. 3 – Prezentul ordin poate fi contestat la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, de orice persoană interesată.

Art. 4 – Prezentul ordin se va afișa la sediul central și pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție și se va comunica o copie Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii.

Art. 5 – Serviciul resurse umane, perfecționare profesională și documentare va aduce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.

PROCUROR ȘEF DIRECȚIE,
Crin-Nicu Bologa