DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 71 din 04.03.2020, definitivă prin neapelare la data de 27.05.2020, Tribunalul Bacău admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Bacău cu inculpatul R.V., administrator al S.C. RUSTRANS S.R.L. și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăria comunei Mărgineni, județ Bacău sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău - Centrul de Primire în Regim de Urgență Bacău.
Constată că partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale –Direcția Generală Pescuit a renunțat la constituirea de parte civilă în cauză ca urmare a recuperării prejudiciului în faza urmăririi penale.
Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În aceeași cauză, prin sentința penală nr. 70 din 04.03.2020, definitivă prin neapelare la data de 27.05.2020, Tribunalul Bacău admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Bacău cu inculpata S.C. RUSTRANS S.R.L. și o condamnă pe aceasta la pedeapsa principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 45.000 lei, echivalentul a 180 zile amendă și pedeapsa complementară constând în afișarea hotărârii de condamnare pentru o perioadă de 2 luni la sediul societății, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene..
Obligă inculpata la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Cele două acorduri de recunoaștere a vinovăției și dosarele aferente au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Bacău la data de 18 noiembrie 2019, vezi comunicatul nr. 16/VIII/3 din data de 14 ianuarie 2020, pct 9.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 14 ianuarie 2020