DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 52/A din 29.01.2020, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului PÎRVAN DUMITRU, la data faptelor comisar în cadrul Gărzii Financiare – Secția București, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de comisar al Gărzii Financiare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită.
Dispune confiscarea specială de la inculpatul Pârvan Dumitru a sumei de 10.000 lei ridicată de la acesta în data de 30.10.2012 și a două telefoane mobile.
Obligă inculpatul la plata sumei de 7.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 03 aprilie 2017, vezi comunicatul nr. 334/VIII/3 din data de 05 aprilie 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 aprilie 2017