DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1245 din 05.11.2019, Curtea de Apel Cluj a hotărât condamnarea inculpatei ȘERBAN CORNEL, administrator în fapt al unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În cazul inculpatului Șerban Cornel, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Primăriei Satu Mare sau Serviciului Public de Asistență Satu Mare.
Obligă inculpatul Șerban Cornel la plata către partea civilă, Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca a sumei de 1.346,16 lei cu titlu de daune materiale.
Obligă inculpatul Șerban Cornel la plata către partea civilă, Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Capital Uman, a sumei de 65.961,84 lei cu titlu de daune materiale.
Dispune desființarea totală a înscrisurilor falsificate.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj la data de 17 mai 2018, vezi comunicatul nr. 484/VIII/3 din data de 08 iunie 2018.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 iunie 2018