DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 403 din 11.04.2018, Curtea de Apel Suceava a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul SMADICI MARIUS, plutonier adjunct în cadrul U.M. 02541 Câmpulung Moldovenesc (Centrul Zonal de Selecție și Orientare), la data faptelor, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, ambele în formă continuată.
2. Condamnă pe inculpatul CAIA ADRIAN, soldat gradat profesionist în cadrul U.M. 01407 Piatra Neamț, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și complicitate la cumpărare de influență, ambele în formă continuată.
3. Condamnă pe inculpatul CÎRLAN MIHAI VALENTIN, la o pedeapsă de un an, o lună și 10 de zile închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului (2 fapte) și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
4. Condamnă pe inculpatul GHERASIM COSTICĂ, la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Dispune achitarea inculpaților Mihalcea Codrin Irinel, Năstase Ciprian Ionuț și Ceapă Cristian Gabriel, pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
În cazul inculpaților Smadici Marius, Caia Adrian Constantin, Cîrlan Mihai Valentin și Gherasim Costică, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Caia Adrian Constantin, va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile, în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamț cu sediul în Piatra Neamț sau în cadrul Primăriei Piatra Neamț, Direcția de Asistență Socială, Compartimentul de Evaluare și Consiliere Psihologică.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Cîrlan Mihai Valentin și Gherasim Costică, vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Primăriei Petricani, județul Neamț sau în cadrul Primăriei Târgu Neamț, județul Neamț.
Dispune confiscarea specială a sumei de 7.000 de euro de la inculpatul Smadici Marius.
Dispune confiscarea specială a sumei de 400 de euro de la inculpatul Caia Adrian Constantin.
Dispune confiscarea specială a sumei de 500 de euro de la Z.I., a sumei de 1.000 de euro de la S.G., a sumei de 1.300 de euro de la M.I..
Dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, în sensul anulării concursului susținut de către numiții Ceapă Cristian Gabriel, Cîrlan Mihai Valentin, A.R.D., F.P.I.R., S.C. și D.F., în perioada iunie – iulie 2016, în cadrul Centrului Zonal de Selecție și Orientare Câmpulung Moldovenesc în vederea ocupării unor posturi de soldați gradați profesioniști în cadrul M.Ap.N..
Obligă inculpații să achite cheltuielile judiciare către stat, după cum urmează: Smadici Marius la plata sumei de 5.000 de lei, Caia Adrian Constantin la plata sumei de 1.500 de lei, Cîrlan Mihai Valentin și Gherasim Costică la plata câte unei sume de 1.300 de lei.
Obligă inculpatul apelant Smadici Marius să plătească statului 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari la data de 15 decembrie 2016, vezi comunicat nr. 1526/VIII/3 din data de 19 decembrie 2016.




BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 19 decembrie 2016