DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 249/A din 22.02.2018, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului DIMA PETRE, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a fi administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile lucrătoare în cadrul Primăriei comunei Vîrtoape, în cadrul Serviciului Public Local Administrarea Domeniului Public și Privat și în cadrul Serviciului Public Local Asistență Socială și Autoritate Tutelară.
Obligă inculpatul Dima Petre să plătească părții civile, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, suma de 135.491,57 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus accesoriile aferente calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății integrale.
Dispune desființarea înscrisurilor false.
Dispune obligarea inculpatului Dima Petre la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 31 martie 2017, vezi comunicat nr. 334/VIII/3 din data de 05 aprilie 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 aprilie 2017