DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 13 din 29.01.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea inculpatului MIHĂILESCU IONUȚ FLORENTIN, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 București sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare.
Obligă pe inculpatul la plata sumei de 3.100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.



Actualizare (06.11.2019):

Prin decizia penală 25 din 27.05.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestațiile în anulare declarate de Direcția Națională Anticorupție și de condamnatul Mihăilescu Ionuț-Florentin și a desființat decizia penală nr. 13 din 29.01.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În urma rejudecării apelului ca urmare a admiterii contestației în anulare, prin decizia penală nr. 204 din 30.09.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea inculpatului MIHĂILESCU IONUȚ FLORENTIN, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 București sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare.
Obligă pe inculpatul la plata sumei de 3.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 ianuarie 2017