DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 1567/2017 din 28.11.2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 20.12.2017, Tribunalul Iași a hotărât următoarele:

Admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași cu inculpata FURTUNĂ MARIA-MAGDALENA și o condamnă pe aceasta la pedeapsa 1 (un) an, 6 (șase) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpata Furtună Maria - Magdalena să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Consiliului Local al comunei Oțeleni, jud. Iași sau în cadrul Școlii Gimnaziale Hîndrești, comuna Oțeleni, jud. Iași.
Obligă pe inculpată la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în contradictoriu cu inculpata Furtună Maria – Magdalena.

DEFINITIVĂ

În cauză, procurorii anticorupție au încheiat cu inculpata un acord de recunoaștere a vinovăției care a fost trimis în judecată de către DNA la data de 28 iunie 2017, vezi comunicat 776/VIII/3 din 8 august 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 august 2017