DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 28 noiembrie 2016
Nr. 1466/VIII/3

COMUNICAT


În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 1232/VIII/3 din data de 28 septembrie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpatului:

BLAGA VASILE, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare și senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale.
Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ștefan Gheorghe, vicepreședintele respectivei formațiuni politice (500.000 euro) și printr-un alt intermediar (200.000 euro).

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile dispuse în cauză, respectiv cea a controlului judiciar și cea asigurătorie.

Procurorii din cadrul Serviciului teritorial Ploiești au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat față de inculpații BERDILĂ HORAȚIU BRUNO, ȘTEFAN GHEORGHE precum și față de alte persoane.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (08.07.2022):

Prin decizia penală nr. 61/27.06.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea inculpatului Blaga Vasile pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE