IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală 353/07.04.2016, Curtea de Apel Cluj a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul BRÎNDAȘ IOAN, adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bihor, la data faptelor, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, pe durata executării pedepsei, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunilor de: efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (2 fapte), favorizarea infractorului (2 fapte) și fals în declarații în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul ANDRONACHE RĂZVAN – MIHAI la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea, pe durata executării pedepsei, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și complicitate la favorizarea infractorului.
Obligă pe inculpații Brîndaș Ioan și Andronache Răzvan – Mihai să plătească în favoarea statului suma de câte 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
DEFINITIVĂ
Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 16 decembrie 2013, vezi comunicat nr. 1215/VIII/3 din 21 decembrie 2013.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
21 decembrie 2013