DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 11 iunie 2015
Nr. 1044/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ


Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna mai 2015, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

FEIER IOAN, administrator și asociat la SC FEIER IMPEX SRL Târgu Mureș, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de:
- evaziune fiscală în formă continuată (613 acte materiale);

SARVADI SERGIU IONEL, STĂNESCU CĂTĂLIN, STĂNESCU MARIOARA, HAMZEA VIOREL, STĂNESCU IONIȚĂ, STĂNESCU GABRIEL, STĂNESCU ARGENTINA, STĂNESCU MÂNDRA, STĂNESCU TEOFIL, STĂNESCU DĂNUȚ, STĂNESCU FERDINANT, BĂLAN CRISTINEL, STĂNESCU DRAGOȘ, STĂNESCU CRISTINEL, STĂNESCU BOGDAN, STĂNESCU FLORIN, STĂNESCU FERDINAND, angajați, respectiv administratori ai unor societăți comerciale, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de:
- complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (de la 2 la 207 acte materiale);

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 04 ianuarie 2010 – 04 octombrie 2012, inculpatul Feier Ioan, în calitate de administrator la SC Feier Impex SRL Târgu Mureș, cu sprijinul celorlalți inculpați, a creat un circuit economico–financiar în cadrul căruia a înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale nereale de aprovizionare cu deșeuri feroase și neferoase (613 facturi fiscale fictive), achitate formal către mai multe societăți comerciale, prin instrumente de plată bancare, asigurând astfel o aparență de legalitate a provenienței deșeurilor, pe care la rândul său le-a livrat către o altă firmă.
Concret, acesta a creat un circuit scriptic al documentelor ce simulează tranzacții economice reale, beneficiind și de ajutorul celorlalți inculpați, care:
- au înregistrat în contabilitatea firmelor operațiuni comerciale nereale;
- au emis documente fiscale fictive de livrare deșeuri feroase și neferoase înregistrate de către inculpatul Feier Ioan in contabilitatea S.C. Feier Impex S.R.L;
- au depus la sucursale bancare acte ce simulează tranzacții comerciale nereale;
- i-au asigurat inculpatului Feier Ioan documentele necesare realizării circuitului economico – financiar respectiv;
- au ridicat sume de bani de la sucursale bancare și le-au reintrodus în circuit pentru efectuarea unor plăți formale.
În cauză, D.G.R.F.P. Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului Feier Ioan și a părții responsabile civilmente SC Feier Impex SRL Târgu Mureș, cu suma de 17.534.601 lei, reprezentând prejudiciul material, produs prin comiterea faptelor cercetate, la care se adaugă majorările și penalitățile de întârziere.
Procurorii anticorupție au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, precum și asupra conturilor bancare aparținând inculpatului Feier Ioan și societății SC Feier Impex SRL.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii luate în cauză.



2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților PILOIU ION și BACIU AURELIAN SIMEON, inspectori vamali în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, la data săvârșirii faptei, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 16 iunie 2010, inculpații Piloiu Ion și Baciu Aurelian Simeon, în calitate de inspectori vamali în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia efectuării unui control, în sensul că nu au aplicat o amendă de 20.000 lei unui agent economic și nu au confiscat de la acesta suma de 1.352.356,96 lei, reprezentând contravaloarea motorinei comercializate, în perioada 23.11.2009 – 31.03.2010, fără a deține atestat eliberat de autoritățile fiscale teritoriale.
Prin aceasta s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1.372.356,96 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru agentul economic respectiv.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului Piloiu Ion.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată:

sub control judiciar a inculpaților:

BADEA CRISTIAN, administrator al S.C. Silvornamental S.R.L., la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (4 acte materiale),
- înșelăciune în formă continuată, (4 acte materiale),
- participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, (patru infracțiuni),
- participație improprie la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, (două infracțiuni),

PĂUN IOANA-FLORINA, consilier superior în cadrul APIA - Centrul Județean Dolj, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu în formă continuată, (trei acte materiale),
- luare de mită în formă continuată, (trei acte materiale),

și în stare de libertate a inculpaților:

VĂTAU CORNEL, inspector în cadrul Primăriei comunei Lipovu - Compartimentul Agricol, județul Dolj, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
- complicitate la infracțiunea de înșelăciune,
- fals intelectual,

S.C. SILVORNAMENTAL S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (4 acte materiale),
- înșelăciune în formă continuată, (4 acte materiale),
- participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, (patru infracțiuni),
- participație improprie la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, (două infracțiuni).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2013, inculpatul Badea Cristian, în calitate de administrator al S.C. Silvornamental S.R.L., a solicitat de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj, acordarea de sprijin financiar în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, fonduri provenind atât din fonduri europene precum și de la bugetul național, folosind cu rea credință documente false și inexacte cu privire la dreptul său de folosință și de utilizare a suprafețelor pentru care a solicitat și încasat sprijin financiar.
Documentele respective au fost completate la determinarea inculpatului Badea Cristian de către persoane care au acționat fără vinovăție, cu excepția unei adeverințe falsificată cu bună știință de inculpatul Vătau Cornel, în calitate de inspector în cadrul Primăriei comunei Lipovu - Compartimentul Agricol, pentru campania din anul 2010.
În cuprinsul acestui document, inculpatul Vătau Cornel a atestat în mod nereal faptul că S.C. Silvornamental S.R.L. utilizează o suprafață totală de 276,50 ha teren arabil, deși din evidențele primăriei figura cu o suprafață mai mică.
În perioada 2011 – 2013, inculpata Păun Ioana-Florina, în calitate de consilier superior în cadrul APIA - Centrul Județean Dolj, a pretins și primit, în mod repetat sume de bani și alte foloase materiale, în valoare totală de 14.700 lei, de la inculpatul Badea Cristian, pentru ca, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, să soluționeze cererile unice de plată formulate de S.C. Silvornamental SRL, cu consecința obținerii de către aceasta de sume de bani mai mari decât cele care i se cuveneau.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 400.761,90 lei, echivalentul a 91.498 euro.
În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparținând inculpaților Badea Cristian și Păun Ioana-Florina.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.



4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului DUMITRAȘ COSMIN SEBASTIAN, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, (38 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie 2008 - februarie 2011, inculpatul Dumitraș Cosmin Sebastian, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, în mod repetat, a omis în tot sau în parte, să evidențieze, în actele contabile și în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate (vânzări de autoturisme second hand, achiziționate din țări membre ale Uniunii Europene) și veniturile realizate, producând astfel bugetului de stat un prejudiciu total de 10.552.195,79 lei (echivalent a 2.552.594,21 euro).
Concret, inculpatul nu a evidențiat, colectat, declarat și plătit TVA aferentă operațiunilor comerciale și veniturilor realizate în realitate de către firma pe care o administra.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a două bunuri imobile ce aparțin inculpatului Dumitraș Cosmin Sebastian.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului TEODORESCU IOAN, președinte al unei asociații agricole, la data săvârșirii faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene(4 infracțiuni),
- obținere ilegală de fonduri(4 infracțiuni),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată(4 infracțiuni).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008 – 2011, în cadrul schemelor de sprijin aferente campaniilor agricole, inculpatul Teodorescu Ioan, în calitate de președinte al unei asociații agricole, a contrafăcut semnăturile mai multor membri într-un document intitulat “Acord”, întocmit în baza prevederilor legale.
Acest act falsificat, împreună cu alte documente, a fost depus de către inculpat la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul Județean Caraș Severin în vederea obținerii de fonduri nerambursabile ce proveneau din bugetul Uniunii Europene și din bugetul consolidat al României.
În cauză, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 1.497.937,55 lei, reprezentând sprijinul financiar încasat de inculpat pentru campaniile din perioada sus menționată.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Teodorescu Ioan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș Severin, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților:

POPA GIGEL, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (8 acte materiale),

NICULAE COSTEL și DINU CIPRIAN GABRIEL, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 01-10 aprilie 2015, inculpatul Popa Gigel, din interiorul Penitenciarului Iași unde execută o pedeapsă privativă de libertate, în contextul unor convorbiri telefonice pe care le-a purtat cu angajați ai unor primării din comune situate în județele Suceava, Ialomița și Argeș și cu primari ai acestor unități administrativ-teritoriale, după ce s-a recomandat cu numele unui procuror cu funcție de conducere din cadrul DNA, a pretins de la aceștia foloase necuvenite pentru a-și folosi influența referitoare la tergiversarea cercetărilor într-un pretins dosar penal ce ar fi fost constituit în urma unor denunțuri formulate împotriva edililor respectivi și despre care inculpatul pretindea că erau înregistrate pe rolul acestei unități de parchet.
În cazul unuia dintre primari, inculpatul Popa Gigel a pretins, în scopul anterior menționat „zece mielușei europeni” (expresie codificată referitoare la suma de 10.000 de euro).
La data de 9 aprilie 2015, inculpatul Dinu Ciprian Gabriel, beneficiind de sprijinul inculpatului Niculae Costel, complici ai pretinsului „procuror DNA”, au acceptat de la funcționarul public suma de 10.000 euro, echivalentul în lei și produse alimentare din carne (10 miei), moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.



7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților NAE RICĂ ZANFIRICĂ și A.F. NAE RICĂ ZANFIRICĂ (întreprindere familială), în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2008 – 2013, inculpatul NAE RICĂ ZANFIRICĂ, atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al A.F. NAE RICĂ ZANFIRICĂ, în mod repetat, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului privind suprafața totală de circa 75 hectare teren arabil pretins deținută spre folosință în vederea exploatării agricole, cu ocazia formulării cererilor de acordare a sprijinului financiar în cadrul Schemelor de Plată Unică pe Suprafață pentru anii 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013, înregistrate în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Călărași, fapte ce au avut drept rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cuantum total de 131.801,18 lei.
În aceeași perioadă și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul NAE RICĂ ZANFIRICĂ, atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al A.F. NAE RICĂ ZANFIRICĂ, în mod repetat, i-a indus în eroare pe reprezentanții agenției prin prezentarea ca adevărată a împrejurării nereale că deține în exploatare suprafața totală de circa 75 hectare teren arabil, inserând date nereale în cuprinsul declarațiilor de suprafață puse la dispoziție de către reprezentanții agenției și prezentând în susținerea acestora 22 (douăzeci și două) de contracte de împrumut de folosință - comodat, pretins încheiate de acesta cu diferite persoane fizice, parte dintre ele decedate.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui bun mobil ce aparține inculpatului Nae Rică Zanfirică.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei S.C. BRAND BENEFIC S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală, ambele în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie 2011 – aprilie 2012 inculpata S.C. BRAND BENEFIC S.R.L., a omis evidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale de achiziție de deșeuri feroase de la persoane fizice și a veniturilor realizate, cât și înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, având același obiect, în cuantum de 73.463.091,3 lei.

Prin această modalitate, inculpata a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 13.957.987,34 lei, din care 11.754.094,6 lei reprezentând impozit pe venit și 2.203.892,74 lei, reprezentând contribuția la fondul de mediu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov.


În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 24 martie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din 27 ianuarie 2016
comunicate-hotărâri de condamnare din 09 februarie 2016
comunicate-hotărâri de condamnare din 12 decembrie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din 10 decembrie 2015
comunicate-hotărâri de condamnare din 04 august 2015
comunicate-hotărâri de condamnare din 25 mai 2018
comunicate-hotărâri de condamnare din 11 martie 2016