DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 29 din 10.03.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul COJOCARU EUGEN, fost procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: trafic de influență și instigare la infracțiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.
Condamnă pe inculpatul GHEORGHE DUMITRU, fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Condamnă pe inculpatul BUCUR GHEORGHE, fost notar în municipiul București (fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și fost membru al CSM), la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență.
Condamnă pe inculpatul CERBEANU GHEORGHE, fost judecător la Tribunalul Vâlcea – Secția Penală, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență.
Condamnă pe inculpata GHIȚĂ GEORGETA GABRIELA, fost procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunii de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.
Condamnă pe inculpatul GULI STERIAN, fost prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.
Confiscă de la inculpatul Cojocaru Eugen suma de 15.000 euro.
Obligă inculpații la plata sumei de câte 5.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 05 mai 2008, vezi comunicatele nr. 293/VIII/3 din 11 decembrie 2007 și 103/VIII/3 din 6 mai 2008.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 11 decembrie 2007
comunicate de presă din 06 mai 2008