DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 2.125 din 18 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului ȘERBAN NICOLAE CĂTĂLIN, judecător, vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara (la data comiterii faptelor), la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Instanţa a interzis inculpatului Șerban Nicolae Cătălin, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 3 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Condamnarea inculpatului RUS ADRIAN DAN, reprezentant al MINECO AG în România, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Condamnarea inculpatului MIHĂILĂ IOAN-MARIAN, profesor universitar în cadrul Universității Eftimie Murgu din Reșița, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Condamnarea inculpatei ȘERBAN MIHAELA RAMONA, notar public, (soția inculpatului Șerban Nicolae Cătălin), la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Dispune confiscarea de la inculpatul Şerban Nicolae Cătălin a sumei de 50.000 euro.

Inculpatul Chişărău Iacob a fost condamnat într-un dosar separat, la data de 13 februarie 2013, la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 4 aprilie 2012 (comunicatul nr. 233/VIII/3 din 6 aprilie 2012).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 aprilie 2012