IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
15 mai 2013
Nr. 449/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
DRONCA GHEORGHE MARIUS, administrator al SC ORIZONT TRANSI SRL Deva, SC DGM LIMITED SRL Hunedoara şi SC DM ENTERPRISE SRL Galbina, cetăţean austriac şi DRONCA ARGENTINA DANIELA, administrator al SC ORIZONT TRANSI SRL, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 1 ianuarie 2008 – 30 iunie 2010, inculpaţii Dronca Gheorghe Marius şi Dronca Argentina Daniela, în calitate de administratori ai societăţilor comerciale menţionate mai sus, au înregistrat în contabilitatea acestor firme mai multe cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii fictive de mărfuri şi prestări servicii de la firme „fantomă” sau de la societăţile comerciale pe care le reprezentau.
În această modalitate, inculpaţii au creat în dauna bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 21.714.334 lei (echivalentul a aproximativ 5.388.172 euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA, sumă cu care Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile (terenuri, spaţii comerciale, staţie de benzină, garaje auto, restaurant) aparţinând celor doi inculpaţi şi SC DM ENTERPRISE SRL.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Hunedoara.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAȚII PUBLICE
Alte legături de la această informațiecomunicate-hotărâri de condamnare din
04 octombrie 2018