DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 794 din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa a menţinut sentinţa Judecătoriei Tulcea, care a hotărât astfel:

Condamnarea inculpatului SAVIN CORNELIU, administrator al SC MASIVA SRL Tulcea, la o pedeapsă de nouă luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de doi ani şi nouă luni pentru săvârşirea infracţiunii de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene.
Obligă inculpatul la 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa la data de 20 decembrie 2007 (comunicat nr. 319/VIII/3 din 28 decembrie 2007).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 decembrie 2007