IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 743 din 30.09.2024 Curtea de Apel Iași a hotărât condamnarea inculpatului S.C.G. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Consiliului Local Iași - Direcția de Asistență Comunitară sau în cadrul Consiliului Local Iași - Direcția Fond Locativ.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași la data de 26 noiembrie 2020, vezi comunicatul nr. 870/VIII/3 din data de 09 decembrie 2020 (comunicatul nr. 7).
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
09 decembrie 2020